Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - APLAST: Insolventa, motivata prin restructurare
APLAST: Insolventa, motivata prin restructurare
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 05 Dec 2014 19:30
Una dintre companiile grupului Aplast, cu activitati in sectorul tamplariei termoizolante, mai precis Aplast SRL – Ceptura (Prahova), a intrat in insolventa la finele lunii octombrie 2014. Astfel, completul 17 Fond – CC al sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Prahova a admis cererea societatii debitoare, desemnand ca administrator judiciar provizoriu firma Edge Business Restructuring Advisors SPRL, din Capitala. De asemenea, instanta a calificat drept declaratie de creanta asupra societatii o alta cerere de deschidere a procedurii, formulata de creditoarea Primaria Ceptura, prin reprezentantul sau legal Gheorghe Pana. In dosar figureaza si un alt creditor – si anume CEE Bravo Jersey Holdco Limited (cu sediul procesual ales la Boanta, Gidei si Asociatii SCA). Pana la data de 8 decembrie a.c. administratorul judiciar este mandatat de magistrati sa finalizeze si sa depuna raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolventei (cu mentionarea persoanelor vinovate), precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea. Totodata, inregistrarea cererilor de admitere a creantelor asupra averii debitoarei se poate face pana la data de 12 decembrie 2014, tabelul definitiv al creantelor urmand sa fie definitivat (dupa solutionarea eventualelor contestatii) cel tarziu la 24 ianuarie 2015. In luna noiembrie a.c. a mai avut loc o infatisare, ce a vizat o indreptare a unei erori materiale initiale din corpul incheierii de sedinta, iar instanta nu a acordat momentan un nou termen pentru continuarea procedurii, insa a fixat un termen administrativ de control la data de 30 ianuarie 2015. In Buletinul Procedurilor de Insolventa din 20 noiembrie 2014 s-a publicat incheierea de deschidere a procedurii insolventei in forma generala impotriva Aplast, iar pana in acel moment au mai fost publicate diverse acte, cum ar fi un raport al administratorului judiciar, procesul-verbal al sedintei adunarii creditorilor, notificare privind deschiderea procedurii de insolventa prin procedura generala etc., dupa cum rezulta din informatiile publicate pe portalul Oficiului National al Registrului Comertului. La finele lunii noiembrie, directorul general si unul dintre actionarii Aplast, Catalin Nicolaescu, sustinea ca firma traverseaza un proces de restructurare, liniile de productie din Ceptura urmand sa fie mutate in localitatea 1 Decembrie (judetul Ilfov), iar in localitatea prahoveana ar trebui sa functioneze doar o unitate de prelucrare a sticlei. Managerul societatii a mai afirmat ca, dupa finalizarea cu succes a procesului de restructurare, firma va iesi din insolventa. Impreuna cu Aplast Wood Industry si Aplast Trading, compania Aplast formeaza un grup de firme ce se afla printre liderii pietei nationale de tamplarie termoizolanta. Datele oficiale confirma faptul ca, in 2013, Aplast avea 171 de angajati, iar cifra de afaceri neta s-a plasat la 49,9 milioane de lei, in conditiile unei pierderi de 6,4 milioane de lei. La 31 decembrie 2013, datoriile totale ale societatii se situau la 62,2 milioane de lei, in contextul in care activele imobilizate au fost evaluate la cel mult 43,4 milioane de lei. Aplast Wood Industry, cu sediul in localitatea 1 Decembrie (Ilfov), este specializata insa in fabricarea de furnire si a panourilor din lemn, cu un rulaj de 17,4 milioane de lei in 2013, o pierdere de 3,6 milioane de lei, datorii de 39,4 milioane de lei si capital negativ (-19,4 milioane de lei). In fine, Aplast Trading, din aceeasi localitate ilfoveana, situata in proximitatea Capitalei, a realizat in 2013, in calitate de comerciant de materiale de constructii, incasari de 97,8 milioane de lei, chiar daca a declarat pierderi de 0,7 milioane de lei si a cumulat datorii de 14,1 milioane de lei. Si aceste doua societati sunt implicate in diverse litigii cu profesionistii, solutionate sau aflate inca pe rolul Judecatoriei Cornetu si al altor instante din tara. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 
 
SISECAM
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left