Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - RUSTLER: Proiecte de interventii asupra fatadelor cladirilor
RUSTLER: Proiecte de interventii asupra fatadelor cladirilor
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 03 Nov 2017 11:00
Pe segmentul intretinerii fatadelor, compania Rustler - furnizoare, pe plan national, de servicii de Property si Facility Management pentru cladiri - a efectuat, de-a lungul experientei sale de cinci ani pe piata din Romania, inclusiv interventii efective asupra fatadelor cladirilor administrate. „Pentru o cladire monument istoric, situata pe strada Hristo Botev, din Bucuresti, am decis sa intervenim asupra tamplariei din lemn, pentru a pastra valoarea arhitecturala si estetica a imobilului, dar si pentru a-i imbunatati gradul de izolare termica. Desi am analizat toate variantele de inlocuire totala a ferestrelor cu ansambluri termoizolante, am decis, pana la urma, sa le remediem pe cele din lemn, cu ajutorul unor specialisti. De asemenea, am coordonat un proiect de refacere a unei fatade ventilate si am reconditionat o fatada a unei cladiri de birouri cu 13 etaje. Tot pentru o cladire de birouri, cu un regim superior de inaltime, am intervenit asupra elementelor mobile si am inlocuit toate piesele de asigurare a acestora. Intrucat aceste parti mobile depaseau suprafata de 2,2 mp/unitate, manevrarea lor inainte de interventia noastra era nesigura si aproape imposibila. In momentul in care ferestrele au putut fi deschise, cladirea a devenit mult mai sigura, iar confortul chiriasilor a crescut simtitor. Acordam atentie acestei parti a cladirilor, intrucat consideram ca ferestrele, respectiv fatadele unui imobil au un rol extrem de important, indiferent de destinatia acestuia. Aspectele carora li se acorda cea mai mare importanta in intretinerea fatadelor, in prezent, sunt legate de gradul de iluminare, izolarea termica si cea impotriva influentei factorilor UV, posibilitatea de inlocuire a modulelor, existenta sau nu a elementelor mobile (in cazul peretilor cortina), rezistenta la socuri mecanice etc.”, a precizat Daniel State, Managing Director in cadrul Rustler Property Services Ro. Compania, sucursala a Rustler Group (Austria), estimeaza obtinerea unei cifre de afaceri in crestere in 2017, care ar urma sa atinga nivelul de peste 2,5 milioane de euro. Evolutia optima a afacerilor firmei, care administreaza peste 30 de obiective cu o suprafata insumata de 500.000 de metri patrati, se datoreaza, in mare parte, serviciilor de Property si Facility Management oferite clientilor din sectorul cladirilor de birouri din clasele A si B, precum si celor din sectoarele logistic, industrial, de retail si medical privat. Informatii suplimentare, la www.rustler.ro 
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left