Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - ALRO aniverseaza 20 de ani de listare la Bursa de Valori Bucuresti
ALRO aniverseaza 20 de ani de listare la Bursa de Valori Bucuresti
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 17 Oct 2017 15:15
Alro S.A. (simbol bursier ALR, “Compania” sau “Alro”), cel mai mare producator de aluminiu din Europa continentala (excluzand Rusia si Peninsula Scandinava), aniverseaza 20 de ani de la listarea actiunilor Companiei la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). „Faptul ca actiunile Alro sunt listate de 20 de ani la Bursa de Valori Bucuresti este, pe langa un motiv de mandrie, o dovada a soliditatii Companiei. In acesti 20 de ani, Alro s-a transformat dintr-un producator de aluminiu primar, intr-o Companie integrata pe verticala, furnizoare de aluminiu de inalta calitate pentru industria aeronautica”, a declarat Gheorghe Dobra, Director General al Alro S.A. “Aceasta aduce valoare actionarilor, angajatilor, comunitatilor in care Alro activeaza si economiei romanesti in general. Am trecut prin crize economice care au dus la inchiderea unor competitori de-ai nostri din Europa, am reusit, prin investitii masive, prin programe de cercetare interne si datorita angajatilor nostri, sa ne crestem eficienta, sa extindem portofoliul de produse, sa intram pe piete exclusiviste. Aceasta strategie va continua si pe termen lung, continuand sa ne concentram pe diversificarea portofoliului, pe cresterea eficientei si pe reducerea amprentei de mediu”.
„Alro este una dintre primele companii de importanta nationala care s-au listat la Bursa de Valori Bucuresti inca din primii ani de functionare a BVB. Felicitam Alro pentru cei 20 de ani de activitate impresionanta in calitate de companie listata si suntem convinsi ca vom vedea in continuare aceeasi colaborare benefica atat pentru Alro, cat si pentru investitori si pentru piata de capital romaneasca“,a declarat Lucian Anghel, presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti.
Cumulat, in cei 20 de ani de listare la BVB, Alro a inregistrat o cifra de afaceri de 10 miliarde de dolari, un profit net de 780 de milioane de dolari si investitii totale de peste 680 de milioane de dolari, din care 570 de milioane de dolari de la intrarea in proprietate privata, respectiv din 2002. Productia totala de aluminiu electrolitic a fost de patru milioane de tone, iar cea de aluminiu turnat, de peste 4,5 milioane de tone. Alro s-a transformat dintr-un simplu producator de aluminiu primar, intr-o companie integrata pe verticala, care detine propria mina de bauxita, in Sierra Leone, propria rafinarie de alumina - Alum Tulcea si propria divizie de procesare a aluminiului. Investitiile masive realizate de Companie au facut ca Alro sa creasca productia de aluminiu electrolitic de la 163.000 de tone, in 1997, la 207.000 de tone, in 2016. Compania a crescut livrarile de aluminiu cu grad ridicat de valoare adaugata mare, atat pe segmentul de aluminiu primar, cat si pe cel de aluminiu procesat. Astfel, productia de lingouri (respectiv produse ieftine) a scazut de la 105.000 de tone, la 8.000 de tone, adica de 12 ori. In schimb, productia de sarma din aluminiu a crescut circa trei ori, iar cea de sleburi, de peste sase ori. In segmentul de procesate, productia de aluminiu extrudat s-a majorat de 5,5 ori, iar cea de produse laminate plate, de peste patru ori, in perioada amintita. De asemenea, Alro a mizat pe cresterea calitatii si a mixului de produse, in asa fel incat sa poata intra pe piete noi, precum cea auto sau aero. Compania este certificata NADCAP, ceea ce demonstreaza ca produsele Alro respecta standardele stricte de calitate impuse de industria aeronautica.
Pe langa investitiile in echipamente, Alro s-a concentrat si pe implementarea de solutii pentru reducerea consumurilor specifice, cu efecte pozitive atat in plan operational, cat si asupra mediului inconjurator. Astfel, consumul de electricitate a scazut cu 1.000 kWh pe tona de aluminiu electrolitic. In divizia de aluminiu primar consumul specific de gaze naturale s-a redus de 2,5 ori, iar in divizia de aluminiu prelucrat, de peste 10 ori. Consumul de apa industrial a scazut de peste cinci ori la aluminiu primar. In plus, consumul de electricitate s-a redus de peste patru ori, la aluminiu prelucrat. Incepand cu 2013, Alro a pus in functiune ECO Turnatoria, pentru procesarea deseurilor din aluminiu, cu un consum specific de electricitate cu 95% mai mic decat in cazul aluminului electrolitic. Investitiile realizate de companie au avut impact pozitiv si asupra mediului inconjurator, Alro reducandu-si emisiile de gaze cu efect de sera de peste 85 ori fata de 1997. De altfel, Compania a obtinut Autorizatia Integrata de Mediu nr 1 pe regiunea Oltenia. In 2016, aceasta autorizatie a fost reinnoita, fara program de conformare. Impactul pozitiv asupra comunitatilor in care activeaza Alro nu s-a limitat la reducerea amprentei de mediu. Producatorul de aluminiu a facut sponsorizari de peste 9,5 milioane de dolari, in proiecte de sanatate, educatie si mediu.
Alro are, in continuare, o strategie de dezvoltare, pe termen lung, care prevede investitii totale, in perioada 2017 - 2021, de peste 190 de milioane de dolari, din care peste 100 de milioane de dolari pentru proiectele de crestere a eficientei energetice. Astfel, Compania va adopta conceptul de „Fabrica Verde”, care vizeaza folosirea tehnologiilor ecologice de ultima generatie, disponibile pe piata, care ii vor permite sa produca aluminiu cu profitabilitate mare si foarte mare. In plus, acestea vor contribui la indeplinirea tintei Alro de apropiere de zero deseuri si zero emisii.
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left