Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - INSOLVENTA: Obligatii ale firmelor aflate in reorganizare judiciara
INSOLVENTA: Obligatii ale firmelor aflate in reorganizare judiciara
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 12 Mai 2015 19:53
La un studiu succint, efectuat de echipa redactiei Fereastra, prin consultarea paginilor de web ale unor companii din domeniul tamplariei termoizolante, aflate in diverse stadii de reorganizare judiciara, in insolventa sau in faliment, rezulta faptul ca multe dintre acestea eludeaza anumite obligatii legale ce trebuie indeplinite inca din momentul in care hotararea completelor de judecata privind intrarea in insolventa sau in faliment a ramas definitiva si irevocabila fie prin pronuntare explicita in acest sens, fie prin neatacare.
Potrivit noului Cod al Insolventei (Legea nr. 85/2014 – Procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa), la art. 83, se prevad urmatoarele:
(1) Dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea „in insolventa“, „in insolvency“, „en procedure collective“.
(2) Dupa intrarea in reorganizare judiciara sau faliment, actele si corespondenta vor purta, in conditiile prevazute la alin. (1), mentiunea „in reorganizare judiciara“, „in judicial reorganisation“, „en redressement“ sau, dupa caz, „in faliment“, „in bankruptcy“, „en faillite“. Dupa intrarea in procedura simplificata se va face, de asemenea, mentiunea „in faliment“, „in bankruptcy“, „en faillite“.
(3) Daca debitorul detine sau administreaza una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate sa publice pe paginile de internet proprii, in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea.
(4) Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta ca urmare a nerespectarii obligatiilor prevazute la alin. (1)–(3) vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.
In consecinta, in randul multor firme active pe piata de tamplarie, aflate in insolventa sau in faliment, care detin si/sau administreaza pagini de internet active, in urma cercetarii realizate de revista Fereastra s-a constatat o incalcare a prevederilor art. 83, alin. (3) din lege, deoarece informatiile legate de stadiul procedurii fie nu erau afisate corespunzator, fie lipseau cu desavarsire. De asemenea, in anumite cazuri, documentele transmise redactiei nu includeau mentiunea privind situatia juridica a firmelor aflate in dificultate de plata. Astfel, daca orice tert de buna-credinta (inclusiv – dar fara a se limita la – clientii firmelor de tamplarie) a suferit prejudicii din cauza necomunicarii informatiilor reale despre societate, toti cei ce se considera afectati se pot adresa instantelor de judecata competente, pentru a trage la raspundere reprezentantii legali ai societatilor debitoare, care, in cazul pierderii proceselor, vor achita din averea proprie – si nu din cea a debitoarei – prejudiciile respective, asa cum se precizeaza la art. 83, alin. (4) din noul Cod al Insolventei, aflat actualmente in vigoare.
***
Redactia revistei Fereastra continua sa informeze reprezentantii bransei de tamplarie termoizolanta cu privire la situatia juridica in care se afla anumiti operatori din acest sector de activitate (chiar daca acestia se abtin sa precizeze situatia reala in care se afla) pe baza informatiilor publice disponibile pe portalul oficial al instantelor de judecata din Romania si pe portalul Ministerului Finantelor Publice (cu privire la bilantul societatilor respective). In anumite cazuri, atunci cand sunt disponibile, se utilizeaza si alte surse, cum ar fi Buletinul Procedurilor de Insolventa, administrat de Oficiul National al Registrului Comertului si alte acte publicate online de practicienii in insolventa. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left