Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
20 Iun 2012 14:05
|
 Concernul multinational Assa Abloy, cu sediul central in Suedia, a intensificat, in ultima perioada, strategia de achizitii, menita sa consolideze pozitia pe care compania o detine pe piata internationala a sistemelor de acces si siguranta, dispozitivelor automate etc. Astfel, la inceputul acestui an a fost preluata compania chineza Shandong Guoquiang, specializata in productia de feronerie, vanzarile din 2012 fiind estimate la aproximativ 600 de milioane coroane suedeze (aproximativ 68 de milioane euro). O actiune similara a vizat includerea in cadrul grupului a producatorului canadian de feronerie pentru usi sectionale rezidentiale si industriale Helton, ce detine o pozitie importanta pe pietele de profil din Canada si SUA. Prin achizitia respectiva, cifra de afaceri s-ar putea majora cu 370 milioane SEK. Revenind la China, Assa Abloy a preluat controlul activitatii societatii Shantou Longhu Sanhe Metal - un producator de top in domeniul usilor de securitate si al sistemelor de acces antiincendiu, cu incasari de circa 130 milioane SEK. Pe piata din SUA, atentia intreprinzatorilor suedezi a fost atrasa de compania Frameworks Manufacturing - un important fabricat de rame pentru usile de interior, realizate din profile de aluminiu (avand o cifra de afaceri de 110 milioane SEK). O alta actiune importanta a fost constituita de achizitia Tanka - Marea Britanie - lider al pietei de chei "inteligente" pentru dulapuri si al celei de solutii de gestionare a activelor pretioase (vanzari anuale de 140 milioane SEK). De asemenea, a fost finalizata intelegerea de preluare a Dynaco - Belgia (usi de mare viteza) si Albany Door Systems - Germania (usi industriale). Informatii suplimentare, la www.assaabloy.com
|