GRUPA KĘTY: Modificari ale tintelor ambitioase pentru 2020 |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 31 Oct 2017 06:20 |
Managerii corporatiei poloneze Grupa Kęty SA - unul dintre cei mai importanti furnizori europeni de sisteme de profile si feronerie pentru tamplarie, rulouri si fatade, care coordoneaza activitatea Aluprof SA - au anuntat recent o suplimentare a programului de investitii din perioada 2017-2020, cuprins in cadrul unui program strategic mai amplu, ale carui tinte au fost, de asemenea, modificate in sens pozitiv.
„Ca urmare a trendurilor remarcate pe piata si, prin consecinta, a ratelor mari de utilizare a capacitatii de productie, precum si pe fondul unor previziuni mult mai favorabile din punct de vedere al cresterii vanzarilor, comitetul de manageri din cadrul grupului a aprobat diverse amendamente la planul strategic pentru 2020, prezentat consiliului de supraveghere la 12 octombrie a.c. Printre altele, am propus o crestere a cheltuielilor de investitii pe segmentul de produse extrudate, cu 35 milioane PLN (circa 8,3 milioane de euro), in vederea instalarii unei noi linii de anodizare, cu infrastructura specifica de protectie a mediului. Proiectul se va implementa in 2018, iar startul productiei va avea loc in 2019. Alte investitii suplimentare, in cuantum de 110 milioane PLN (aproape 26 milioane de euro), se refera la activitatea diviziei de ambalaje flexibile, pentru cea de-a doua linie de fabricare a peliculei BOPP la unitatea din Oświęcim, in zona economica speciala, proiectul fiind programat sa se deruleze imediat, intre anii 2017-2019, pentru ca, ajungandu-se la capacitatea maxima planificata in 2022, sa fie generate venituri din vanzari in cuantum de cel putin 180 milioane PLN - sau 42,5 milioane de euro. In schimb, din diverse motive, suntem nevoiti sa abandonam constructia noului sediu central al diviziei de sisteme din aluminiu, determinand insa economii de 37 milioane PLN in cadrul planului de investitii”, a declarat Dariusz Mańko, presedintele consiliului de administratie al Grupa Kęty.
Potrivit managerului grupului, aceste schimbari sunt de natura sa modifice si tintele initiale planificate pentru anul 2020, concretizate prin: o crestere a veniturilor din vanzari cu 100 milioane PLN, pana la 3,357 miliarde PLN (792,5 milioane de euro, la cursul actual de schimb), o majorare a EBITDA cu 8 milioane PLN, la cel putin 514 milioane PLN, respectiv un salt al EBIT (indicatorul profitului operational) cu un milion PLN, pentru a se ajunge la 360 milioane PLN. In schimb, ca urmare a majorarii datoriei (constituite de credite) si avand in vedere impactul modest al profitului operational asupra afacerilor, conducerea Grupa Kęty a atras atentia ca profitul net consolidat din 2020 ar putea sa se diminueze cu doua milioane PLN, plasandu-se la cel mult 263 milioane PLN (circa 62 milioane de euro). Practic, Grupa Kęty isi va finanta investitiile suplimentare exclusiv prin contractarea de imprumuturi aditionale (credite bancare).
Rezultate de exceptie in trimestrul al treilea
Modificarile planului strategic au survenit in contextul in care, anuntand datele financiare aferente trimestrului al treilea (si, implicit, celor noua luni din 2017), managerii Grupa Kęty au raportat rezultate de exceptie. „Vanzari mai mari s-au consemnat, in iulie-septembrie a.c., atat in Polonia (+11%), cat si la export (+15%), cresterea profitului operational si a EBITDA fiind de +9%, in pofida unei baze de raportare mai consistente (constituind de fapt un record), la nivelul perioadei similare a anului anterior. In trimestrul al treilea din 2017, am implementat noi investitii, cu un potential combinat in valoare de aproximativ 210 milioane PLN, in ceea ce priveste veniturile suplimentare. Analizand factorii macroeconomici care au generat asemenea rezultate, cresterea cotatiei aluminiului (de +24% in USD si de +16% in PLN) a avut cel mai mare impact pozitiv asupra incasarilor si capitalului de lucru aferente diviziei de produse extrudate. De asemenea, efectul negativ al ratei de schimb dintre euro si zlot (-2%), care a diminuat usor valoarea vanzarilor, a fost compensat in totalitate de majorarea pretului la bunurile din categoria «commodity». Astfel, vanzarile din trimestrul al treilea al lui 2017 au fost de 716,5 milioane PLN (+13%), din care circa 376 milioane PLN in Polonia si 271 milioane de euro la export, diferenta revenind altor operatiuni. Sporiri solide ale incasarilor s-au consemnat pentru toate diviziile, cu exceptia celei de sisteme din aluminiu, care inca nu functioneaza la potentialul sau maxim. In domeniul produselor extrudate, desi in toata Europa cererea a fost superioara celei din trimestrele anterioare, dintre pietele mai dinamice se disting cele din Italia si Ungaria (+70%), in Marea Britanie remarcandu-se insa o scadere (-30%). Intrucat capacitatea de fabricare si procesare se apropie de 100%, iar linia de anodizare se exploateaza la potentialul sau maxim, s-a luat decizia de a instala cel de-al doilea echipament de acest fel, in valoare de 35 milioane PLN, care va deveni operational in 2019. Venitul aditional asumat si estimat pentru anul 2022, la capacitate de functionare completa a acestei divizii, va fi de 30 milioane PLN. In alta ordine de idei, tinand cont de evolutia cererii, preconizam ca, in al patrulea trimestru din 2017, cresterea vanzarilor de produse extrudate va fi de pana la +15%, comparativ cu octombrie-decembrie 2016”, a adaugat Dariusz Mańko.
Conform unei prezentari sustinute in fata investitorilor institutionali, dupa parcurgerea intervalului ianuarie-septembrie a.c., rulajul Grupa Kęty a ajuns la peste 1,98 miliarde zloti (+15%), astfel incat pentru exercitiul financiar in curs se poate miza pe o cifra de afaceri de cel putin 2,5 miliarde PLN (+10%). Pe divizii de activitate, in cele trei trimestre de referinta, sectia de produse extrudate s-a remarcat prin rezultate de 876,3 milioane PLN (+25%), din care 399,7 milioane PLN la export (+35%), asteptandu-se, insa, pentru anul in curs o imbunatatire a profitabilitatii, prin neprelungirea unor contracte cu o rentabilitate redusa, indiferent de riscul reducerii temporare a fluxului productiv. Pe segmentul sistemelor din aluminiu, cu 843 milioane de zloti (+5%), din care 341,7 milioane PLN la export (+1%), perspectivele sunt promitatoare, pana in prezent livrarile de sisteme sporind cu +7%, iar cele de rulouri si obloane, cu +12%. Toate pietele europene importante pentru divizia respectiva au consemnat cresteri (au fost nominalizate in acest sens, cu precadere, Franta si Bosnia-Hertegovina), exceptand Germania, unde s-a constatat o scadere de -20%, in timp ce in SUA saltul a fost de +30%. Pentru aceasta sectie, trimestrul al patrulea ar trebui sa aduca un salt de +10% al incasarilor. In fine, dar nu in ultimul rand, segmentul de ambalaje flexibile s-a remarcat prin incasari de 459,4 milioane PLN (+24%), cu 201,2 milioane PLN la export (+27%) in cele noua luni analizate, capacitatea fiind utilizata la 90%, motiv pentru care ar putea avea loc inca o crestere de circa 20% in trimestrul al patrulea.
***
Activitatea Grupa Kęty - care integreaza in structura sa marcile/companiile GK, Aluprof, Metalplast Stolarka, Krajowe Akcesoria i Rozwiaznia Okuciowe (Karo, actuala Romb SA), Alutrans System si Alupol Packaging - se deruleaza intr-o forma complexa, prin intermediul mai multor departamente specializate pentru fiecare segment de afaceri in parte (produse extrudate destinate aplicatiilor industriale, sisteme din aluminiu pentru tamplarie, fatade cortina si constructii, ambalaje flexibile, servicii pentru ramura de constructii, segmentul accesoriilor - inclusiv feronerie si altele). In tara noastra, Grupa Kęty este reprezentata prin intermediul Aluprof System Romania (din Popesti-Leordeni, judetul Ilfov, dar cu sediul social in Capitala), prin cel al societatii ABM Construct din Targu Jiu - judetul Gorj (pentru Metalplast Karo - sistemele de feronerie Romb) etc. Potrivit celor mai recente date oficiale, in 2016 Aluprof System Romania a realizat, cu 14 angajati, o cifra de afaceri de 14,57 milioane de lei (fata de 12,6 milioane de lei in 2015, circa 12,3 milioane de lei in 2014, 11,8 milioane de lei in 2013 si 8,83 milioane de lei in 2012), in timp ce ABM Construct (ce are 12 salariati) a raportat la nivelul anului 2016 (cel mai recent pentru care exista date la Ministerul Finantelor Publice) un rulaj de 6,96 milioane de lei (in comparatie cu 4,28 milioane de lei in precedentele 12 luni, cu 2,94 milioane de lei in 2014, cu 2,62 milioane de lei in 2013 sau cu 2,25 milioane de lei in 2012). Pentru informatii suplimentare, click aici!
|