Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 25 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - INTERNORM investeste 24 de milioane de euro in acest an
INTERNORM investeste 24 de milioane de euro in acest an
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 21 Mar 2018 06:00
Vanzarile Internorm din 2017 s-au majorat cu 3% fata de anul precedent, cifra de afaceri a reputatului producator austriac de tamplarie termoizolanta ajungand la 331 milioane de euro. Pe un trend ascendent similar s-au plasat si comenzile, care au consemnat un spor de 4%. Din punct de vedere geografic, s-au inregistrat progrese notabile pe cele mai importante piete unde compania activeaza - Austria, Germania si Franta. Pozitia competitiva dominanta pe care Internorm o detine in special pe segmentul produselor premium a fost puternic sustinuta de o strategie agresiva de investitii, sumele alocate pentru dezvoltare in ultimii 12 ani cumuland 280 de milioane de euro. Doar in 2017, de exemplu, reteaua de distributie a fost completata cu 31 de showroom-uri, in vreme ce un numar similar de magazine au fost supuse unor ample procese de modernizare. Pentru 2018, sunt prevazute extinderi ale capacitatilor de productie, ce vor necesita un efort financiar de 17 milioane de euro pentru achizitia de utilaje si echipamente. In mod suplimentar, o suma de trei milioane de euro este programata pentru achizitia unui nou cuptor de securizare. In fine, alte trei milioane de euro vor fi alocate departamentului de vanzari, iar un milion de euro va avea alte destinatii. Datele statistice puse la dispozitie de conducerea Internorm arata ca la fiecare patru ferestre produse, una este echipata cu geam termoizolant ce include o foaie de sticla securizata, urmand ca din acest an aceasta pondere sa creasca, odata cu intrarea in operare a celui de-al doilea cuptor. De asemenea, in perioada urmatoare se va pune un accent mai mare pe digitalizarea suportului de vanzari, aceasta fiind o metoda optima pentru a demonstra ca o parte semnificativa din valoarea adaugata a unei ferestre premium este generata de cantitatea mai mare de energie economisita, limitarea timpului de intretinere, durata sporita de exploatare si designul avangardist.
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left