TERAPLAST: Afacerile Teraglass au un aport de 4% la cifra de afaceri |
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 12 Nov 2015 19:15 |
Grupul Teraplast SA – Bistrita a confirmat recent ca, in perioada aprilie-septembrie 2015, veniturile din linia de business specifica tamplariei termoizolante nu au mai fost incluse in cifra de afaceri a companiei-mama, deoarece aceasta activitate a fost transferata catre Teraglass. Insa, in primele trei trimestre a.c., contributia livrarilor de tamplarie – activitate aferenta firmei Teraglass – a fost de 4% la rulajul total al holdingului, care, in aceeasi perioada, a raportat o crestere de 18,5% a cifrei de afaceri consolidate, pana la valoarea de 282,74 milioane de lei (nivel care cuprinde toate elementele de venituri si cheltuieli ale companiilor Teraplast, Plastsistem, Teraplast Moldova si Teraglass, in proportie de 100%). Astfel, daca se are in vedere ca, la nivel individual, firma Teraplast SA a realizat in aceeasi perioada o cifra de afaceri de 198,51 milioane de lei (+13%), desi aceasta include si incasarile Teraglass din primul trimestru, reiese ca, in ianuarie-septembrie a.c., Plastsistem, Teraplast Moldova si Teraglass au avut un rulaj insumat de 84,23 milioane de lei. Mai mult, avand in vedere aportul fiecarei companii la cifra de afaceri a grupului - Teraplast SA (cu 68%), Plastsistem (27%), Teraglass (4%) si Teraplast Moldova (1%) -, rezulta ca in primele trei trimestre din 2015 vanzarile Teraglass au fost de 11,4 milioane de lei. „Desi contextul economic a fost destul de volatil, rezultatele la nivel de grup denota o imbunatatire clara, mai ales in ceea ce priveste performanta financiara. In perioada urmatoare, sectorul constructiilor va intra treptat in extra-sezon, insa vom profita de aceasta perioada pentru a implementa proiecte operationale la nivel comercial si logistic, astfel incat sa fim pregatiti pentru provocarile anului 2016”, a declarat Dorel Goia, presedintele Consiliului de Administratie al Teraplast.
Transferul catre Teraglass a majorat creantele cu aproape 9,2 milioane de lei
In cadrul raportului financiar aferent primelor noua luni a.c., se mai arata ca transferul liniei de business ce vizeaza tamplaria termoizolanta in cadrul companiei Teraglass, survenit in perioada analizata, a avut ca efect o crestere a creantelor Teraplast, astfel incat impactul acestei masuri in valoarea creantelor a fost de 9,18 milioane de lei. Trebuie totusi precizat ca, desi este o entitate distincta (ca subsidiara), firma Teraglass continua sa fie detinuta in proportie de 100% de compania-mama Teraplast.
Managerii grupului mai explica si faptul ca „evolutia de 18,5% a cifrei de afaceri consemnate de Teraplast a fost sustinuta atat de evolutiile inregistrate pe segmentele specifice de piata, deoarece in ianuarie-septembrie 2015 volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 10,5%, cat si de acapararea unor noi cote pe plan intern. In plus, in intervalul de referinta, a avut loc o crestere cu mai mult de 10% a livrarilor pe pietele externe, fata de aceeasi perioada a anului trecut”.
Potrivit conducerii grupului, ce a clarificat anterior anumite aspecte in ceea ce priveste activitatea de fabricare a ferestrelor, afacerile cu tamplarie termoizolanta au avut, anul trecut, o contributie de 10% in cifra de afaceri totala a Teraplast (mai precis 23,25 milioane de lei in 2014), restul business-ului fiind generat de instalatii, granule si profile destinate fabricarii de tamplarie. In plus, peste 75% din cifra de afaceri din domeniul tamplariei termoizolante (circa 17,5 milioane de lei in 2014) reprezinta nivelul vanzarilor de pe pietele externe, din Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Italia sau Belgia. Pe aceste piete se colaboreaza in principal cu marile magazine de bricolaj, insa, incepand cu precedentele 12 luni, s-a decis extinderea portofoliului de clienti externi, prin intermediul unor retele locale de distribuitori. Pe plan national, ferestrele si usile Teraplast se comercializeaza in centrele specializate Dedeman, Praktiker, Ambient si Baumax. La randul sau, ponderea activitatii de furnizare a profilelor pentru tamplarie se plaseaza la circa 20% din cifra totala de afaceri, in contextul in care compania ar detine o cota de piata de 10%, lucrand cu peste 200 de producatori de ferestre si vizand inclusiv operatiuni de export.
In acelasi timp, conducerea grupului a decis, in august a.c., ca Teraplast sa participe, in calitate de asociat majoritar (ce va detine 51% din actiuni), la constituirea unei noi societati in Romania, cu obiect de activitate in domeniul comertului. Celalalt asociat al companiei nou-create va fi o persoana juridica, momentan nenominalizata, iar firma respectiva urmeaza sa dezvolte prezenta grupului in strainatate.
***
Evaluat drept cel mai mare procesator de PVC din Romania, grupul Teraplast are o traditie de 115 ani in sectorul sau de activitate si detine pozitii de top pe multe piete de referinta. Astfel, potrivit managerilor sai, compania-mama Teraplast se afla intre primii trei operatori ai pietei pe segmentele de canalizari exterioare/ interioare, granule si lambriuri, iar subsidiara Plastsistem detine pozitii de top pe pietele de panouri sandwich si structuri metalice zincate. In numai doi ani, Plastsistem a reusit sa se pozitioneze pe locul secund in cadrul segmentului de elemente structurale zincate, cu o cota de 28% in 2014 (conform unor institute independente de cercetare). Incepand cu 2009 (intr-un moment de maxima intensitate a recesiunii) si pana in prezent, societatea a investit peste 27 milioane de lei in dezvoltarea capacitatilor de productie si pentru lansarea de noi serii de profile. Mai mult, in vederea mutarii unor operatiuni din Bistrita in Parcul Industrial Saratel (situat in extravilanul municipiului resedinta de judet), Teraplast a alocat fonduri totale de cel putin 26 milioane de euro. In 2014, compania a raportat vanzari totale de 232,46 milioane de lei, iar in 2013, potrivit bilantului depus la Ministerul Finantelor Publice, acest indicator a fost de 226,61 milioane de lei. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|