Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - MCA: Digitalizarea este un proces destul de anevoios, insa este necesar
MCA: Digitalizarea este un proces destul de anevoios, insa este necesar
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 10 Nov 2021 06:12
Ciprian Oprea, director general MCA Grup, a aratat cu ocazia editiei de toamna a videoconferintei EURO-Fereastra ca digitalizarea este un proces care s-a aflat permanent in atentia compaiei. ”In prezent transformarile pe care le-am demarat inca inainte de inceperea pandemiei continua cu o viteza moderata. Cauza acestei aparente incetineli este reprezentata de faptul ca genul nostru de produs este personalizat intr-o masura destul de mare, iar piata careia ne adresam este relativ restransa - elemente ce nu incurajeaza dezvoltarile foarte spectaculoase, in special in ceea ce priveste automatizarea si robotizarea. De aceea, am luat decizia ca o parte importanta din digitalizarea proceselor sa o executam prin mijloace proprii (in house), fiind foarte multumiti de rezultatele obtinute pana acum. Pentru a putea accelera, este evident ca trebuie alocate resurse suplimentare necesare sustinerii initiativelor digitale, insa din punctul nostru de vedere prioritatea este de a face bine acesti pasi. Drumul de parcurs este anevoios, cu atat mai mult cu cat suntem specializati in promovarea de produse individualizate sau de serie mica. Actualmente ne aflam la un stadiu de 80% in planul digitalizarii proceselor. Daca oamenii din cadrul unei companii nu sunt total implicati in procesele de analiza, definire, implementare, ajustare etc. aferente digitalizarii, procesul de transformare devine foarte lung. O prima provocare se refera la partea de acceptare, iar schimbarea este un demers dificil pentru oricare dintre noi, cu exceptia cazului cand este identificat un avantaj extraordinar de mare ce ar fi generat din aceasta actiune. Desigur, exista si o anumita temere, conform careia noua revolutie industriala ar putea avea ca efect disponibilizarea unei parti a personalului. Ipoteza respectiva este contrazisa de faptul ca noi am facut deja schimbari menite a spori performanta proceselor, iar acest lucru nu a generat concedieri, ba, mai mult decat atat, a dus la obtinerea unor resurse suplimentare, ce au putut fi folosite pe alte paliere ale companiei, in final eficienta angajatilor sporind vizibil. Recent am realizat o analiza a firmelor de tamplarie in care am verificat raportul dintre profitul brut si costurile salariale sau pe cel dintre acelasi indicator financiar si numarul de angajati. Concluzia a fost ca piata locala nu se pozitioneaza foarte avantajos din punct de vedere al eficientei. In ceea ce priveste profitabilitatea industriei, cel putin pe segmentul nostru de activitate, aceasta s-a majorat substantial in ultimii trei ani (de la 7% la 12%), dar daca se iau in calcul si costurile echivalente, aferente cresterii salariilor, se poate lesne constata ca parametrul respectiv a scazut, de fapt. Toate acestea demonstreaza inca o data necesitatea obiectiva a digitalizarii si automatizarii, mai ales datorita impactului exercitat in ceea ce priveste imbunatatirea productivitatii. In prezent, partea de montaj reprezinta 30% din valoarea produsului finit si de aceea trebuie sa avem grija inclusiv de acest aspect important al activitatii. Din punctul nostru de vedere, responsabilitatea trebuie sa fie a companiei care se ocupa de instalare, iar pentru aceasta este nevoie ca echipele de punere in opera sa includa oameni foarte bine pregatiti. Din pacate, in Romania beneficiarii doresc o calitate buna, pentru care insa nu sunt dispusi sa plateasca pretul corespunzator. Responsabilitatea referitoare la calitatea produselor trimise in piata, cea referitoare la profitabilitatea industriei pe calitatea serviciilor prestate, este insa a noastra, a competitorilor si nu a clientilor. Este datoria noastra sa ne educam si/sau sa educam, sa ne comportam corect si sa facem curatenie. Chiar daca suntem concurenti, facem parte din aceeasi familie”, a reiterat oficialul MCA. 
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left