Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ANALIZA: Rulourile exterioare sporesc performanta termica a tamplariei
ANALIZA: Rulourile exterioare sporesc performanta termica a tamplariei
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 12 Mar 2015 16:59
Potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Tehnica Ferestrelor IFT Rosenheim, din Germania, instalarea rulourilor exterioare la ferestre contribuie la reducerea cu o cota de 30% a pierderilor de caldura la nivelul acestor ansambluri si contribuie astfel la diminuarea costurilor cu incalzirea. Pentru a demonstra aceasta asertiune, s-a efectuat un test cu aparatul termografic, la nivelul fatadei unei cladiri rezidentiale (cu o usa de balcon si doua ferestre dispuse in zonele laterale ale acesteia), in conditiile in care media temperaturii exterioare a fost de 12 grade Celsius, fiind realizate mai multe imagini efectuate mai intai atunci cand rulourile exterioare erau deschise si, ulterior, dupa inchiderea lor. Astfel, diferenta privind pierderile de energie termica este semnificativa. Cercetarea – prezentata succint de specialistii MCA Grup, unul dintre cei mai importanti furnizori nationali de termostoruri si usi de garaj – indica in mod clar faptul ca, in cazul elementelor vitrate laterale, pierderea de caldura inca se observa, chiar daca la un nivel redus. Explicatia consta in faptul ca, pentru aceste deschideri laterale, distanta dintre ferestre si rulouri este mai mica fata de cazul ansamblului central. Distanta optima care trebuie sa fie prevazuta intre geam si rulou, pentru a asigura cea mai buna izolare termica, respectiv cea mai mica pierdere de energie, este cuprinsa intre 10 cm si 15 cm. Analiza termografica a aratat si ca, datorita inchiderii rulourilor, temperatura interioara a crescut, iar suprafata externa la nivelul ferestrei s-a racit cu 4,3 grade Сelsius, deoarece nu a mai primit caldura din interior. Potrivit rezultatelor, rulourile reduc, astfel, pierderile de caldura prin ferestre cu peste 30%, fata de situatia in care asemenea elemente de umbrire nu ar fi existat. Potrivit unui alt document, elaborat la finele lunii februarie a.c. sub coordonarea prof. Ulrich Sieberath si ing. Jürgen Benitz-Wildenburg, din echipa manageriala a institutului german, „cladirile moderne din prezent nu mai pot fi concepute fara sisteme de protectie solara de inalta performanta si/sau elemente de control al luminii diurne. Acestea trebuie sa devina o parte integranta a fatadelor oricarui tip de imobil, fiind direct conectate cu ansamblurile de ferestre si pereti cortina. Odata cu dezvoltarea pietei de tamplarie termoizolanta si a segmentului de vitraje, integrarea sistemelor de umbrire se face, insa, potrivit unor exigente sporite atat in ceea ce priveste calitatea, cat si montajul. Astfel, doar producatorii capabili sa ofere sortimente cu proprietati certificate, testate la IFT Rosenheim, pentru a respecta normele FprEN 13659, EN 13120 sau FprEN 13561, pot accesa actualele oportunitati sustenabile de afaceri”. Autorii noii cercetari mai sustin ca sistemele de umbrire de tipul rulourilor, ajustabile angular sau selective, sunt foarte eficiente, desi nu au o valoare fixa a indicelui g total. Pentru a obtine, astfel, caracteristicile solicitate intr-un proiect, este necesara simularea initiala a amplasarii acestora si, in cazul unei zone climatice moderate, se va testa comportarea virtuala a acestora in functie de pozitionarea fata de soare la unghiuri diferite, de 0 grade, 30 de grade si 60 de grade. Informatii suplimentare, la www.ift-rosenheim.de
 
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left