Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 26 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - GUARDIAN GLASS: Vitrajul termoizolant vidat deschide noi oportunitati de afaceri
GUARDIAN GLASS: Vitrajul termoizolant vidat deschide noi oportunitati de afaceri
Oportunitati & Comunicate Publicat de Cosmin Dincu 13 Nov 2018 20:45
Guardian Glass a dezvoltat o tehnologie inovatoare, care schimba modul in care sunt produse vitrajele de inalta performanta, satisfacand in acelasi timp cerintele viitoare pentru imbunatatirea performantelor termice ale acestora, se arata intr-un comunicat al corporatiei, emis la data de 13 noiembrie a.c. de la sediul din Bertrange, Luxemburg. Tehnologia s-a dovedit deja un succes in aplicatiile pentru industria de refrigerare, insa alte utilizari sunt in curs de dezvoltare in mai multe industrii.
Guardian Vacuum IG inseamna doua foi de sticla sigilate etans. In spatiul dintre cele doua foi de sticla securizata se creeaza vid, panourile fiind separate de piese de dimensiuni microscopice. Vidul elimina orice gaze de umplere si toate pierderile asociate conductiei si convectiei prin gaz, ceea ce duce la o reducere semnificativa a pierderii de caldura prin unitatea vitrata, dupa cum se mai precizeaza in comunicat.
Comparativ cu vitrajul termoizolant triplu, Guardian Vacuum IG este mult mai subtire si mai usor, are o performanta de izolare termica mai buna, o transmisie mai mare a luminii si o reflexie mai scazuta. Performanta de izolare termica a Guardian Vacuum IG ramane aceeasi, indiferent de unghiul de instalare (de la vertical la orizontal).
In plus, sticla din compozitia Guardian Vacuum IG este securizata, ceea ce face ca acest produs sa fie potrivit pentru situatiile in care standardele de securitate trebuie sa fie respectate.
Guardian Vacuum IG a fost pentru prima data implementat in usile frigiderelor din retail, unde creeaza o experienta optima de cumparaturi, oferind imagini excelente, neintrerupte, ale produselor refrigerate.
„Solutia Guardian Vacuum IG™, de la Guardian, este cu adevarat inovatoare. Vitrajele sigilate si vidate, cu pelicule Low-E, pot dobandi o performanta de izolare termica de R-12 (echivalentul valorii Ug este de 0,47 W/mpK), cu un profil de doar 8,3 mm grosime. Acest lucru are ca rezultat un vitraj izolant cu 75% mai subtire, cu o greutate de 33% mai mica si depaseste performanta unui vitraj Low-E in configuratie tripla”, a declarat Greg Kemenah, director pentru Guardian Vacuum IG.
Odata cu aplicarea noilor reglementari din constructii, care devin din ce in ce mai stricte, Guardian Vacuum IG va permite o lume plina de posibilitati pentru alte utilizari care apar in multiple industrii, mai ales in domeniul ferestrelor. In Statele Unite ale Americii, vitrajele Guardian Vacuum IG sunt deja disponibile, atat pentru constructii noi, cat si pentru proiecte de reabilitare. Vitrajele izolante cu sticla tripla folosite in industria de refrigerare sunt realizate din sticla float de 4 mm – distantier de 12 mm, cu 90% argon – sticla Low-E de 4 mm (pelicula pe suprafata #3) – distantier de 12 mm, cu 90% argon - sticla Low-E de 4 mm (pelicula pe suprafata #5). Valorile R si Ug sunt masurate in conformitate cu NRFC 2010.
***
Guardian Glass, parte a grupului Guardian Industries, este unul dintre cei mai mari producatori mondiali de sticla float, sticla cu pelicula si produse fabricate din sticla. In cele 25 de fabrici de sticla float din toata lumea, Guardian Glass produce sticla de inalta performanta pentru uz exterior (atat in scopuri comerciale, cat si rezidentiale) si aplicatii din domeniul arhitectural interior, precum si produse din domeniul transporturilor si tehnic. Sticla Guardian se gaseste in locuinte, birouri, masini si in unele dintre reperele arhitecturale cele mai semnificative din lume. Centrul de Stiinta si Tehnologie al Guardian Glass lucreaza in permanenta sa creeze produse din sticla si solutii noi, utilizand cea mai avansata tehnologie pentru a-si ajuta clientii sa vada ce este posibil, sub sloganul „See what's possible®”.
La randul sau, Guardian Industries, o companie globala cu sediul central la Auburn Hills, Michigan (SUA), are in jur de 18.000 de angajati si deserveste facilitati din America de Nord, Europa, America de Sud, Africa, Orientul Mijlociu si Asia. Companiile Guardian fabrica produse de sticla cu un nivel ridicat de performanta, cu pelicula si fabricate pentru aplicatii arhitecturale, rezidentiale, de interior, din domeniul transporturilor si tehnic si componente de inalta calitate placate cu crom si din material plastic vopsit, pentru industriile automobilelor si autocamioanelor comerciale. Viziunea companiei Guardian este sa creeze valoare pentru clientii sai si pentru societate, prin inovare continua si prin folosirea a cat mai putine resurse cu putinta. Guardian este o companie detinuta in totalitate de Koch Industries Inc.
Guardian Glass va prezenta cele mai recente inovatii ale sale, inclusiv o noua solutie de umbrire dinamica, la BAU 2019, in pavilionul C3, stand 308 (mai precis, in perioada 14-19 ianuarie 2019, in München, Germania). Informatii suplimentare, la www.guardian-possibilities.com 
 
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left