Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - CORTIZO: Centru logistic si unitate de vopsire, amplasate in Bucuresti
CORTIZO: Centru logistic si unitate de vopsire, amplasate in Bucuresti
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 01 Mar 2013 08:25
 
Deoarece in ultimul interval s-a observat o majorare a cererii pentru sistemele din aluminiu de inalta performanta, compania spaniola Cortizo a luat decizia consolidarii pozitiei sale pe piata de profil din Romania. Astfel, la cele doua centre logistice existente in prezent, in perioada urmatoare se vor adauga inca doua unitati de depozitare, precum si un centru de vopsire in camp electrostatic, care va fi amplasat in Capitala. In continuare, reprezentatul Cortizo in Romania ofera mai multe detalii cu privire la aceste elemente.
 
 
Dan Tudor, reprezentant al companiei Cortizo: „Evolutia grupului in anul fiscal precedent a fost pozitiva pe piata din Romania, unde suntem prezenti din 2011, prin depozitele din Cluj-Napoca si Timisoara. Am remarcat deja majorarea cererii de produse cu performante inalte, ceea ce este un fapt imbucurator si care ne avantajeaza. De asemenea, se observa faptul ca, gratie caracteristicilor optime de adaptabilitate, durabilitate, rezistenta mecanica, termo – fonoizolare etc., profilele din aluminiu au tendinta de a castiga cote tot mai mari pe pietele dominate, in mod traditional, de reperele din PVC, asa cum este si Romania. In contextul dat, am reusit sa  ne consolidam pozitia, prin asigurarea unor servicii prompte de livrare si promovarea sistemelor la preturi competitive. Avand in vedere rezultatele bune obtinute in ultimul timp, ne propunem sa inauguram, in perioada urmatoare, un nou centru logistic in Bacau. De asemenea, detinem in Bucuresti un teren cu o suprafata de 40.000 mp, unde intentionam sa dezvoltam o unitate de stocare si o vopsitorie in camp electrostatic. Astfel, dorim sa extindem sfera de acoperire in ceea ce priveste productia/serviciile promovate in Romania. Referitor la portofoliul disponibil pe plan local, gratie strategiei de dezvoltare implementate la nivel de grup, subordonate obiectivului de dinamizare a livrarilor, am completat gama sortimentala prin introducerea a sase noi serii de fatade usoare (TP-52, SG-52, DPR-52, POS-52, ST-52 si SST-52), care se adapteaza in mod optim la diferitele exigente estetice si functionale si care asigura, astfel, executia unei mari varietati de pereti cortina (verticali, cu pozitionare la 90 de grade fata de directia normala, poligonale, inclinate la diferite unghiuri etc.)”.
 
***
Compania Cortizo, din Spania este specializata in fabricatia profilelor din aluminiu pentru constructii, inregistrand, in ultima perioada, o puternica extindere pe plan mondial. Societatea are peste 1.500 de angajati, dispune 29 de centre de vanzari internationale, productia realizandu-se in cadrul a 5 facilitati industriale. Distributia este asigurata prin intermediul a 25 de centre logistice moderne. Pentru a se adapta in mod optim la conditiile existente pe piata aluminiului (unde cererea este puternic dependenta de pretul materiei prime si de termenele de livrare), expertii Cortizo au proiectat si implementat o structura de integrare pe verticala, care presupune realizarea interna a ciclului complet de productie, incluzand procesele de turnare, extrudare, vopsire, anodizare, slefuire chimica, prelucrare, precum si fabricarea feroneriei, poliamidelor sau panourilor compozite. Din punct de vedere financiar, in 2012, Cortizo a consemnat vanzari totale de 286 milioane de euro, corespunzatoare unei productii de 45.287 tone de aluminiu. Referitor la prognozele pentru 2013, acestea indica un nou avans al incasarilor, care se vor majora cu aproximativ 12%. 
 
 
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left