Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - DIGITALIZAREA si proiectarea in sistem BIM, elemente-cheie ale viitorului
DIGITALIZAREA si proiectarea in sistem BIM, elemente-cheie ale viitorului
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 10 Dec 2018 06:14
In cadrul sesiunii plenare a conferintei RFT 2018 desfasurate, in mod traditional, pe parcursul a doua zile, au fost abordate 26 de subiecte, grupate in zece sectiuni tematice separate, in cadrul carora au fost analizate trendurile tehnologice curente, precum si impactul acestora asupra solutiilor vizionare, actuale si viitoare. Ca de obicei, directorul general al institutului s-a adresat audientei formate exclusiv din profesionisti, prezentand ceea ce, in opinia sa, constituie punctele-cheie ale evolutiei viitoare. Oficialul IFT s-a referit, printre altele, la problemele deja previzibile legate de iesirea Marii Britanii din structurile Uniunii Europene (popular cunoscuta sub denumirea de Brexit), aratand, de exemplu, ca declaratiile de conformitate nu vor mai putea fi eliberate in tara respectiva, ceea ce este echivalent cu o excludere de pe piata libera europeana. Cu toate acestea, oficialitatile engleze nu agreeaza un astfel de scenariu, astfel incat fac in prezent toate eforturile pentru a negocia elemente legate de transport, miscari de marfuri, legislatie, taxe, servicii financiare si de asigurare, drepturi de proprietate industriala etc. „Desigur, inclusiv la nivel comunitar lucrurile nu sunt nici pe departe a se fi linistit. Daca in urma cu un deceniu, toata lumea era atenta la evolutia standardului pentru ferestre si usi de exterior EN 14351-1, iar dupa mai putin de cinci ani de acelasi interes se bucurau modificarile incluse in anexa A1 a aceluiasi act normativ, in prezent o vedeta in adevaratul sens al cuvantului este partea a doua a normei EN 14351, referitoare la usile de interior. Aceasta constituie dovada clara ca procesul de standardizare este inca alert, iar sansele ca acesta sa se finalizeze in curand sunt destul de mici. In contextul dat, caracterizat de o mare complexitate, problematica resurselor limitate se afla din nou in primul plan, un accent tot mai mare punandu-se pe operatiunile de reciclare si cele de optimizare a proceselor de fabricatie in vederea atingerii tintelor propuse in materie de sustenabilitate. Paradigma se aplica inclusiv in domeniul tamplariei termoizolante, unde au fost realizate deja progrese importante mai ales in planul refolosirii barelor din PVC provenite din inlocuiri pentru realizarea de profile noi. Abordarea respectiva produce deja efecte, unul dintre cele mai importante fiind constituit de reducerea semnificativa a emisiilor de gaze cu efect de sera. O alta tendinta majora se manifesta in planul proiectarii, unde conceptul de modele (BIM) se impune tot mai mult. Aceasta aduce dupa sine in mod inevitabil obligativitatea lucrului in retea, ceea ce presupune investitii semnificative atat in tehnica de calcul, cat si in aplicatii software. IFT s-a adaptat deja trendului instalat si, prin instrumentele dezvoltate de expertii sai, reuseste sa tina pasul cu tehnologia. Trebuie admis faptul ca toate solutiile inovatoare incluse in prezent in structura ferestrelor - indiferent daca este vorba despre pachetele duble sau triple de vitraj, bagheta warm- edge, geometria speciala a profilelor, elementele de intrerupere a puntilor termice, sticla laminata, procesul de reciclare - sunt intr-o masura covarsitoare rezultatul unor cercetari aprofundate, in cele mai multe cazuri desfasurate in cadrul laboratoarelor IFT. Devine foarte clar, astfel, ca pentru a asigura performantele impuse de noua forma a EPBD, dar si pentru a garanta adaptarea la exigentele tot mai inalte ale arhitectilor si beneficiarilor, este necesar ca procesul de cercetare independenta sa fie incurajat - ca unica sursa generatoare de inovatii capabile sa asigure valoarea adaugata atat de necesara pe o piata cu o dinamica deosebita, cum este cea a tamplariei termoizolante si fatadelor cortina”, a declarat Ulrich Sieberath.
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left