Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SCHACHERMAYER creste cu 15% pe o piata caracterizata de un avans de 7%
SCHACHERMAYER creste cu 15% pe o piata caracterizata de un avans de 7%
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 04 Sep 2017 10:06
Casa de comert Schachermayer, cu sediul central in Austria, este unul dintre cei mai importanti distribuitori de feronerie si accesorii pentru domeniul tamplariei termoizolante care activeaza pe plan european, iar operatiunile din Romania reflecta cu precizie rolul decisiv pe care compania il are in promovarea solutiilor de inalta performanta. Cu o experienta de aproape 15 ani pe piata locala, Schachermayer Romania a evoluat constant, reusind sa-si adjudece un loc binemeritat in topul primilor trei furnizori locali de sisteme de inchidere. La acest succes, o contributie semnificativa a avut-o managerul general al societatii, George Pirvu, care prin competenta profesionala si prin consecventa pe care a dovedit-o in implementarea principiilor de calitate ale grupului a reusit sa consolideze semnificativ cota de piata a repezentantei autohtone, asigurandu-i sanse reale de a aspira chiar la un loc si mai bun in clasamentul firmelor cu activitate specifica din Romania.
 
- Cum a evoluat piata locala de feronerie in ultimul an pe toate segmentele sale, respectiv economic, standard, premium?
- Consideram ca acest segment deosebit de important de activitate - si anume cel al sistemelor de feronerie - care are rolul de veritabil barometru ce indica starea curenta si perspectivele intregului sector de tamplarie termoizolanta - a consemnat, in ultima perioada, o evolutie vizibila, caracterizata printr-o crestere moderata, dar constanta. In evaluarile noastre, majorarea respectiva se ridica la circa 5% - 7%, un lucru imbucurator pe o piata care s-a confruntat cu probleme deosebit de dificile in timpul recesiunii. Un fapt deja bine cunoscut este acela ca Schachermayer acceseaza exclusiv grupul de solutii premium, iar cererea din acest domeniu a inregistrat o dezvoltare sustinuta, inclusiv in ultimele 12 luni. Cele mai multe dintre firmele de succes din domeniu s-au orientat catre asemenea sisteme si isi dezvolta, in continuare, gama de produse specifice acestuia. Cota de piata a societatilor respective consemneaza cresteri continue, intr-un ritm superior mediei pietei, iar dezvoltarea lor este sanatoasa si predictibila. Din pacate, exista si companii care au facut compromisuri in ceea ce priveste calitatea si care acum se gasesc in situatii delicate, cu sanse reduse de a-si continua activitatea la acelasi nivel ca pana in prezent.
 
- In contextul favorabil firmelor ce au in portofoliu produse performante, cum a gestionat Schachermayer Romania aceasta oportunitate?
-Societatea noastra a ramas, dupa cum era de asteptat, consecventa in promovarea solutiilor de feronerie de inalta calitate si a reusit, ca si in ultimii ani - de altfel, sa aiba un parcurs foarte bun in primul semestru din 2017. Astfel cifra de afaceri a inregistrat o crestere de 12% in raport cu perioada similara a anului precedent si, conform estimarilor noastre, exista sanse reale de a incheia exercitiul financiar cu un avans de peste 15% comparativ cu 2016. Dupa cum se observa, aceasta valoare se pozitioneaza peste media pietei si reflecta cu suficienta acuratete justetea strategiilor noastre comerciale si de promovare.
 
- Semnalati elementele pozitive si negative care au marcat activitatea firmei in ultima perioada.
- Atat la nivel de grup, cat si la cel al reprezentatei autohtone, Schachermayer continua parcursul pozitiv, care a demarat imediat dupa depasirea primilor doi ani de criza economica si reuseste permanent sa-si consolideze pozitia printre liderii pietei de profil. Principala realizare cu care ne mandrim pe plan national este constituita de cresterea calitatii si eficientei echipei de vanzari, in conditiile dezvoltarii numerice constante a acesteia. De asemenea, in prima jumatate a lui 2017 am inceput sa promovam in pozitii de coordonare mai multi consultanti de vanzari, fapt ce creeaza premisele unei noi etape de dezvoltare a diviziei specializate in comercializarea feroneriei pentru tamplarie. Avand in vedere aceasta abordare pragmatica, nu am inregistrat disfunctionalitati majore in activitate, ci doar unele probleme cauzate de lipsa personalului cu un nivel acceptabil de calificare, insa aceasta este o problema deja „endemica”, reclamata de majoritatea companiilor din domeniu. Nu avem o abordare pasiva nici din acest punct de vedere, pentru a remedia situatia respectiva urmand sa demaram, incepand cu a doua jumatate a anului viitor, un program de internship, prin care dorim sa asiguram un nivel ridicat de calificare profesionala angajatilor nostri.
 
- Cum a evoluat portofoliul de clienti si care au fost factorii principali ce au determinat eventualele fluctuatii?
- Numarul companiilor cu care derulam parteneriate de afaceri in Romania  este in continua crestere. Rafinarea gamei de solutii tehnice si servicii - in special cele de consultanta si logistica - a favorizat imbunatatirea cotei de piata. Am reusit, in special, sa-i convingem pe multi producatori de tamplarie ca orientarea catre solutiile noastre si, implicit, catre piata premium reprezinta varianta optima de dezvoltare atat in prezent, cat si in viitor a propriilor afaceri. Singurele „iesiri” din portofoliu sunt ale firmelor care nu si-au mai putut continua activitatea din diferite cauze interne.
 
- Ce perceptie aveti in ceea ce priveste evolutia cererii de tamplarie si, implicit, de feronerie pe termen scurt si mediu?
- Estimam ca aceasta variabila isi va pastra tendinta moderat crescatoare in viitorul apropiat. Pe termen mediu exista un pericol care este generat, in principal, de problemele financiare de diverse tipuri consemnate in domeniul constructiilor. Din pacate, in tara noastra, acest domeniu - care este considerat de specialisti ca fiind unul dintre motoarele principale ale cresterii economice - se afla intre primele trei sectoare din punct de vedere al impactului insolventei. Chiar daca numarul firmelor care parcurg aceasta procedura extrema a scazut, valoarea pierderilor generate prin procesele respective (si care ii afecteaza in special pe furnizorii de materiale) se pozitioneaza la un punct maxim al ultimilor ani. Acest lucru este cu atat mai ingrijorator cu cat sectorul constructiilor prezinta riscuri financiare destul de mari in Europa Centrala, dar moderate in Europa de Vest - zone predilecte de export pentru producatorii autohtoni de tamplarie termoizolanta.
 
- Care este mesajul cel mai pertinent pe care doriti sa-l adresati pietei de profil din Romania?
- Ca de fiecare data cand avem ocazia, nu ezitam sa reiteram ideea conform careia dezvoltarea sanatoasa a domeniului este posibila numai in conditiile impunerii si implementarii unor norme de calitate europene, a caror respectare trebuie sa fie verificata in mod direct de organisme specializate, neimplicate in procesul comercial. Acestea este obligatoriu sa aiba creditbilitatea, competenta si echidistanta necesare unui astfel de demers. Cresterea gradului de informare a beneficiarilor poate deveni, de asemenea, un mijloc puternic de eliminare sau, cel putin, de limitare pana la un nivel acceptabil a practicilor comerciale inselatoare, care sunt inca puternic prezente pe piata locala.
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left