Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 17 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALRO: Majorare a nivelului de profitabilitate
ALRO: Majorare a nivelului de profitabilitate
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 16 Aug 2011 14:11
Intr-un comunicat remis oficialilor Bursei de Valori Bucuresti, conducerea firmei Alro SA - Slatina a anuntat ca societatea pe care o reprezinta a inregistrat o cifra de afaceri de 1,14 miliarde lei (381 milioane USD) si un profit net de 177 milioane de lei (59,5 milioane USD) in prima jumatate a anului in curs. Datele aferente semestrului I din 2010 arata faptul ca profitul net s-a situat la 28.9 milioane de lei (9,16 milioane USD), iar cifra de afaceri la 875,4 milioane de lei (277 milioane USD). Rezultatele financiare, calculate potrivit standardelor nationale de contabilitate RAS, reflecta trendul pozitiv al activitatii Alro, productia de aluminiu primar (in perioada analizata) fiind de 130.458 de tone, nivel in crestere fata de cel consemnat in intervalul similar din 2010 (aproximativ 118.630 de tone). De asemenea, productia de aluminiu procesat (sisteme cu valoare adaugata mare) a fost de 28.946 de tone, fiind cu aproape 23% mai mare in raport cu prima jumatate a anului trecut. "Rezultatele financiare solide, aferente semestrului I din 2011, reprezinta inca o dovada a viabilitatii strategiei noastre pe termen lung, axata pe majorarea gradului de fabricatie a produselor cu valoare adaugata mare si pe consolidarea afacerii. La data de 30 iunie 2011 am atins o structura buna a costurilor, asigurand materiile prime necesare, si am restructurat o serie de imprumuturi. Toate acestea, coroborate cu o imbunatatire a pietei aluminiului, au creat o baza stabila pentru dezvoltarea companiei", a declarat Marian Nastase, vicepresedinte al Consiliului de Administratie Alro SA. In comunicat se mai precizeaza ca "in primul semestru al lui 2011, profitul operational (EBIT) a sporit cu 31 milioane USD, in comparatie cu aceeasi perioada din 2010. Astfel, EBIT a fost de 227,6 milioane de lei (raportat la 139 milioane de lei sau 44 milioane USD din intervalul similar al anului trecut). Majorarea a fost generata atat de aprecierea cotatiei aluminiului in cadrul Bursei de Metale din Londra (LME), cat si de cresterea capacitatii de productie pentru sistemele cu valoare adaugata mare".
Imbunatatire a calitatii si diversificare a gamei proprii de produse
In prima jumatate a acestui an, Alro s-a axat pe imbunatatirea calitatii si diversificarea gamei sale de produse. Astfel, compania a demarat un program de investitii, in valoare de 43,6 milioane de lei, pentru cresterea gradului de competitivitate a sectorului de procesare. Alro a semnat un acord de finantare cu Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), in calitate de autoritate de management pentru Programul Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POS-CCE). Cofinantat de Uniunea Europeana, proiectul depus de Alro permite achizitia de echipamente pentru finisarea tablei, benzilor si placilor din aluminiu/aliaje, in vederea modernizarii sectorului productiv. Valoarea totala asigurata de UE ca asistenta financiara nerambursabila este de 17,18 milioane de lei, se mai arata in comunicat. Din punct de vedere al activitatii rafinariei de alumina a companiei (Alum SA – Tulcea), aceasta a preluat deja exploatarea minelor de bauxita din Sierra Leone, asigurandu-si aprovizionarea permanenta si la costuri predictibile a materiei prime. Alro SA este o subsidiara a Vimetco NV - Olanda, holding implicat pe piata de aluminiu primar si procesat, societatea din Romania fiind asimilata prin metoda integrarii pe verticala. Pe piata autohtona, Vimetco NV detine mai multe societati, cum ar fi Alro SA, controland si activitatea firmelor Alum SA, Conef SA, Vimetco Extrusion, Vimetco Management Romania, Vimetco Power Romania si Vimetco Trading. Capacitatea totala de fabricatie a Alro SA este de 265.000 de tone de aluminiu electrolitic pe an. Principalele piete de desfacere pentru produsele Alro sunt reprezentate de statele din Uniunea Europeana (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania si Romania). Compania are exporturi in Statele Unite ale Americii si Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calitatii si are acreditarile NADCAP si EN 9001 pentru unitatile de productie pentru industria aerospatiala, produsele sale respectand standardele de calitate pentru aluminiu primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), precum si normele internationale pentru produsele laminate plate (tabla din aluminiu). Alum SA - Tulcea este o companie detinuta de Alro – Slatina si are o capacitate de rafinare a aluminei de 600.000 tone pe an. In ceea ce priveste activitatea Vimetco, holdingul olandez a realizat in 2010 o cifra de afaceri de 2,29 miliarde USD, in timp ce, la nivelul anului anterior, veniturile totale au insumat 1,51 miliarde USD. Informatii suplimentare, la www.alro.ro
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left