Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - PPTT anunta multe proiecte finalizate si noi initiative in curs de implementare
PPTT anunta multe proiecte finalizate si noi initiative in curs de implementare
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 28 Mar 2022 06:13
Inca de la fondarea sa in urma cu mai mult de doua decenii, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT) si-a luat foarte in serios rolul de mediator intre autoritati si companiile membre, constituindu-se intr-o parte extrem de activa in cadrul dialogului tripartit. Eforturile organizatiei, in special pe linie legislativa, au fost constante, chiar daca in primii ani dupa infiintare ele nu au fost incununate de succes, industria de profil si economia romaneasca, in general, platind tribut celor peste 50 de ani de functionare centralizata, in care patronatele nu au existat, din cauza amputarii violente a initiativei private. Lucrurile s-au imbunatatit accelerat in ultimii 10 ani, inclusiv datorita perseverentei cu care conducerea PPTT si membrii Consiliului Director au sustinut interesele firmelor din domeniu, chiar si pe cele ale societatilor care nu sunt membre, in fata reprezentantilor Guvernului. Chiar daca rezultatele s-au lasat asteptate uneori mai mult decat permitea rabdarea unor intreprinzatori pentru care analiza si decizia constituie prioritati absolute, pana la urma organizatia a inceput sa culeaga roadele muncii sale.
 
C47, o realizare tehnica de exceptie a expertilor din patronat
Recent, PPTT a consemnat succese deosebite pe mai multe planuri, iar acest fapt a venit ca o reconfirmare a importantei unei abordari pragmatice si organizate a dialogului cu autoritatile. Rand pe rand, proiecte care pareau imposibil de finalizat s-au conturat in acte normative de reglementare a bransei, iar aceasta i-a determinat chiar si pe cei mai circumspecti manageri din domeniu sa admita ca in lipsa organizatiei patronale multe dintre castigurile respective nu ar fi fost posibile. Desigur, exista in continuare probleme pe mai multe planuri, precum si negocieri in plina desfasurare, ce au ca obiect teme vitale pentru domeniul tamplariei termoizolante din Romania, insa abordarea curenta este optimista, oficialii PPTT manifestandu-si increderea ca toate dificultatile curente vor fi solutionate intr-un orizont temporal acceptabil. In cele ce urmeaza, sunt trecute in revista cele mai presante obiective ale patronatului, aflate in diverse stadii de lucru. ”Pe linie legislativa, sunt in derulare o serie de acte normative. In ceea ce priveste documentul C47, acesta asteapta inca avizele de specialitate de la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), respectiv Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO)”, a afirmat  Lőrincz Barnabás, director executiv al PPTT. De reamintit faptul ca meritele pentru elaborarea C47 apartin in totalitate membrilor PPTT, care au activat in cadrul Comitetului Tehnic specializat al patronatului, din care fac parte Valentin Petrescu – presedinte, Leon Buzatu – Saint-Gobain Glass Romania, respectiv Dragos Matei – AGC Flat Glass Romania. Experienta tehnica a acestor specialisti si legaturile lor nemijlocite cu productia de sticla arhitecturala au constituit garantia unei abordari nepartinitoare, din dorinta de a asigura o abordare corecta si o aliniere a practicilor industriale din Romania la cele existente in statele dezvoltate ale lumii. Cel mai important element stabilit de C47 este al responsabilitatii pentru caracteristicile produsului finit. Dupa adoptarea sa oficiala, comportamentul in exploatare al geamului inclus in ansamblul de tamplarie va fi in responsabilitatea companiei care produce ferestrele sau, dupa caz, a expertului care realizeaza proiectul. Aceste entitati vor avea obligatia sa integreze materiale conforme cu aplicatiile specifice si sa nu se mai ghideze exclusiv dupa principiul pretului celui mai mic. De exemplu, in cazul unei institutii de invatamant nu va mai fi permisa  instalarea unui pachet simplu 4-16-4 float Low-E, ci se va impune folosirea unor produse cu sticla securizata, laminata etc. Desigur, dupa cum in repetate randuri au subliniat oficialii organizatiei, aceasta va constitui o simpla etapa in cadrul procesului de crestere a performantelor in industria de profil din Romania. 
 
Securitatea la incendiu, o restanta care trebuie gestionata cu atentie
In ceea ce priveste actualizarea normativului P118, referitor la securitatea in caz de incendiu, conform celor mai recente informatii, lucrurile avanseaza cu dificultate. ”Sedintele comitetului tehnic (CT) din cadrul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) nu intrunesc, de multe ori, cvorumul necesar desfasurarii in conditii de legalitate si, din acest motiv, nu este posibila derularea lor. Alteori, cand se reuseste intrunirea numarului necesar de membri, din pacate se discuta foarte mult, dar fara rezultate concrete”, a mai subliniat directorul executiv al organizatiei. Din multe puncte de vedere, modificarea P118 constituie un pas esential pentru alinierea Romaniei la standardele internationale de preventie si limitare a pagubelor produse de incendii. Proiectul respectiv treneaza din motive greu de inteles, efectele situatie de fapt fiind foarte grave, concretizate prin adoptarea unor masuri de securitate insuficiente, inclusiv la obiective de maxima importanta, cum ar fi institutii de invatamant, spitale, sali de concerte etc., unde de cele mai multe ori numarul celor prezenti in incinta este foarte mare. Corectia normativului este insa mai necesara ca niciodata, intrucat se impune minimizarea riscurilor si cresterea capacitatii de aparare impotriva unor asemenea dezastre. Expertii europeni au avertizat ca in industria de tamplarie termoizolanta, diversele exigente de performanta impuse pentru a obtine caracteristicile obligatorii de termo - fonoizolare, cum ar fi, de pilda, impermeabilitatea la apa pluviala, etanseitatea la aer sau fonoizolarea, implica, din pacate, asumarea unor compromisuri in ceea ce priveste caracteristica de rezistenta la foc. Pe de alta parte, specialistii in ferestre avertizeaza ca anumite cerinte de combustibilitate impuse fara discernamant elementelor pentru constructii, care sunt dublate, de foarte multe ori, de rezistenta la foc, sunt imposibil de atins pentru aceasta categorie de materiale, intrucat intra in contradictie cu exigente legate de siguranta in exploatare, indiferent daca este vorba despre pereti cortina, usi, ferestre sau pereti vitrati de compartimentare. De aceea, la elaborarea noii variante a P118 trebuie avut in vedere faptul ca la nivel european nu exista inca o legislatie comuna cu privire la testarea si clasificarea produselor pentru constructii atat din punct de vedere al rezistentei la foc, cat si din cel al reactiei la foc. Desigur, discutiile sunt complexe, iar reprezentantii PPTT invita toti factorii de raspundere la un dialog constructiv, pentru identificarea unor solutii echilibrate. 
 
Adoptarea normei nationale de performanta la termoizolare
Referitor la normativul MC 001 care priveste performanta de termoizolare a materialelor de constructii, Lőrincz Barnabás a avertizat ca si in acest caz evolutia procesului de legiferare lasa de dorit. ”Recent a mai avut loc o intalnire intre echipa de experti care a elaborat proiectul si reprezentantii MDLPA. Inca nu stim ce s-a discutat cu aceasta ocazie si asteptam sa primim informatii oficiale cu privire la rezultatul intrunirii respective. Din punctul nostru de vedere, lucrurile s-au lamurit, ceea ce a mai ramas fiind parafarea documentului final, care sa includa observatiile PPTT”, a mai aratat oficialul patronatului. De reamintit faptul ca organizatia a venit cu o serie de propuneri constructive, pentru a corija anumite prevederi din forma initiala a normativului, care, daca ar fi intrat in vigoare, ar fi generat probleme reale pe piata de profil. Astfel, s-a considerat ca niste costuri rezonabile ale proceselor de executie sau de reabilitare pot fi obtinute prin mentinerea transmitantei termice intr-o plaja de valori de 1,1 - 1,6 W/mpK (in functie de domeniul de aplicare) - nivel care se dovedeste a fi adecvat pentru Romania. Incadrarea in intervalul respectiv ar permite implementarea unor solutii eficiente din punct de vedere energetic, la un cost accesibil. Pe de alta parte, investitia necesara pentru trecerea la valori U de 0,9 - 1,0 W/mpK, cat se propunea initial, ar fi putut avea un impact semnificativ asupra capacitatii consumatorului de a-si permite aceste tehnologii, avand in vedere cresterile cu 30% - 90% a preturilor. O alta observatie a patronatului a fost cea legata de faptul ca, pe langa impactul energetic limitat al pragului respectiv, o consecinta imediata este legata de sporirea cantitatilor de materiale prime ca: aluminiu, fier, sticla, PVC, lemn. Toate acestea sunt produse prin procese energofage si orice crestere a cantitatilor folosite la executia ansamblurilor de ferestre/usi ar fi creat o amprenta de carbon suplimentara si ar fi exercitat un impact negativ asupra mediului. ”Am considerat ca a implementa norme care sa ridice stacheta brusc peste nivelul din state dezvoltate ale lumii este o idee gresita. Recomandabila este o strategie etapizata, corelata cu experienta altor tari din UE si luand in considerare conditiile locale de sustenabilitate economica. Daca ar fi fost adoptate norme mai severe, crestea exponential riscul eludarii lor, fie prin emiterea unor derogari de catre autoritati, fie sub motivul ca regulile n-au caracter obligatoriu, fie, la limita, prin incalcarea lor directa si grosolana. Este bine cunoscut faptul ca atunci cand legile sunt excesiv de aspre si depasesc capacitatea de suportabilitate a competitorilor locali, nici macar un control excesiv nu mai da rezultate. De aceea, ne bucuram ca initiativa noastra a fost luata in considerare si asteptam cu nerabdare sa analizam forma definitiva a MC 001”, a declarat oficialul PPTT.
 
Certificarea profesionala a firmelor din constructii mai are de asteptat
Din pacate, problema certificarii companiilor nu s-a bucurat de o audienta similara din partea autoritatilor si a ramas incuiata undeva, intr-un sertar al MDLPA. Sistemul general de certificare a firmelor din constructii presupune infiintarea unei autoritati nationale care sa evalueze si sa certifice firmele, in conformitate cu un set de criterii specifice  fiecarui domeniu (proiectare, constructii civile, constructii de drumuri si cai ferate etc.). Din cadrul organismului respectiv ar fi necesar sa faca parte reprezentantii patronatelor, ministerului de resort, Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), invatamantului universitar, diverselor asociatii profesionale etc. Ceea ce este important de precizat este ca autoritatea ar trebui sa beneficieze de sisteme de control, de reclamatii si de solutionare a problemelor. Actualmente exista tari unde aplicarea unei asemenea solutii este voluntara, dar si altele unde este obligatorie pentru cazurile in care companiile participa la licitatiile pentru lucrari finantate din fonduri publice. Specialistii patronatului sunt de parere ca un astfel de model, ar fi util si pentru Romania, unde riscul seismic ridicat impune adoptarea unor masuri de precautie, cu atat mai mult cu cat pe piata de profil activeaza in prezent multe firme care nu respecta cerintele minime pentru a derula proiecte de o asemenea complexitate. Printr-un sistem de certificare tehnico-profesionala, la lucrarile publice nu ar mai putea lua parte la licitatii companii care nu demonstreaza ca beneficiaza de aportul unui personal de specialitate. De mentionat faptul ca, in conformitate cu OUG nr.6/2018, s-a instituit deja obligativitatea infiintarii unui astfel de mecanism, insa pana in prezent nu au fost stabilite normele metodologice de aplicare a sa, iar lucrurile par sa fie intr-un blocaj, mai arata reprezentantii PPTT. 

Cursuri de specializare pentru membrii patronatului
Initiativa laudabila a cursului postuniversitar de specializare se apropie de final, in cursul lunii martie 2022 avand loc primele examene. Depasind disputele legislative, patronatul a initiat, in colaborare cu Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului (FIFIM) din cadrul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, realizarea unor studii  intitulate ”Ingineria si Managementul Sistemelor de Fatade”. Acest demers vine in sprijinul companiilor membre ale PPTT, in vederea specializarii angajatilor implicati in elaborarea proiectelor tehnice pentru fatadele cortina sau executia acestora. A fost negociat un tarif preferential pentru companiile membre, pentru a incuraja participarea la curs. Programul a vizat dobandirea de competente aferente unui standard ocupational pentru educatie si formare de nivel 6, domeniul clasificarii internationale standard a educatiei ISCED 7, care se organizeaza pentru activitati specifice din ”Clasificarea activitatilor din economia nationala” cod CAEN 7112 – Activitati de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea, respectiv pentru ocupatia din grupa majora 2, cuprinsa in ”Clasificarea ocupatiilor din Romania”, codul COR 214209 - Consilier inginer constructii. La cursuri au fost studiate disciplinele legislatie si reglementeri tehnice, siguranta si confort, sisteme de fatade, software specializat, tehnologii de montaj si managementul proiectelor.  Durata programului postuniversitar a fost de 180 ore didactice, Dupa finalizarea cursurilor, prin acumularea creditelor prevazute in planul de invatamant, sustinerea si promovarea examenului de certificare a competentelor profesionale, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti va elibera absolventilor un certificat de atestare.
 
Interesele membrilor vor fi aparate, indiferent de conjunctura nefavorabila actuala
”In final, trebuie sa mentionam ca problema care ne tine pe toti cu sufletul la gura este razboiul din Ucraina. Consecintele acestui conflict, dincolo de drama umanitara care depaseste limitele oricarei imaginatii, sunt legate de cresterea accelerata a preturilor la materii prime, materiale, componente, transport etc. Toate cele mentionate anterior se suprapun peste dezechilibrele deja existente, create de criza sanitara. In prezent, membrii patronatului confirma faptul ca le este tot mai greu este sa fie predictibili, cea mai plauzibila consecinta pentru bransa, cel putin pe termen scurt, fiind aceea a scaderii drastice a comenzilor de tamplarie. Deja dezvoltatorii de proiecte reclama un declin dramatic al cererii de locuinte noi, fapt ceva afecta direct piata noastra. Ramane de vazut care vor fi efectele intr-un orizont mai indepartat. Pentru a incheia intr-o nota mai optimista, noi dorim sa asiguram toate companiile din domeniu, indiferent daca sunt sau nu membre ale organizatiei noastre, ca vom continua sa le reprezentam interesele la fel de profesionist cum am facut-o si pana in prezent”, a incheiat Lőrincz Barnabás.
 
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left