Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DOW CORNING: Tinte ambitioase privind derularea afacerilor
DOW CORNING: Tinte ambitioase privind derularea afacerilor
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 31 Iul 2017 19:05
Oficialii Dow Chemical Company, care integreaza complet afacerile cu materiale siliconice ale Dow Corning Corporation, au comunicat recent ca, pentru inca un trimestru consecutiv, noua subsidiara a avut un aport substantial la cresterea cifrei de afaceri din aprilie-iunie a.c., precum si in ceea ce priveste indicatorii de profitabilitate.
 „In cel de-al doilea trimestru din 2017, vanzarile au insumat, in consecinta, 13,83 miliarde USD (+15,75% fata de intervalul similar din 2016 sau +8% din punct de vedere organic), fiind stimulate inclusiv de activitatea Dow Corning si a altor structuri integrate, de tip joint-venture. Daca excludem afacerile cu materiale siliconice Dow Corning, majorarea ar fi fost, astfel, de 8%, cu sporiri remarcate, insa, la nivelul tuturor segmentelor operationale. Cresterea respectiva este reflectata, de asemenea, in toate ariile geografice in care suntem prezenti si include atat contributii pozitive date de majorarea preturilor (+5%), cat si sporiri cantitative (+4%). In acelasi timp, tot ca urmare a efectului pozitiv reflectat de integrarea Dow Corning, indicele EBITDA operational s-a majorat cu 12%, pana la 2,8 miliarde USD”, a declarat, cu prilejul prezentarii recente a rezultatelor financiare ale Dow, Andrew N. Liveris, presedinte si CEO al corporatiei americane.
In raportul Dow se mai arata ca „investitiile strategice ale companiei, in vederea dezvoltarii, au atins, in perioada analizata, alte puncte-cheie, cum ar fi progresul consemnat in ceea ce priveste fuziunea planificata cu DuPont (prognozata sa aiba loc in august a.c.), coordonarea optima a afacerilor Dow Corning (ce a generat, in primul an de consolidare, o sinergie cost-beneficii mai mare de 500 milioane USD, aceasta fiind anterior stabilita la 400 milioane USD), initierea activitatii in 25 din cele 26 de unitati ale complexului industrial la scala mondiala (sub forma de joint-venture) Sadara etc.”.
„Ca urmare a implementarii modelului unic de afaceri si modului propriu de lucru pentru noua platforma de siliconi, intrevedem, actualmente, o oportunitate totala cost-sinergie de peste 650 milioane USD, cu 50% mai mare fata de tinta stabilita cu un an in urma, in momentul tranzactiei. De asemenea, progresam cu masurile ce vizeaza o crestere accelerata la nivelul platformei de materiale siliconice, preconizand o crestere cu alte 500 milioane USD dupa integrarea completa a produselor la nivelul corporatiei Dow. Astfel, ne-am propus ca in 2019 profitabilitatea afacerilor cu siliconi (exprimata prin indicele EBITDA) sa se majoreze cu mai mult de 2 miliarde USD, dublandu-se astfel nivelul estimat anterior”, a mai precizat Andrew N. Liveris.
Produsele Dow Corning confera valoare adaugata mare
Intrucat afacerile Dow Corning au fost integrate in cadrul diviziilor corespunzatoare ale Dow, mai trebuie subliniat ca, in perioada aprilie-iunie a.c., departamentul de stiinte pentru agricultura a raportat incasari de 1,62 miliarde USD (+3,3%), iar divizia de solutii pentru piata de consum s-a distins prin vanzari de 1,67 miliarde USD (in crestere fata de cele 1,26 miliarde USD din cel de-al doilea trimestru al anului trecut), principalul factor motor al afacerilor fiind dat de integrarea afacerilor denumite Consumer Solutions - Silicones, pentru care vanzarile au fost robuste. Rezultate foarte bune au fost consemnate si de divizia de solutii pentru infrastructura, care a raportat incasari de circa 2,79 miliarde USD (comparativ cu 2,08 miliarde USD), generate, de asemenea, aproape exclusiv de sectia nou-integrata Infrastructure Solutions - Silicones, care a inregistrat o sporire optima a livrarilor, cu precadere in regiunea EMEAI. Majorarea afacerilor diviziei Infrastructure Solutions s-a bazat insa si pe activitatea departamentului de materiale de constructii - Dow Building & Construction - care a reusit sa promoveze cu mult succes pe plan global solutii chimice specifice realizate cu acril si celuloza metilica. Tot in cadrul acestei divizii, a fost nominalizata, cu performante satisfacatoare, sectia Dow Coating Materials, dar ale carei livrari cantitative au scazut punctual, insa situatia respectiva s-a contrabalansat prin cresterea pretului. De asemenea, divizia Performance Materials & Chemicals a avut un rulaj de 2,56 miliarde USD (fata de 2,26 miliarde USD), cu o crestere pentru toate sectiile si pe tot mapamondul, insa cu precadere in ceea ce priveste livrarile de poliuretani, MDI si vinil. In fine, dar nu in ultimul rand, cea mai importanta divizie a concernului Dow - Performance Plastics - a reusit sa ajunga la o cifra de afaceri de 5,07 miliarde USD (de la 4,69 miliarde USD in aprilie-iunie 2016), cresteri fiind raportate de aproape toate sectiile sale (cu exceptia celei specializate in fabricarea de sisteme pentru domeniul energiei electrice si al telecomunicatiilor, unde cresterea inevitabila de pret si costul inflatiei la nivelul materiilor prime au determinat un declin al EBITDA operational) si in aproape toate regiunile geografice de referinta. Pe acest segment, departamentul de elastomeri a consemnat o cerere deosebita in tarile emergente din regiunea EMEAI.
Totodata, managerii Dow au anuntat ca, in perioada de referinta, rezultatele preliminare pentru entitatile joint-venture integrate (Dow Corning Corporation, Equate Petrochemical Company, The Kuwait Olefins Company, The Kuwait Styrene Company, Sadara Chemical Company, The SCG-Dow Group, Map Ta Phut Olefins Company Limited si HSC Group) indica vanzari totale de 2,94 miliarde USD (fata de 2,35 miliarde USD), respectiv vanzari ajustate (si anume vanzarile realizate, din care se exclud livrarile directe catre Dow si alte entitati ale grupului) de 1,88 miliarde USD (comparativ cu 1,61 miliarde USD). Tot pentru acestea, EBITDA operational a fost de 585 milioane USD (in raport cu 424 milioane USD in aprilie-iunie 2016), iar deprecierea si amortizarea s-au plasat la 331 milioane USD (fata de 210 milioane USD).  
In acest context, referindu-se la prognoza pentru trimestrul al treilea, Andrew N. Liveris a subliniat ca, in conditiile economice actuale, Dow ar trebui sa realizeze un rulaj cuprins intre 13 miliarde USD si 13,5 miliarde USD, cu un indicator EBITDA de maximum 100 milioane USD.           
***
Lider mondial al pietei de materiale siliconice, tehnologii bazate pe silicon si in domeniul inovarii, Dow Corning, reprezentand un concern multinational, cu sediul in Midland - Michigan (SUA), integrat actualmente in cadrul corporatiei Dow Chemical Company, asigura inca din 1943 solutii performante pentru mai mult de 25.000 de clienti importanti pe plan global. Cu un portofoliu alcatuit din peste 7.000 de sortimente, promovate sub marcile Dow Corning si Xiameter, carora li se adauga serviciile specifice, holdingul reprezinta un furnizor international recunoscut in domeniul sau de activitate, mai ales ca livrarile in afara granitelor SUA depasesc pragul de 50% din total. La randul sau, Dow Chemical Company (Dow) este lider global in mai multe domenii si un promotor al inovatiei stiintifice pe segmentele de materiale chimice, biologice, polimeri etc. Avand clienti in 175 de tari din intreaga lume, carora le ofera mai mult de 7.000 de grupe de produse (fabricate in 189 de unitati din 34 de state), Dow lucreaza cu mai mult de 56.000 de angajati si a raportat, pentru 2016, o cifra de afaceri de 48,2 miliarde USD (-1% fata de precedentele 12 luni). In 2015 (ultimul an pentru care au fost anuntate rezultate financiare separate), Dow Corning Corporation s-a evidentiat printr-o cifra de afaceri de 5,65 miliarde USD (-9%), cu un rezultat net ajustat de 492 milioane USD (-6%), spre deosebire de 2014, cand s-a consemnat un rulaj de 6,22 miliarde USD, reflectand o crestere de 9% fata de 2013, in conditiile unui rezultat net ajustat pozitiv, de 522 milioane USD (+72%). De asemenea, datele istorice mai confirma ca deprecierea din 2015 a dus activitatea holdingului, mai ales pe segmentul de semiconductori, la un nivel aflat sub cel din 2013, deoarece in acel moment s-au consemnat vanzari de 5,71 miliarde USD. Produsele Dow Corning sunt binecunoscute de beneficiarii din tara noastra, unde corporatia este reprezentata de mai multi distribuitori nationali, zonali si locali. Comercializarea produselor destinate industriei de vitraje din Romania (sigilanti siliconici sau bicomponenti folositi la productia geam termoizolant, sigilanti pentru aplicatii structurale, adezivi speciali etc.) se efectueaza in cazul unor categorii sortimentale in mod direct, de la Dow Corning GmbH - Germania. Totodata, din ianuarie 2016, Sherwin Williams Balkan a devenit unicul distribuitor al produselor Dow Corning si Geocel pe piata romaneasca, in urma achizitiei companiei Geocel Limited de catre The Sherwin Williams Company. Societatea are doua depozite, in Bucuresti si Timisoara, urmand sa deschida in acest an un birou de vanzari in Cluj-Napoca. Potrivit celor mai recente date oficiale (istorice), Geocelpro - reprezentanta din tara noastra a firmei preluate, Geocel, cu sediul in Bucuresti - a realizat in 2014 o cifra de afaceri neta de circa 1,88 milioane de lei, iar in 2013 rulajul s-a plasat la 1,41 milioane de lei, respectiv la 1,39 milioane de lei in 2012. La randul sau, Sherwin-Williams Balkan, cu sediul social in Chisoda (judetul Timis), a lucrat in 2016 cu 21 de salariati si a raportat o cifra de afaceri de peste 41,9 milioane de lei, in conditii de profitabilitate, dupa ce in 2015 a avut 14 angajati si vanzari de 35,4 milioane de lei, iar in 2014 a consemnat un rulaj de circa 36,8 milioane de lei (realizat cu 12 angajati). Informatii suplimentare, la www.dowcorning.com si www.dow.com
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left