Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
02 Feb 2012 16:00
|
Compania Ghetur - Constanta a derulat preponderent in 2011 activitati de productie a tamplariei din PVC (cu o cota de 50% din total), diferenta fiind constituita de geam termoizolant, furnizat si pentru terti (30%), pereti cortina (15%), usi metalice si rulouri. Distributia se efectueaza preponderent la nivel local, cele mai multe livrari inregistrandu-se in Constanta atat pentru proiecte dezvoltate din fonduri private, cat si publice, cum ar fi reabilitarea unitatilor locative multifamiliale. De asemenea, se deruleaza si activitati de export in Germania, Belgia si Franta, acestea avand o cota de 10% din productia totala. „Principalul obiectiv pe care ni l-am propus pentru 2012 este reprezentat de extinderea operatiunilor de export, spre deosebire de anul trecut, cand am adoptat preponderent o strategie de mentinere a afacerii pe plan intern. Practic, exista numeroase avantaje ale accesarii pietelor externe, comparativ cu situatia din tara noastra, unde conditiile sunt foarte dure. Concurenta s-a mai atenuat, insa situatia economica nefavorabila ne afecteaza negativ activitatea. La acestea, am putea adauga si anumite probleme de sezon, cum ar fi conditiile meteo dificile din primele luni ale anului. In 2011, am consemnat o mentinere a rezultatelor financiare la nivelul de 6,8 milioane de lei din 2010. Pentru 2012 ne-am propus, insa, o majorare a veniturilor si speram ca vom dispune de premise optime pentru dezvoltare. Comenzile primite se impart in doua categorii, respectiv cele exprimate de beneficiari care solicita produse economice, si cererile pentru sortimente cu un grad ridicat de performanta. Pe segmentul tamplariei din PVC utlizam profile Gealan si feronerie Maco, avand o capacitate de fabricatie de 100 ferestre/zi pe care, in acest moment, o exploatam in proportie de 30%. Totodata, geamul termoizolant, realizat la o capacitate de 150 mp/zi, include sticla Saint-Gobain”, a declarat Sorin Turtoi, director general al firmei. Informatii suplimentare, la www.ghetur.ro
|