Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - EED: Crestere de 17% in primul semestru si noi oportunitati de dezvoltare viitoare
EED: Crestere de 17% in primul semestru si noi oportunitati de dezvoltare viitoare
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 17 Nov 2022 06:28
Eco Euro Doors (EED) este o companie cu capital integral romanesc, cu o istorie de 15 ani in productia de usi de interior si scari de mansarda. In anul 2009, compania a finalizat proiectul de constructie a unei fabrici moderne, dotata cu utilaje performante si roboti industriali. Compania pune la dispozitia clientilor sai o gama extinsa de finisaje, folosind materiale precum MDF, HDF, lemn masiv rasinos si fag. Finisajele se realizeaza cu vopsele pentru interior, existand optiunile standard Eco Euro si Premium melamina, iar feroneria care echipeaza ansamblurile este de inalta calitate. Pentru asigurarea continuitatii operationale si a unor termene scazute de livrare, EED are stocuri mari de materii prime, iar livrarea se realizeaza prin parcul auto propriu. Oferta firmei se adreseaza unei game largi de aplicatii - case particulare, blocuri de locuinte, birouri, pensiuni, hoteluri, cladiri publice etc. In continuare, Ionut Bindea, Investment Manager la ROCA Investments, holdingul ce detine EED, face o analiza obiectiva a pietei si contureaza principalele directii de dezvoltare. 
 
- Cum a evoluat piata de usi rezidentiale in 2021 si in primele 8 luni din acest an? Ce perspective intrevedeti pe termen scurt si mediu?
- Sectorul usi rezidentiale face parte din piata de usi, o piata larga, variata, caracterizata printr-o atomicitate a ofertei (numar foarte mare al producatorilor) si un volum foarte volatil al importurilor. In 2021 acest segment a crescut atat pe fondul dezvoltarilor imobiliare cu caracter rezidential, cat si ca urmare a manifestarii trendului de reabilitare generala a locuintelor, sustinut si de proiectele de finantare a renovarilor termice. In primele luni ale anului 2022, intr-un sezon in care segmentul are o performanta slaba, evenimentele internationale au cauzat turbulente suplimentare. Sa nu uitam ca piata de usi rezidentiale este "invadata" de importuri atat din China, cat si din Ucraina, Bielorusia, Polonia etc. Aceste intreruperi ale lantului de aprovizionare de import au generat oportunitati pentru producatorii locali, insa cresterile de preturi in materia prima nu au fost usor de transferat in pret. Toate acestea au dus la un prim trimestru dificil, urmat de o stabilizare pe o curba ascendenta dupa ce activitatea din constructii a fost reluata, iar sentimentul de siguranta al consumatorului a revenit la cote normale. Perspectivele sunt dictate mai degraba de planul de afaceri pe care il construim in prezent cu compania. Evident, nu ignoram semnalele pietei, nici solutiile alternative de import gasite de comercianti, insa planul nostru urmareste consolidarea parteneriatelor actuale si dezvoltarea unora noi, care sa ne ajute in primul rand sa fim prezenti acolo unde este nevoie de usi de interior de inalta calitate.
 
- Care a fost valoarea pietei de usi in 2021 si la ce nivel credeti ca se va situa aceasta in 2022?
- Conform informatiilor publice, piata la nivelul primilor patru competitori mari a insumat aproximativ 400 milioane de lei, din punct de vedere al cifrei de afaceri. Insa, aceasta valoare trebuie validata in timp de o masurare a volumelor, ca sa ajungem mai aproape de performantele reale, care pot fi distorsionate de fluctuatia preturilor. De asemenea, numarul foarte mare de producatori mici, locali, impreuna cu volumele semnificative din importuri fac greu de estimat o cifra reala. Unul din pasii pe care ii facem in prezent este acela de a stabili structura de masurare a pietei, felul in care vom urmari evolutia noastra si a principalilor competitori tinand cont si de existenta a doua segmente distincte - piata de retail si cea a proiectelor imobiliare. 
 
- Ce tendinte se consemneaza pe piata de usi rezidentiale, in prezent, din punct de vedere al culorilor, materialelor si sigurantei?
- Ne asteptam ca in perioada imediat urmatoare tendintele care au marcat anul 2021 - apetitul pentru calitate, interesul pentru usile vopsite, incercarile de a creste nivelul de antifonare si izolare a usilor - sa scada semnificativ, contrabalansate fiind de nevoia de "a sta in costuri", in special pentru proiectele rezidentiale care se apropie de finalizare. Cu alte cuvinte, pe termen scurt vedem o tendinta de migratie, dinspre segmentul mediu, in principal spre produsele de buget si mai putin spre zona de high-end. Totusi, estimam ca pe termen mediu se va reveni catre o solicitare mai mare pentru produse de calitate, astfel incat preocuparea noastra pentru calitate si pentru educarea consumatorului cu privire la standardele de siguranta constituie o prioritate si totodata principalul motor de crestere a companiei in viitor. Din punct de vedere al evolutiei pietei de design, vedem o continuitate in preferinta consumatorilor pentru alb, urmat de nuc si antracit ca nuante de baza, usor de integrat in majoritatea constructiilor rezidentiale. Usile infoliate reprezinta inca un procent important din vanzarile firmei noastre, insa am realizat o crestere relevanta si in sectorul usilor de lemn vopsit, bazandu-ne pe o tehnologie de ultima generatie, care ne permite realizarea unei calitati foarte bune pentru acest tip de produse.
 
- Care sunt tipurile de produse pentru care ati primit cele mai multe solicitari?
- Anul acesta a insemnat pentru noi dezvoltarea unui tip nou de produs, reprezentat de usa cu toc reglabil, care ne permite sa accesam cu mai multa usurinta piata proiectelor rezidentiale, oferind un produs adaptabil, care poate fi montat rapid si usor. Din perspectiva gamelor de usi vandute in retail, gama noastra R80 in segmentul usilor infoliate si Lemn Robust din segmentul usilor vopsite sunt apreciate de consumatori in mod special. Din punct de vedere al tendintelor, am observat o crestere a cererii pentru gama high-end, insa vorbim de majorari procentuale importante aplicate unor volume destul de reduse.
 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de Eco Euro Doors in primele sase luni din 2022 si estimati valoarea acesteia pentru intregul an.
- In primele 6 luni din 2022, compania noastra a realizat o cifra de afaceri de 34 milioane de lei, in crestere cu 17% fata de perioada corespunzatoare a exercitiului financiar precedent. Obiectivul nostru pe termen scurt ramane unul de crestere peste nivelul anului 2021, care a adus cea mai mare cifra de afaceri din istoria companiei. 
 
- Care sunt obiectivele stabilite de managementul firmei pentru perioada 2022-2024?
- Semnarea tranzactiei si preluarea companiei in cadrul holdingului ROCA Industry au avut loc in luna mai 2022, raportarea rezultatelor de semestru fiind prima in care includem si Eco Euro Doors. Pentru anul 2022, urmarim indeplinirea planului de afaceri si a celui de investitii, realizate impreuna cu partenerul nostru si fondatorul companiei (familia Casvean), iar in perioada ce vine vom definitiva planul de evolutie pentru urmatoarea etapa. In aceasta faza, urmarim finalizarea implementarii investitiilor contractate deja, eficientizarea productiei inclusiv prin digitalizare si management energetic eficient, precum si consolidarea parteneriatelor active si dezvoltarea unora noi. Nu in ultimul rand, punem bazele constructiei de brand, prin exercitiul de intelegere a consumatorilor, trendurilor si motivatiilor de cumparare a usilor de interior. 
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele majorarilor de preturi si ale dificultatilor din lanturile de aprovizionare? Care considerati ca sunt oportunitatile pietei, in aceasta perioada?
- Majorarile de preturi pe acest segment au reprezentat o coordonata constanta pe intregul parcurs al anului. Efectele acestor majorari se intrevad nu doar in impactul asupra consumului, ci si in cel exercitat asupra parteneriatelor pe tot lantul de distributie. De aceea, este foarte important pentru noi sa ne asiguram ca suntem la locul potrivit, in momentul potrivit pentru consumatori. Evident ca dificultatile sunt comune mai multor industrii, dar, in special in sectorul usilor de interior vedem ca efectele evenimentelor internationale au creat o fereastra pentru o oportunitate: exista un moment bun in piata pentru promovarea produselor locale de buna calitate, care pot umple golurile generate de stoparea importurilor din Rusia, Bielorusia si a productiei din Ucraina.
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left