Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ARBONIA: Crestere organica de aproape 3%, prevazuta pentru 2019
ARBONIA: Crestere organica de aproape 3%, prevazuta pentru 2019
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 19 Mar 2019 07:21
Cu prilejul publicarii raportului complet ce detaliaza rezultatele financiare aferente anului trecut, managerii corporatiei Arbonia (fosta AFG) au confirmat ca rulajul net – inclusiv al Vasco Group si al Tecna (entitati preluate si integrate cu succes in 2018 de corporatia elvetiana) – s-a majorat peste asteptari, cu +10,3% fata de 2017, reprezentand mai precis o crestere de +5,2% ajustata cu efectele achizitiilor strategice sau de +2,5% daca se iau in considerare atat efectele achizitiilor strategice, cat si impactul cursului de schimb.
„Ajungand la 1,374 miliarde CHF, fata de 1,245 miliarde CHF in 2017, cifra de afaceri a consemnat o crestere deosebita, dar aceasta se datoreaza cu precadere afacerilor diviziei HVAC (+23,8% pro-forma, cu aportul Vasco si Tecna sau +5% dupa ajustari), deoarece divizia de echipamente sanitare a avut de suferit, ca urmare a restrangerii afacerilor (-1,3%), pe fondul concentrarii marcilor Kermi si Koralle mai ales in Germania, unde conditiile concurentiale s-au inasprit si al deteriorarii contextului economic al pietei din Franta. Chiar si in contextul respectiv, la nivel de grup, indicatorul rentabilitatii EBITDA a urcat de la 120,3 milioane CHF la 130,5 milioane CHF, ceea ce a permis si efectuarea unor investitii de 134,7 milioane CHF, finantate inclusiv cu lichiditatile rezultate ca urmare a vanzarii unor proprietati ale Arbonia si renuntarii la afacerile cu sisteme de profile”, a declarat Alexander von Witzleben, CEO al Arbonia Group.
Insa, cele mai semnificative afaceri s-au derulat in domeniul tamplariei termoizolante, divizia de ferestre raportand o crestere de +4,4% a rulajului (sau de +2,7% dupa ajustarea cu efectele cursului de schimb), pana la 366,3 milioane CHF. Indicatorul EBITDA s-a diminuat insa la 19,7 milioane CHF, ca urmare a vanzarii centrului industrial din Altstätten (Elvetia), concomitent cu mutarea productiei de ferestre din lemn si aluminiu din Elvetia in landul Thüringen (Germania). Actualmente, procesul de restructurare si transfer al productiei s-a finalizat cu succes, iar ca rezultat al investitiilor din ultimul timp, inclusiv in propria unitate de productie de geam termoizolant din cadrul diviziei, localizata in Slovenia, respectiv ca efect al standardizarii gamei sortimentale si modernizarii tehnologice a centrului industrial din Zambrow (Polonia), se anticipeaza imbunatatiri majore ale productivitatii si rentabilitatii. Astfel, rata de crestere a rulajului din 2019 ar putea fi similara celei din 2018, dar cu un indicator EBITDA superior.
Pentru divizia de usi, majorarea afacerilor s-a plasat la +5,1% (sau +2,1% dupa ajustare), pana la 357,5 milioane CHF, cu o crestere usoara a EBITDA, care a ajuns la 39,6 milioane CHF. Pentru ca, la nivelul lui 2019, climatul economic este relativ nefavorabil afacerilor cu usi, se impune efectuarea unor investitii substantiale in modernizare, in vederea cresterii competitivitatii si a capacitatii de fabricatie, precum si in scopul expansiunii operatiunilor logistice (prin automatizare) la centrul de depozitare din Prüm, a carui capacitate va spori cu 60% pana in anul 2020. Un factor de risc ce nu trebuie neglijat ramane cel legat de forta de munca deficitara din constructii, care restrange potentialul de dezvoltare a afacerilor derulate de divizia de usi.    
Gratie acestor rezultate, managerul Arbonia este optimist in ceea ce priveste dinamica afacerilor pentru anul 2019, desi atrage atentia ca atat in 2018, cat mai ales in 2019, la nivelul tuturor diviziilor si regiunilor, lipsa fortei calificate de munca in productie si montaj va avea un efect de inhibare a vanzarilor, astfel incat previziunile actuale sunt marcate de prudenta. In consecinta, se poate lua in considerare o crestere organica de maximum 3% a vanzarilor, cu un indicator EBITDA operational de cel mult 136 milioane CHF, in contextul in care investitiile Arbonia, planificate pentru actualul exercitiu financiar, vor depasi 100 de milioane CHF (fara cele derulate la nivelul diviziei de usi, care trebuie cuantificate separat).
***
Grupul Arbonia – unul dintre cei mai mari producatori europeni de tamplarie termoizolanta, sisteme HVAC si echipamente sanitare, cu peste 8.200 de angajati – are activitati pe plan mondial, prin intermediul propriilor companii de distributie, precum si al birourilor de vanzare sau colaboratorilor prezenti in 70 de tari de pe mapamond. Centrele sale principale de productie sunt localizate in Elvetia, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Italia, Belgia si Olanda. Informatii suplimentare, la www.arbonia.com
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left