Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - PREMIILE EURO-FEREASTRA - EURO-FEREASTRA 2015: Premii pentru furnizorii de profile din PVC
EURO-FEREASTRA 2015: Premii pentru furnizorii de profile din PVC
PREMIILE EURO-FEREASTRA Publicat de AG&F 02 Iun 2015 15:10
Cu prilejul celei de-a doua editii a galei premiilor EURO-Fereastra 2015, ce a fost o parte integranta a Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade (editia a saptea), ale carei lucrari s-au desfasurat in paralel cu ale Conferintei Internationale despre Sustenabilitate si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a patra), la data de 25 mai 2015, in sala Atlas a hotelului Radisson Blu – Bucuresti, zece companii din categoria furnizorilor de sisteme din PVC au primit trofeele si premiile EURO-Fereastra. Aceste societati sunt reprezentative pentru segmentul specializat al profilelor din PVC folosite la executia de ferestre/ usi, fiind premiate dupa cum urmeaza:  
Rehau Polymer, Ilfov, la sectiunea Dezvoltare & Afaceri, pentru contributia adusa la consolidarea si maturizarea pietei din Romania, precum si pentru furnizarea unor solutii practic nelimitate in domeniul polimerilor, aplicate in industria de ferestre;
Dynamic Selling Group, Galati, la categoria Dezvoltare & Afaceri, pentru politica de extindere a operatiunilor prin achizitii, care a dus la expansiunea puternica a companiei si la asigurarea unor perspective solide de crestere, precum si pentru activitatea deosebita de promovare a sistemelor Ramplast;
Metale International, Focsani, la sectiunea Dezvoltare & Afaceri, pentru ca, desi sistemele PVC utilizate la executia de tamplarie termoizolanta reprezinta doar o parte din portofoliul firmei, calitatea solutiilor respective le recomanda beneficiarilor de pe patru continente;
Weiss Profil, Ilfov, la Dezvoltare & Afaceri, pentru implementarea unei strategii de distributie orientate direct spre producatori (actualmente, doar 30% din partenerii de afaceri sunt revanzatori), precum si pentru ca firma-mama, din Bulgaria, se axeaza pe extinderea activitatii, cu precadere pe pietele emergente;
Profile Roplasto, Cluj, la categoria Dezvoltare & Afaceri, pentru demersul incununat de succes de a-si consolida parteneriatele existente, in vederea asigurarii unei baze solide de actiune, precum si pentru cresterea cotei de piata, prin extinderea portofoliului cu un sistem ce dispune de opt camere de izolare;
Profine Romania, Ilfov, la sectiunea Inovatie si Tehnologie, deoarece aspectele ce tin de noutate si de tehnologie avansata caracterizeaza toate cele trei marci de traditie ale grupului german - KBE, Kommerling si Trocal, prin intermediul carora compania se situeaza in topul furnizorilor mondiali din punct de vedere al cifrei de afaceri, implementand in permanenta solutii noi, care sa asigure cresterea eficientei energetice a ferestrelor;
Teraplast SA, Bistrita-Nasaud, la categoria Inovatie si Tehnologie, pentru ca aceasta companie locala s-a dezvoltat puternic in ultimele doua decenii, fiind actualmente cotata la BVB si, prin propriile forte, a reusit sa se impuna pe piata de profil, prin promovarea unor sisteme fiabile, similare celor fabricate de competitorii germani;
Mediapress, Bucuresti, la sectiunea Sustenabilitate & CSR, intrucat firma dovedeste responsabilitate din toate punctele de vedere, furnizand sisteme ultraperformante de profile din PVC pentru executia de tamplarie termoizolanta, iar marca Salamander constituie un reper demn de luat in considerare in ceea ce priveste performanta energetica;
Veka Romania, Ilfov, la categoria Reliable Brands, pentru faptul ca grupul german este lider mondial recunoscut in domeniul productiei de profile din PVC pentru executia de ferestre, iar compania pune accent pe calitate, promovand exclusiv sisteme din clasa A, conform prevederilor standardului EN 12608;
Gealan Romania, Bucuresti, la sectiunea Reliable Brands, deoarece reprezinta un brand consacrat pe piata din Romania si s-a impus, inclusiv ca marca de incredere, in ultimii 20 de ani pe piata de profil, compania consolidandu-si astfel imaginea de furnizor de prim rang de sisteme din PVC in perceptia consumatorilor si partenerilor de afaceri.
Premiile EURO-Fereastra se acorda in fiecare an pentru a recunoaste excelenta in afaceri a companiilor din industria de tamplarie si din segmentele adiacente si pentru a prezenta realizarile acestui sector intregii comunitati de afaceri, iar premiile EURO-Constructii evidentiaza aspecte fundamentale ale activitatii societatilor ce formeaza piata de constructii/ instalatii, care contureaza imaginea acestui sector economic, in ansamblul sau.
***
Cu prilejul Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra (editia a opta) si Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a cincea), evenimente ce se vor derula in paralel pentru a cincea oara consecutiv, la data de 24 mai 2016, in cadrul Salii Atlas a Radisson Blu Hotel, din Capitala, va avea loc gala premiilor EURO-Fereastra si gala premiilor EURO-Constructii, festivitate ce face parte integranta din cadrul ambelor manifestari. In consecinta, anul viitor, cele mai importante firme furnizoare de sisteme pentru tamplarie, producatori de ansambluri finite, de fatade cortina si geam termoizolant, respectiv companii din sectorul de constructii/ instalatii, din domeniile conexe, asociatii si institutii relevante etc. vor primi trofeul EURO-Fereastra sau trofeul EURO-Constructii si/ sau diplome de excelenta – Award of Excellence. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left