Producatori de tamplarie
Publicat de Ovidiu Stefanescu
23 Sep 2013 13:22
|
 Desi piata locala de tamplarie termoizolanta se afla intr-un declin permanent de aproape cinci ani, compania A.T. ROM 2000 a reusit intr-o oarecare masura sa-si mentina un anumit echilibru. Liviu Ionescu, director general al societatii a afirmat ca "in primele noua luni din 2013 am finalizat zece proceduri specifice de verificare a conformitatii, cele mai multe fiind reprezentate de evaluarea proprietatilor in vederea aplicarii marcajului CE. De asemenea, au fost si cateva cereri de control al productiei fabricii(FPC), venite din partea unor firme care activeaza pe pietele externe. In total, de la infiintarea laboratorului, am eliberat 162 de certificari pentru ansamblurile de tamplarie termoizolanta. In prezent, situatia la nivel european este oarecum confuza, intrucat majoritatea organismelor notificate la Comisia Europeana si incluse in tabelul Nando nu au trecut de la sistemul directivei 89/106/EEC la cel impus de noile reglementari de comercializare a materialelor de constructii (Regulamentul UE nr. 305/2011). Din fericire, institutul EMI - Ungaria, sub a carui notificare ne derulam activitatea a parcurs toate etapele necesare, astfel incat operatiunile din Romania se deruleaza in conditii de normalitate. Consideram insa ca declaratia de performanta care inlocuieste fosta declaratie de conformitate include anumite elemente care pot induce confuzie in randul profesionistilor din domeniu. In orice caz, numarul companiilor ce revin periodic pentru realizarea unor masuratori de verificare a mentinerii performantelor la nivelurile declarate este foarte scazut, singurele exceptii fiind constituite de cazurile in care se modifica sistemele utilizate. O alta anomalie este aceea ca autoritatea locala insarcinata cu gestionarea procesului de aplicare a marcajului CE (Consiliul Tehnic Permanent pentru Constructii - CTPC) accepta inca documentatii realizate de organisme care functioneaza pe baza vechii notificari. In ceea ce priveste perspectivele, suntem destul de pesimisti cu privire la revigorarea acestui domeniu de activitate". Informatii suplimentare, la www.certificareferestre.ro
|