IMROGLASS - IMSA: Se estimeaza vanzari de doua milioane de euro |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 27 Iun 2011 08:57 |
Compania Imroglass - Alba Iulia, parte a grupului Imsa - Italia, intentioneaza sa realizeze o noua hala de stocare, dispunand, in acest moment, de un punct de lucru in municipiul de resedinta si de o retea proprie de distributie. In continuare, directorul general al Imroglass - Imsa ofera informatii suplimentare referitoare la evolutia activitatii si a pietei de profil.
Robert Jug, director general al Imroglass - Imsa: „Din categoriile de produse pe care le comercializam, respectiv materialele si utilajele pentru industria procesarii sticlei plane, cel mai bine vandute sunt, in acest moment, sortimentele destinate fabricarii geamului termoizolant, care se livreaza, preponderent, in zona de sud-est a tarii. Principalele dificultati pe care le-am intampinat in primul semestru al anului in curs sunt de natura financiara (respectiv intarzieri ale platilor) sau insolvente ale firmelor producatoare de tamplarie termoizolanta. La nivel general, piata autohtona de utilaje a inregistrat anul acesta o usoara majorare, trend ce estimam ca se va mentine si in 2012. Consideram ca o solutie aplicabila pentru impulsionarea dezvoltarii domeniului ar fi constituita de utilizarea la potential maxim a fondurilor europene disponibile si eliminarea obstacolelor create de birocratie. Pana la finalul anului in curs, preconizam o cifra de afaceri de doua milioane de euro, in crestere fata de nivelul de 1,8 milioane de euro consemnat in 2010”.
|