Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 19 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Punct de vedere - GHIDUL IFT pentru montaj prin care ferestrele devin cu adevarat termoizolante!
GHIDUL IFT pentru montaj prin care ferestrele devin cu adevarat termoizolante!
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 13 Mar 2024 06:30
Aparitia dupa mai mult de doua decenii si jumatate de istorie a industriei de tamplarie termoizolanta din Romania a ghidului de montaj al ferestrelor si usilor de interior - o lucrare realmente remarcabila, la a carei realizare a fost necesara munca asigura a unui numar mare de experti IFT Rosenheim - ar trebui sa constituie pentru profesionistii din domeniu un prilej de reflectie. Fara a incerca neaparat o identificare a motivelor pentru care a fost necesara o perioada atat de lunga pentru ca metoda corecta de instalare sa fie popularizata pe plan local, trebuie totusi aratat ca situatia actuala necesita imbunatatiri imediate.
Desigur, operatiunile descrise in documentul elaborat de expertii germani necesita un cost suplimentar atat pentru beneficiari, cat si pentru producatori, dar acesta ar trebui platit fie si numai pentru motivul ca, deja, compromisurile tehnice la care s-a apelat vreme de 25 de ani in procesul de montaj au inceput sa-si faca simtite efectele, intr-un mod acut. Pentru cineva care stie putina chimie nu reprezinta niciun secret actiunea distructiva a anumitor componente ale radiatiei solare asupra substantelor poliuretanice, dupa cum nu este nevoie de prea multa teorie a fizicii pentru a intelege importanta permeabilitatii suprafetelor interioare ale elementelor de anvelopare la vaporii de apa formati in incinta.
De aceea, s-ar putea ca demersul de constientizare a necesitatii schimbarii radicale a modului de abordare a respectivei probleme sa fie mai putin dificil decat ar parea la prima vedere. Practic, pe o piata puternic axata pe formarea deciziei de cumparare in functie de criteriul pretului celui mai mic, ar parea utopic sa aiba succes un proiect care sa aiba ca efect cresterea presiunii financiare asupra clientului, in pofida unei justificari rationale.
Totusi, altfel nu se poate! Este mai mult decat evident ca nimeni nu doreste sa-si asume riscul unei umiditati ridicate in zonele de jonctiune cu zidaria (unde apar, cel mai des, puntile termice) care genereaza un risc major de formare a condensului. De asemenea, odata cu liberalizarea preturilor la energie - indiferent de felul in care este produsa aceasta - tot mai multi consumatori vor incepe sa priveasca in mod mult mai responsabil problema termoizolarii. Chiar si din punct de vedere estetic, este greu de crezut faptul ca ar fi pe placul cuiva necesitatea ajustarii periodice a rosturilor, ca urmare a efectelor exercitate de factorii de mediu.
Remediul consta in aplicarea normelor descrise in ghidul IFT, in conditiile in care majorarea costului, generata de utilizarea unor sisteme suplimentare, este complet si rapid compensata de beneficiile asigurate. Ramane ca in perioada urmatoare, aceasta realitate sa fie popularizata in randul clientilor, pentru ca acestia sa aiba, cel putin, libertatea de a alege in cunostinta de cauza.
In ceea ce-i priveste pe producatori, probabil ca elementul care va face diferenta dintre acestia si va duce automat la consolidarea prestigiului marcii va fi, fara indoiala, o abordare profesionista in ceea ce priveste montajul. Asta inseamna, desigur, mai mult decat un rotopercutor, un tub de spuma poliuretanica, niste suruburi si pene din lemn. Inseamna un personal inalt calificat, bine remunerat si anumite investitii in imagine. Natural, exista inca si varianta lui „merge si-asa”. Ramane de vazut pentru cat timp, insa! In mod cert, cei care vor lua startul mai devreme in aceasta competitie vor avea cel mai mult de castigat, pe termen lung. Ceilalti - cum le-o fi norocul! Pentru detalii despre ghid, click aici
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left