ROPLASTO: Consolidare a activitatii pe piata din Romania |
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 01 Feb 2012 09:32 |
Compania Profile Roplasto, cu sediul central in Cluj-Napoca, este reprezentanta companiei germane Roplasto Fensterprofile, parte a concernului Besagroup. De-a lungul activitatii pe piata locala, subsidiara din Romania a reusit sa-si formeze un portofoliu important de parteneri, livrand profile pentru realizarea unor lucrari de referinta. In prezent, firma promoveaza o gama foarte diversa de sisteme din PVC, realizate in cadrul unitatilor de productie amplasate in Germania si Polonia, unde sunt active 41 de linii de extrudare si doua centre de infoliere. Activitatea societatii a fost afectata, in mod inevitabil, de actuala recesiune, insa exista resurse suficiente pentru a depasi perioada de declin si a relansa livrarile in conditii de profitabilitate.
* Szilagyi Arcadie, director de vanzari al Profile Roplasto: "Conform datelor de care dispunem in prezent, putem afirma ca, din punct de vedere al cifrei de afaceri, anul 2011 a fost inferior exercitiului financiar anterior. Astfel, vanzarile companiei noastre au inregistrat o contractie de circa 10% insa, in conditiile in care piata a consemnat un declin mult mai pronuntat, aceste rezultate denota, de fapt, o anumita stabilitate. Cele mai mari livrari le-am realizat pe segmentul profilelor pentacamerale, din seria Roplasto 7001 (peste 70% din totalul incasarilor). Pe pozitia a doua s-au situat modelele economice Roplasto 6002, iar in ceea ce priveste seria de top (cu opt camere de izolare) solicitarile au fost punctuale, provenind in special de la companiile care au executat lucrari pentru imobile de lux sau de la cele care au avut activitate de export. Un semnal pozitiv este acela ca numarul partenerilor s-a pastrat constant, desi am constatat ca exista tot mai multe companii care-si inchid activitatea complet sau renunta la productie, specializandu-se in lucrari de instalare. La o analiza atenta, se poate afirma ca tendinta respectiva este oarecum normala, fiind constatata si la alte state din regiune, cu deosebire in Polonia. Ceea ce nu este la fel de bine pentru calitatea ofertei pe piata de profil rezida in faptul ca exista si fabricanti care, pe fondul presiunii tot mai mari exercitate de beneficiari asupra pretului de livrare, au inceput sa utilizeze si sisteme cu performante scazute, provenite de la furnizori din afara granitelor Uniunii Europene (care nu respecta standardul armonizat EN 12608). Aceasta reprezinta intr-adevar o problema grava, ce trebuie urgent solutionata. Din punct de vedere al disciplinei financiare, putem spune ca dificultatile respective au fost depasite cu succes, nefiind consemnate astfel de evenimente neplacute, cu exceptia cazurilor punctuale cand companiile catre care fusesera realizate livrari si-au restructurat activitatea. Referitor la perspectivele pe termen scurt, acestea sunt promitatoare, optimismul nostru fiind generat de oportunitatile care pot aparea intr-un an electoral. Recent, am observat ca, in pofida conditiilor sezoniere nefavorabile, cererea a inceput sa creasca intr-un ritm mai alert decat indicau previziunile initiale. In orice caz, pentru compania noastra principalii factori de stabilitate si progres sunt constituiti de parteneriatele solide pe care le derulam cu firme de tamplarie ce au contractat lucrari importante atat pentru piata locala (spitale, reabilitari termice ale blocurilor de locuinte, imobile ANL), cat si la export".
|