Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - DORAFORT General Group a initiat operatiuni de export catre clienti din Italia
DORAFORT General Group a initiat operatiuni de export catre clienti din Italia
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 02 Aug 2021 06:00
Producatorul de tamplarie din lemn stratificat Dorafort General Group, cu sediul in judetul Bihor, estimeaza mentinerea tendintei de crestere a cifrei de afaceri si pentru anul in curs, la un nivel cuprins intre 5% si 10%, dupa ce a incheiat anul precedent cu o majorare a cifrei de afaceri care a atins valoarea de 4,5 milioane de lei, in raport cu nivelul de 3,3 milioane de lei din 2019. „Aceste rezultate sunt determinate de comercializarea sustinuta, in prezent, a ferestrelor din lemn stratificat (categorie ce are o contributie de 65% la incasarile totale), a usilor (30%) si a obloanelor. Ferestrele din lemn stratificat sunt realizate cu profile din esente de meranti, stejar, pin si molid (provenite atat din Romania, cat si din Polonia), feronerie Maco si geam termoizolant realizat de firma Olin (Brasov). Acestea sunt produse unicat, realizate in principal la comanda si care sunt livrate in principal pentru proiecte de locuinte individuale, obiective cu destinatie publica si, mai nou, reabilitari de cladiri istorice. Cel mai recent proiect de acest tip la care furnizam produse specifice este unul din teatrele municipiului Arad. Livrarile pe plan national sunt realizate atat in mod direct, cat si prin intermediul dealerilor si acopera intreg teritoriul tarii. In acelasi timp, aproximativ 60% din totalul produselor pe care le fabricam se exporta in tari precum Franta, Belgia, Austria, Marea Britanie si, incepand de anul acesta, Italia. Chiar daca livrarile de acest tip au inregistrat un usor regres in 2020, acestea si-au revenit complet in 2021”, a mentionat Vasile Babau, managerul general al firmei. Informatii suplimentare, la www.dorafort.ro
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left