Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SISECAM: Romania se afla intre primele zece destinatii de export pentru grup
SISECAM: Romania se afla intre primele zece destinatii de export pentru grup
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 18 Dec 2020 06:31
Managerii corporatiei Türkiye Sise ve Cam Fabrikaları AS (Sisecam), unul dintre cei mai importanti producatori regionali si mondiali de sticla pentru aplicatii arhitecturale, au subliniat ca, in pofida pandemiei globale de coronavirus, care provoaca maladia de Covid-19, performanta operationala si de vanzari din primele noua luni ale anului in curs a fost optima, astfel incat, in ceea ce priveste veniturile exprimate in lire turcesti (TL) cresterea a fost de +11%. In plus, in anul aniversar 2020, care marcheaza 85 de ani de activitate neintrerupta pe piata, prin intermediul One Sisecam, se are in vedere o abordare holistica a business-ului, inclusiv cu initiative digitale si excelenta operationala care sa aiba impact pe termen mediu si lung.
Momentan, cu o cifra de afaceri de 14,63 miliarde TL in ianuarie-septembrie a.c. si un indicator EBITDA de 3,38 miliarde TL, Sisecam a reusit sa administreze corespunzator problemele legate de pandemia de Covid-19. Initial, la nivel de grup, s-a stabilit componenta unui comitet pentru coordonarea situatiilor de urgenta, implementandu-se imediat masuri preventive, la cel mai inalt nivel posibil, in concordanta cu directivele OMS, CDC si ale Ministerului Sanatatii din Ankara. Totodata, s-a recurs la telemunca, la planificarea concediilor anuale si la lucrul potrivit unui program flexibil, adaptat situatiei curente. Activitatile de aprovizionare si mai ales cele critice, de asigurare a materiei prime, sunt si continua sa fie monitorizate cu atentie, fiind adoptate planuri de actiune in caz de urgenta, precum si de management al riscului. S-a adoptat, de asemenea, un program de sustinere financiara a furnizorilor, care permite cooperarea acestora si utilizarea aplicatiilor digitale. Productia si stocurile au fost optimizate, ca urmare a restrangerii cererii in conexiune cu intreruperea activitatilor pe plan global, cu precadere in industria sticlei si a sticlariei. Nu in ultimul rand, s-a impus monitorizarea atenta a capitalului de lucru, concomitent cu sporirea rolului pe care il au operatiunile diviziilor de ambalaje din sticla si materiale chimice, care sunt neafectate de pandemie si, de altfel, s-au dovedit a fi singurele ce au generat cresteri.
Vitrajele performante urmeaza sa fie tot mai solicitate dupa finalizarea pandemiei
In alta ordine de idei, conducerea Sisecam continua si in actualul raport sa estimeze ca, dupa finalizarea pandemiei, va avea loc o crestere a cererii de vitraje cu eficienta energetica sporita si a exportului altor produse din sticla float. De asemenea, fabricarea produselor vitrate care inglobeaza tehnologia V-Block, care neutralizeaza virusii si bacteriile de pe suprafetele din sticla, a fost deja incununata de succes. Aceasta tehnologie presupune o formula chimica speciala si acoperirea la cald cu un strat special a sticlei, patentul fiind in curs de avizare. Mai intai, produsele sunt disponibile in Turcia, apoi vor fi livrate la export, iar tehnologia V-Block se va utiliza treptat la ambalajele din sticla, vitrajele arhitecturale si sticla pentru aplicatii casnice.
Desi in perioada de referinta afacerile cu vitraje arhitecturale au avut un parcurs negativ, de la 4,85 miliarde TL la 4,79 miliarde TL, reducerea reala a fost de numai -1%, reflectand scaderi cantitative de -8%, o influenta de -4% a mixului de produse si de pret, respectiv un salt de +11% generat de cursul favorabil de schimb. Structura afacerilor nu s-a modificat prea mult, vanzarile generale pe piata locala din Turcia reprezentand 40% din total, iar primele 10 destinatii de export au fost, in pofida restrictiilor de tot felul, Italia, Egipt, SUA, Germania, Liban, Franta, Marea Britanie, Israel, Romania si China. Practic, in total, managerii Sisecam au explicat ca in ianuarie-septembrie 2020 s-au obtinut peste 500 milioane USD numai din operatiunile comerciale efectuate la export, fie direct din Turcia, fie prin intermediul unor subsidiare din Europa, SUA si Asia. Informatii suplimentare, la www.sisecam.com, iar pentru a descarca raportul ce prezinta rezultatele primelor noua luni ale anului in curs, precum si informatii-cheie cu privire la perspective si sustenabilitate, click aici!
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left