Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 27 Mai 2022
2022-FensterbauFrontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - DECOR LUX se dezvolta si planifica Investitii de un milion de euro pentru 2022
DECOR LUX se dezvolta si planifica Investitii de un milion de euro pentru 2022
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 10 Mai 2022 06:25
Anul 2021, moment in care compania Decor Lux (din judetul Neamt) a implinit doua decenii de existenta pe piata nationala a tamplariei termoizolante, a fost, dupa cum precizeaza Daniel Zugravu, directorul general al firmei, unul exceptional din punct de vedere al volumului productiei realizate si al cifrei de afaceri inregistrate. Referitor la incasarile provenite strict din comercializarea ansamblurilor termoizolante din PVC, a fost inregistrata o dublare a acestora fata de 2020, insa, tinand cont de cresterile succesive de pret la materiile prime care au impus ajustari corespunzatoare, majorarea reala a volumului productiei pentru tamplaria din PVC a fost de circa 70%. In contextul unei retehnologizari complete realizate in cadrul companiei la inceputul anului 2021, in urma unei investitii de aproximativ 750.000 euro, coroborata cu o dezvoltare a portofoliului de clienti pe pietele externe din Franta, Belgia si Italia, primul trimestru al anului 2022 a fost de asemenea exceptional, volumul productiei inregistrand o dublare comparativ cu trimestrul intai al anului 2021. Tulburarile internationale de la inceputul anului 2022 nu au afectat operatiunile companiei, deoarece, pe fondul pandemiei ale carei efecte s-au atenuat, stocurile de materii prime au fost suficient de mari, iar masurile luate pentru diminuarea si contracararea efectelor crizei sanitare au fost de bun augur si au preintampinat pana in prezent aparitia unor dificultati majore. Compania Decor Lux este activa, de asemenea, pe segmentul executiei tamplariei din aluminiu, activitate cu o contributie de aproximativ 12,3% la cifra totala de afaceri a firmei.  
- Ce urmari a avut pandemia asupra activitatii companiei?
- Pandemia care a debutat in anul 2020 si a continuat in 2021 a afectat si operatiunile companiei noastre, determinand o scadere a cifrei de afaceri din 2020 cu 12,5% fata de 2019. Pe tot parcursul anilor 2020 si 2021 am implementat insa un intreg pachet de masuri menit pe de o parte sa preintampine contactarea si raspandirea noului coronavirus in randul angajatilor, iar pe de alta parte, sa surmonteze disfunctionalitatile aparute pe toate lanturile de aprovizionare si cresterile succesive de preturi la toate materiile prime. In trimestrul III al anului 2021 am demarat, de asemenea, un proiect de contractare si montare de panouri fotovoltaice, care, odata implementat, va asigura necesarul energetic al companiei in proportie de 70%. Totodata, avem in faza de implementare un proiect de investitii in hardware si software, care va finaliza practic tot procesul de digitalizare a companiei, proiect demarat inca de la jumatatea anului 2020. Dupa finalizare, acest proiect va permite pentru absolut tot personalul din departamentele de vanzari, marketing, aprovizionare, administrativ si suport productie sa lucreze in orice moment de la distanta.
- Cum percepeti situatia speciala generata de razboiul din Ucraina si cat de mult va afecteaza acest conflict activitatea?
- Razboiul din Ucraina afecteaza intr-o masura destul de accentuata starea generala a angajatilor companiei, noi fiind si geografic pozitionati destul de aproape de zona de conflict, fapt ce le sporeste ingrijorarea. Suntem de parere ca efectele generale in ceea ce priveste aprovizionarea cu materii prime, exportul sau vanzarile interne se vor face cu adevarat resimtite undeva dupa jumatatea anului curent si vor debuta probabil prin sistarea investitiilor pe unele santiere, atat interne, cat si externe. Aceste sistari vor fi datorate cresterilor succesive a preturilor materiilor prime si materialelor care determina o instabilitate generala in sectorul constructiilor, pe de o parte si o scadere accentuata a capacitatii de absorbtie a pietei, pe de alta parte. Exista riscul ca, in contextul generat de pandemie si razboi, coroborat cu cresterile succesive si aproape necontrolate a preturilor la materiale, sa apara o „calmare” a cererii, pe fondul scaderii capacitatii de absorbtie a pietei si al suspendarii activitatii pe unele santiere. Acesta va fi un moment destul de dificil pentru unele companii care vor trebui sa-si adapteze din mers politica de vanzari si activitatea de productie, pentru a putea face fata noilor provocari. Cu siguranta vor trece mai usor peste acest moment companiile care au reusit pana in acest moment sa reprezinte pentru client un partener stabil si de incredere si care, de-a lungul timpului, nu au facut rabat de la calitatea produselor si, bineinteles, au acordat clientilor o sustinere continua, cu servicii corecte de garantie si post-garantie.
- Care a fost in ultima perioada parcursul relatiilor de afaceri cu furnizorii de materiale?
- Avem colaborari excelente cu toti furnizorii de materiale, unele dintre acestea datand inca de la debutul activitatii companiei, din anul 2001. Politica pe care am avut-o fata de furnizori de-a lungul timpului ne-a adus fata de acestia reputatia unui client extrem de serios, astfel ca evenimentele legate de pandemie si de razboiul din Ucraina nu ne-au afectat in mod semnificativ ritmicitatea in aprovizionarea cu materiale si chiar avem o oarecare predictibilitate asupra preturilor de achizitie. Bineinteles ca una dintre masurile adoptate de catre compania noastra a fost reprezentata si de cresterea semnificativa a stocurilor generale de materii prime. Suntem de peste 20 de ani parteneri exclusiv al concernului german Profine GmbH si prelucram in exclusivitate sistemele de tamplarie termoizolanta Kömmerling. Ne mandrim cu faptul ca pentru trei dintre cele patru serii de profile prelucrate am obtinut ferestre care au coeficienti energetici aprobati pentru case pasive. Acest lucru a contribuit intr-o foarte mare masura la succesul propriu pe pietele internationale. Sistemele culisante pe care le propunem pentru piata interna si externa de peste 15 ani (Premidoor, Premifold si Premislide), sisteme de asemenea eficiente din punct de vedere energetic, constituie unul din punctele forte ale companiei.
- Ce planuri de extindere a activitatii aveti in vedere in continuare?
- Dupa ce am retehnologizat anul trecut intregul proces de productie printr-o investitie in valoare de 750.000 de euro, anul acesta avem in plan noi proiecte de dezvoltare. Mai exact, avem in vedere extinderea capacitatii de fabricatie, prin constructia unei hale si utilarea completa a acesteia, investitie care va totaliza un efort financiar din partea noastra de inca aproximativ un milion de euro. Totusi, consideram ca cele mai de pret resurse ale companiei noastre sunt oamenii si relatiile pe care le-am construit de-a lungul timpului cu clientii. De asemenea, o parte semnificativa a succesului firmei se bazeaza pe relatiile comerciale de lunga durata pe care le avem cu partenerii.   
 
SISECAM
Meesenburg
2021-video-fer
rehau
TOP-500-PRODUCERS
A aparut editia
MAI 2022!
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza
InfoliereProfile.ro
nhdp
dualsoft
DECEUNINCK

Parteneri

ALUPROF
ROTO
trocal
VBH
URBAN
PC-500-2019
GHID de INSTALARE