Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
20 Aug 2012 14:45
|
Concernul nord-american Novelis care face parte din grupul international Aditya Birla si este unul dintre cei mai importanti procesatori mondiali de aluminiu a anuntat, pentru primul trimestru al anului fiscal 2012 - 2013, o cifra de afaceri de 2,6 miliarde USD, ceea ce reprezinta o contractie de 18% in raport cu intervalul similar al exercitiului financiar precedent. In ceea ce priveste veniturile nete, acestea s-au ajustat pozitiv cu 20%, ajungand la 91 de milioane USD. Conducerea holdingului a comentat rezultatele afirmand ca, asa cum era de asteptat, profitul brut s-a majorat substantial, gratie imbunatatirii majore inregistrate in ceea ce priveste cererea din majoritatea regiunilor in care compania deruleaza operatiuni comerciale. Cu toate acestea, au existat si scaderi, manifestate mai ales in America de Nord, care au fost insa compensate aproape in totalitate. In conditiile date, gradul de incarcare operationala raportata la finele intervalului analizat s-a situat la o cota superioara oricarei alte valori consemnate in ultimul an. Din punct de vedere strategic, a continuat implementarea programului de sistare a activitatilor aditionale cu un randament scazut, in special a celor din Europa si Canada, concomitent cu focalizarea pe actiunile de extindere globala. Previziunile pentru intregul exercitiu fiscal indica instalarea unui trend de consolidare a cererii. In ceea ce priveste fluxul liber de numerar, acesta va fi negativ in urmatoarele sase luni, ca urmare a varfurilor de plata aferente investitiilor din categoria cheltuielilor de capital. Informatii suplimentare, la www.novelis.com
|