Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - NOU! Disputa antitrust Fakro-Velux se apropie de final
NOU! Disputa antitrust Fakro-Velux se apropie de final
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 20 Iun 2018 07:58
Grupul Velux - condus actualmente de noul sau manager David Briggs, cu sediul central in Hørsholm (Danemarca) - a anuntat printr-un comunicat dat recent publicitatii ca oficialii Comisiei Europene au respins in final o plangere inaintata de competitorul sau Fakro - Polonia, care, inca din 2012, „a fost utilizata ca instrument de baza al unei campanii sustinute de denigrare, in aproape toata Europa, impotriva grupului Velux”.
Intr-un comunicat al Velux, se precizeaza ca „plangerea pe care Fakro a facut-o contra Velux in 2012 a fost respinsa de Comisia Europeana (CE), dupa cum a confirmat purtatorul de cuvant al CE, Ricardo Cardoso, care a explicat presei poloneze si celorlalte institutii mass-media din UE ca «membrii Comisiei au efectuat investigatii complete si comprehensive ale acuzatiilor formulate impotriva Velux si nu au identificat nicio incalcare a legislatiei in materie de concurenta»”.
„Speram ca decizia CE va pune capat unei liste lungi de plangeri pe care Fakro le-a formulat impotriva Velux, mai ales in mass-media si la conferinte. Pentru noi, ramane esential sa fim corecti in materie de competitie si nu avem niciun motiv sa adoptam o altfel de atitudine. Avem produse de calitate si un nivel inalt al gamei de servicii, astfel incat nu ne trebuie altceva in afara concurentei loiale pe pietele in care activam. Din cauza faptului ca membrii CE au investigat pentru mult timp cazul, am decis sa nu facem niciun comentariu despre acesta, din respect fata de procedurile autoritatilor. Dar a fost o experienta neplacuta sa observam felul in care un competitor si-a permis sa critice Velux. Clientii nostri ne-au cerut sa reactionam, sa raspundem la acuzatii, multi fiind socati sa afle cat de departe a dorit Fakro sa ajunga cu atacul impotriva Velux”, a subliniat David Briggs.
De fapt, potrivit comunicatului, managerul s-a referit la, probabil, „cel mai important caz de spionaj industrial din istoria Danemarcei”, cand „un angajat la inalt nivel al Velux a contactat Fakro printr-un intermediar, pentru a oferi contra cost firmei poloneze accesul la mii de documente confidentiale ale Velux si la inregistrari cu statut de «secret de serviciu» ale unor intruniri manageriale din cadrul grupului, unde s-a discutat despre clienti, produse, inovatie si strategie. Compania Fakro a recunoscut in mass-media poloneza ca managerii de top ai sai s-au intalnit de mai multe ori cu doi intermediari, cu care au discutat despre potentiala cumparare a materialului furat”.
„Cazul demonstreaza clar cel putin ca Velux si Fakro au idei diferite despre ceea ce inseamna concurenta loiala. Sper ca Fakro sa accepte decizia si sa mearga inainte axandu-se pe afaceri corecte, respectand principiile concurentei loiale de pe piata ferestrelor de mansarda, decat sa prezinte acuzatii si sa deruleze o campanie de denigrare”, a incheiat David Briggs, care a aratat si ca politia daneza continua sa ancheteze cazul de spionaj industrial ce a vizat grupul Velux.    
Fakro va face probabil apel la CJUE
Potrivit unor surse din Bruxelles, inca din anul 2008 Fakro isi anuntase intentia de a depune o plangere impotriva Velux, acel demers fiind printre primele (daca nu chiar primul) in care s-a judecat un caz antitrust initiat de o companie cu sediul social in noile state ce au aderat la UE. Dupa cum arata insisi oficialii Velux in comunicatul citat anterior, „in 2008 comisarii antitrust au efectuat cercetari inopinate, simultan, dimineata, la mai multe subsidiare ale Velux, dar acea investigatie a relevat ca nu exista dovezi ale incalcarii legislatiei in materie de concurenta de catre Velux”. Cazul respectiv (COMP/39.451) a devenit intre timp un model in jurisprudenta antitrust a UE, iar in final, o alta plangere a fost depusa de Fakro in 2012. Acuzatiile Fakro - potrivit carora Velux i-a limitat voit accesul pe anumite piete ale UE - au fost foarte grave, vizand aspectul potrivit caruia grupul danez ar fi incalcat art. 102 din Tratatul de Functionare a UE (TFUE). De-a lungul timpului, subiectul a ajuns motiv de disputa inclusiv in Parlamentul European, cu luari de pozitie extrem de incisive, iar intr-un articol publicat pe website-ul propriu si preluat apoi de presa poloneza/internationala de larga circulatie (in martie 2017), managementul Fakro (prin presedintele companiei, Ryszard Florek), impreuna cu europarlamentarul Ryszard Legutko au subliniat ca, in urma „judecarii incorecte a cazului”, s-a luat decizia sesizarii institutiei europene de tipul „Avocatului Poporului” (EU Ombudsman), urmata de depunerea unei petitii in Parlamentul UE. „Mai avem nevoie, noi, cei din Europa de Est, de o Comisie Europeana care are ca scop consolidarea monopolurilor? Cazul Fakro este un exemplu in care, timp de cinci ani, membrii CE nu s-au deranjat sa ia o decizie prin care sa se stabileasca daca actiunile intreprinse de Velux - ce detine monopolul pe piata europeana a ferestrelor de mansarda - respecta sau nu reglementarile in vigoare din UE”, a acuzat, la o conferinta organizata ad-hoc si extrem de mediatizata atat in Polonia, cat si in multe tari membre ale UE, eurodeputatul polonez Ryszard Legutko (care, evident, beneficiaza de imunitate parlamentara pentru declaratiile publice din timpul mandatului).
Momentan, fiind de data extrem de recenta, decizia nu se regaseste pe portalul european al concurentei, ce abordeaza cauzele antitrust, dar presa poloneza arata ca impotriva acestei decizii ar mai exista o cale de atac la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE). Totusi, pe portalul european al concurentei, inca din 2009, a fost publicat un studiu al cauzei (reclamatiei) initiale, ce se referea la eventualele rabaturi comerciale practicate de Velux, caz care a fost inchis destul de rapid de Comisia Europeana. Avand ca autori pe juristii Svend Albaek si Adina Claici, studiul de caz al cauzei COMP/39.451-Velux a devenit un exemplu in materie de jurisprudenta antitrust, iar ulterior, in 2012, Adina Claici a mai publicat un studiu de caz in materie de legislatie antitrust, cu impact la fel de puternic asupra jurisprudentei specifice si care poate fi luat in considerare inclusiv de magistratii CJUE. Astfel, documentele disponibile, ce fac referire la cazul Fakro-Velux, reunite intr-un singur fisier, pot fi descarcate de aici!
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left