Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
26 Nov 2018 06:38
|
Hydro, unul dintre cele mai importante concernuri internationale implicate in productia si comercializarea de sisteme arhitecturale din aluminiu, a realizat in trimestrul al treilea din 2018 o cifra de afaceri de 39,76 miliarde coroane norvegiene - NOK (circa 4,16 miliarde euro), cu 74% mai mare fata de valoarea anuntata in perioada de referinta. La nivelul primelor noua luni din acest an, incasarile au cumulat 120,99 miliarde NOK, fiind net superioare nivelului de 70,41 miliarde NOK cat se realiza in anul anterior. Profitabilitatea a fost intrucatva afectata de cresterea preturilor la materiale si a costurilor fixe, insa majorarea preturilor la energia electrica a exercitat un efect pozitiv asupra rezultatelor diviziei de energie. In ceea ce priveste piata aluminiului, expertii Hydro afirma ca aceasta este in contractie, ceea ce va induce aproape sigur un deficit pe segmentul aluminiului primar pana la finele anului in curs. In domeniul produselor extrudate, profitul consolidat a dovedit stabilitate, ramanand la nivelul raportat pentru trimestrul al treilea din 2017. Efectul pozitiv al marjelor superioare si al volumelor mai mari comercializate in perioada analizata a fost compensat de majorarea costurilor de productie si de intensificarea activitatii din Europa prin lansarea de noi linii de fabricatie. Un alt motiv al stagnarii a fost constituit de cheltuielile ocazionate de integrarea si restructurarea celor doua linii de extrudare recent achizitionate in Brazilia. Profilele arhitecturale realizate de divizia de produse extrudate din cadrul Hydro sunt promovate sub marcile Wicona, Technal si Sapa, la momentul actual in portofoliul grupului aflandu-se peste 200.000 de repere diferite, precum si 1.500 de profile standard. Pe piata din Romania, Wicona este cel mai cunoscut produs din portofoliul grupului - profilele din aceasta categorie incadrandu-se in clase superioare de calitate si performanta - insa au fost folosite punctual si sisteme comercializate sub celelalte doua branduri mentionate anterior.
|