Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 27 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - VBH reprezinta acum un simbol al profesionalismului in distributia de feronerie
VBH reprezinta acum un simbol al profesionalismului in distributia de feronerie
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 28 Feb 2022 06:52
Roto, Siegenia, GEZE, Simonswerk, Giesse - Schlegel, GUTMANN, OTLAV, HOPPE, KFV, FUHR, ELZETT, alaturi de marcile proprii greenteQ, profiteQ si systeQ reprezinta tot atatea argumente pe care distribuitorul international de sisteme de feronerie pentru tamplarie termoizolanta VBH le are pentru a-si sustine pozitia competitiva solida pe care o detine pe piata mondiala de profil. Prezent in Romania pe acest segment de doua decenii si jumatate, grupul german si-a convins deja partenerii - producatori de ferestre si usi - prin nivelul ridicat de calitate al sistemelor promovate si, mai ales, prin profesionalismul abordarii echipelor de experti in vanzari, aflate la interfata cu clientii. Parte a holdingului austriac Ascalon, VBH, alaturi de celelalte companii din cadrul concernului,domina in mod autoritar piata europeana a distributiei de feronerie si accesorii. Compania are in prezent reprezentante comerciale in 26 de state, iar la nivel national activeaza prin intermediul a sase depozite (situate in Targu Mures, Timisoara, Bucuresti, Brasov, Piatra Neamt si Baia Mare), cu o suprafata totala de peste 3.000 mp.
 
 
O jumatate de miliard de euro la nivel global si 17 milioane de euro in Romania
Performanta financiara a VBH se materializeaza printr-o cifra totala de afaceri cumuland mai mult de 500 de milioane de euro. Pe plan autohton vanzarile din anul fiscal 2021 s-au cifrat la aproximativ 17 milioane de euro, reconfirmand capacitatea companiei de a gestiona in mod judicios chiar si cele mai complexe provocari, cum au fost, de exemplu, cele generate de pandemia de Covid-19. Incepand cu anul precedent, sucursala din Romania a demarat un program de adaptare la noua paradigma comerciala, marcata de digitalizare, constand in dezvoltarea unei platforme web-shop (www.vbh24.ro), care va deveni disponibila incepand cu luna martie 2022. Aceasta constituie o solutie destinata clientilor profesionisti din domeniul tamplariei termoizolante. De asemenea, tot intr-un orizont temporal apropiat, este planificata relocarea centrului logistic din Capitala, in prezent fiind facute demersurile pentru identificarea unei solutii adecvate in vederea amplasarii acestuia.
 
 
Recunoastere internationala pentru inovatie si sustenabilitate
Intr-o perioada in care profesionistii din intreaga lume pun un accent deosebit pe calitatea montajului tamplariei termoizolante, care, alaturi de performanta produselor propriu-zise, constituie singura garantie pentru atingerea caracteristicilor menite sa asigure incadrarea imobilelor in clasele recomandate de eficienta energetica, VBH continua promovarea intensiva a solutiilor proprii, distribuite sub marca greenteQ. Gama include, in principal, sisteme pentru lucrari unde performanta constituie o cerinta primordiala, fiind disponibila in intreaga lume. Semnificatia numelui brandului VBH este complexa, Q reflectand calitatea, in deplin echilibru cu pretul de livrare si in totala conformitate cu standardele internationale si normele unanim recunoscute de montaj profesionist al tamplariei. "Green" face trimitere la culoarea traditionala a brandului VBH, simbolizand conceptul de ecologie si, implicit, sustenabilitate, iar "Te" abreviaza tehnologia, avand in vedere complexitatea solutiilor promovate. Alaturi de solutiile de montaj (folie cu functie de bariera impotriva vaporilor, banda adeziva, spuma poliuretanica, silicon etc.), greenteQ mai include sisteme de feronerie pentru ferestre/usi (manere, balamale, conectori, sisteme tip "broasca", garnituri, opritoare etc.), tehnologii pentru rulouri, profile si sigilanti, glafuri de interior, scule, elemente de fixare etc. Produsele inovatoare si, in acelasi timp, unice pe piata, precum si politicile sustenabile de fabricatie si livrare adoptate in cadrul VBH au asigurat grupului german recunoasterea internationala, in prezent acesta fiind unul dintre cei mai apreciati competitori activi pe piata de profil.
 
 
Sisteme complexe si multidisciplinare, incluse in gama proprie de produse
Strategia de dezvoltare implementata pe piata din Romania este o reflexie fidela a politicii la nivel de grup, care se axeaza, printre altele, pe promovarea unei game extinse de produse si servicii, care se imbogateste in mod permanent, inclusiv prin actuala expansiune in mediul virtual. Acesta din urma asigura partenerilor modalitati convenabile si eficiente de realizare a comenzilor. Sistemul VBH acopera toate metodele posibile, incepand cu conexiunile EDI (schimb electronic de date pentru comunicarea intre companii in formate standard ale documentelor), continuand cu metodele de scanare si terminand cu comanda prin intermediul aplicatiilor smartphone. De asemenea, serviciile digitale vor fi implementate treptat la nivel international in perioada urmatoare. In fine, gama complexa de servicii diferentiaza in mod net VBH de principalii sai competitori, incluzand, alaturi de solutiile digitale complexe, sisteme de certificare a conformitatii CE si baze de date pentru optiuni de comanda prin iPhone sau scanner. Toate acestea au fost in asa fel proiectate incat sa asigure clientilor o experienta placuta si confortabila in relatia cu furnizorul international. In perioada urmatoare, obiectivele majore ale strategiei de dezvoltare se refera la expansiunea portofoliului de servicii, consolidarea comertului electronic, majorarea cotei pe care solutiile greenteQ o are in portofoliul de produse al VBH. Referitor la acest din urma obiectiv, el este justificat de faptul ca in ultima perioada produsele greenteQ s-au dovedit a fi un veritabil motor de crestere pentru grup. Cuprinzand mai mult de 3.000 de repere, gama respectiva a ajuns la o cota medie de 15%, pe unele piete atingand chiar 40%. De mentionat faptul ca focalizarea, din acest punct de vedere, nu vizeaza articolele individuale, ci oferta unor sisteme complexe inter- si multidisciplinare. De asemenea, pentru perioada urmatoare un obiectiv major este acela de uniformizare a platformei de vanzari si de perfecta coordonare internationala a intregii game de produse si servicii. 
 
 
Partener de incredere pentru clientii din Romania
Inclusiv pe piata din Romania, oficialii VBH isi asuma o orientare spre viitor si un angajament ferm pentru sustinerea partenerilor, in vederea consolidarii competitivitatii acestora. Obiectivul major al echipei active pe plan national este acela de a contribui efectiv la controlul costurilor si, implicit, la promovarea eficientei operationale. "Ne dorim sa oferim un pachet complet de produse si servicii. Suntem un partener de incredere pentru clientii si furnizorii nostri, datorita angajamentului personal, a vastei experiente cumulate de-a lungul anilor de specialistii nostri si a proximitatii fata de parteneri. Un avantaj major este acela al cunoasterii profunde a pietei din Romania, insotite de o buna intelegere a nevoilor producatorilor de tamplarie termoizolanta. Alaturi de pachetul cuprinzator de solutii promovate, punem la dispozitia acestora cataloage complete, ce includ datele tehnice necesare, referitoare la fiecare articol. Astfel, ne sustinem clientii in demersurile lor de dezvoltare si de abordare a provocarilor cotidiene", mai afirma oficialii VBH.
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left