Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 11 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - TERAPLAST vinde linia de business profile de tamplarie catre Dynamic Selling Group
TERAPLAST vinde linia de business profile de tamplarie catre Dynamic Selling Group
Furnizori de sisteme Publicat de Elena Icleanu 11 Dec 2020 20:32
TeraPlast anunta vanzarea liniei de business Profile de tamplarie catre Dynamic Selling Group, producator si distribuitor de profile pentru tamplarie termoizolanta. Decizia vine ca urmare a strategiei companiei TeraPlast de a-si dezvolta business-ul in alte zone de activitate. Transferul va fi realizat dupa obtinerea avizului Consiliului Concurentei. 
TeraPlast s-a aflat in discutii cu doua companii - liderul mondial in domeniu si producatorul roman Dynamic Selling Group. In urma negocierilor, tranzactia s-a concretizat cu grupul romanesc, la o valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro, care va fi ajustata la momentul transferului in functie de nivelul capitalului de lucru.
"Business-ul de profile era singurul din cadrul grupului in care nu eram intre primii doi jucatori din piata. Strategia noastra a fost si ramane sa fim locul 1 sau 2 in oricare din pietele in care suntem prezenti. Cu partenerii nostri de la Dynamic Selling Group am analizat trei variante: achizitia business-ului, fuziunea lor cu divizia noastra de profile de tamplarie sau vanzarea acesteia catre ei. Pe coordonate financiare similare, am luat decizia de a vinde business-ul de profile de tamplarie catre producatorul numarul 1 din Romania. Astfel, Dynamic Selling Group isi poate consolida pozitia de piata, contribuind la diminuarea importurilor care, in domeniul profilelor de tamplarie, reprezinta o cota semnificativa din consum. Echipa Dynamic Selling Group demonstreaza, de 25 de ani, seriozitate, implicare si profesionalism, fiind cel mai mare producator de profile de tamplarie din Romania. Suntem convinsi ca in urma acestei investitii vor deveni lider pe o piata cu peste 20 de concurenti, majoritatea fiind producatori puternici din strainatate. Noi am ales sa ne concentram pe dezvoltarea altor zone ale business-ului TeraPlast. Obiectivul nostru este ca in orice  afacere intram sa reducem importurile pe care le face Romania si sa producem la acelasi nivel tehnic cu marii producatori internationali", a declarat Alexandru Stanean, CEO TeraPlast. 
In primele noua luni din 2020, Grupul TeraPlast a inregistrat o crestere de 14% a cifrei de afaceri, pana la 167 milioane de euro, si o crestere de 46% a EBITDA, pana la 20 milioane de euro. 
Reprezentantii TeraPlast mentioneaza ca linia de business Profile de tamplarie PVC este distincta de segmentul de ferestre si usi al grupului, reprezentat de TeraGlass. Compania TeraGlass ramane in continuare parte a grupului TeraPlast.
Profilele de tamplarie au reprezentat 9 milioane de euro din cifra de afaceri a TeraPlast in primele noua luni din 2020. Reteaua de distributie a acestei linii de business include peste 200 de clienti, producatori de tamplarie termoizolanta precum si compania TeraPlast Ungaria.
Pentru 2020, Grupul TeraPlast estimeaza un profit net de 9 milioane de euro pentru divizia de mase plastice - de 4 ori mai mare decat in 2019. Tot pentru aceasta divizie, Grupul are in curs de implementare proiecte de investitii de peste 32 milioane de euro.
 
TSV
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left