Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Punct de vedere - LA FRONTALE se construieste, birocratii din tara sunt ocupati cu demolarea
LA FRONTALE se construieste, birocratii din tara sunt ocupati cu demolarea
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Mar 2016 09:42
Pana la urma, subiectul principal care ar trebui sa polarizeze, in aceste zile, intreaga atentie a bransei de tamplarie termoizolanta este constituit de proximitatea celui mai important eveniment din domeniu, respectiv Fensterbau/Frontale 2016. Acolo se stabileste „ora exacta” pentru acest segment de activitate, se contureaza tendinte, se lanseaza concepte, se intalnesc echipele de management, se stabilesc noi parteneriate. Pentru noi, romanii, pare destul de greu de digerat ideea ca altii ar putea decide in locul nostru, cu atat mai mult cu cat suntem framantati permanent de frustrarea generata de asa-numitul „complex german”: daca teutonii sunt mai buni, daca ne facem de ras? Nu ar fi mai bine sa ne prefacem ca nu exista? Cu toate acestea, la ultimele editii aceasta timiditate a fost intr-o anumita masura depasita, iar in pavilioanele expozitiei au putut fi intalniti destui conationali. Ba unii chiar au avut initiative mai indraznete, concretizate prin organizarea de mici standuri personale. La atat s-a redus insa totul, iar asta nu este de bun augur, indiferent din ce directie ar fi analizata problema. S-ar putea ca realitatea sa ma contrazica, iar la editia din 2015 sa participe toti competitorii importanti care sunt angrenati in operatiuni de productie. Ramane de vazut! Pana una alta, pe plan local se pregateste o initiativa cu efecte contrare inovarii caracteristice targului bavarez. Aceasta ar putea zadarnici implementarea in Romania a rezultatelor eforturilor de cercetare-dezvoltare derulate pe plan international. Dar trebuie sa ne remarcam si noi prin ceva! Dupa cum semnalam in urma cu cateva zile, un colectiv de „experti” ministeriali lucreaza la o noua versiune a normei de protectie la incendiu, care, aplicata in forma propusa de ei ar insemna sfarsitul industriei de ferestre si fatade cortina din Romania. Mai grav este faptul ca autoritatile nu dau niciun semn ca ar dori sa ia in considerare observatiile corecte si fundamentate stiitific ale specialistilor veritabili, ce activeaza in cadrul firmelor de pe piata respectiva, banuindu-i pe acestia de parti pris-uri si de interese financiare meschine. „Nu ma intereseaza decat siguranta oamenilor” se isterizeaza un taietor de frunze la caini din nu stiu ce departament al ministerului de resort. Aberatiile din propunerea legislativa sunt multiple, iar erorile apar inca de la inceput. Se vorbeste despre inchideri perimetrale, fara a defini acest concept, lipsesc cu desavarsire clarificarile legate de diferentele dintre ferestre si fatade cortina (desi acestea sunt stabilite cu precizie in noua forma a standardului EN 13830) etc. In aceasta ceata autoritatile spera ca propria incompetenta sa fie complet estompata. Elucubratiile sunt prezente in toata structura P118, incepand cu prevederile referitoare la Euroclasa de reactie la foc A1 pentru fatadele cortina urmata apoi de o sere de exceptii, care, practic anuleaza exigenta respectiva de incadrare si terminand cu precizarea ca aria panourilor vitrate ale atriumurilor nu trebuie sa depaseasca 40% din suprafata totala a acestora. Poate ca se doreste realizarea de buncare, nu-i asa? Ca betonul este incombustibil! In loc ca bugetarii astia care mor de grija securitatii poporului sa se preocupe de elemente esentiale, cum ar fi limitarea propagarii incendiului, asigurarea corecta a cailor de evacuare, instalarea de sisteme aditionale de limitare a focarelor de incendiu, ei par decisi sa distruga un intreg concept arhitectural. Daca autoritatile responsabile din Romania isi mentin aceasta abordare, singura solutie ar fi ca asociatiile profesionale sa sesizeze Comisia Europeana si sa denunte aceasta prostie, inainte ca efectele negative, ce au inceput deja, sa se manifeste sa nu ia o amploare nedorita.  
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left