Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 18 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - VKR HOLDING: Investitiile Velux au determinat rezultate excelente in 2014
VKR HOLDING: Investitiile Velux au determinat rezultate excelente in 2014
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 30 Mar 2015 19:48
Recent, managementul corporatiei VKR Holding A/S, care controleaza activitatea grupului Velux, a dat publicitatii o serie de documente referitoare la rezultatele financiare ale ambelor entitati, aferente anului 2014. Inca de la inceput, in ceea ce priveste activitatea Velux Group, se subliniaza ca strategia de investitii pe termen lung a avut efecte pozitive anul trecut, evidentiate printr-o crestere a cifrei de afaceri si a rentabilitatii operaționale, toate acestea fiind reflectate in cifrele consolidate ale VKR.
„Grupul Velux a finalizat exercitiul financiar anterior pe o pozitie mai puternica fata de 2013, VKR Holding reusind sa raporteze pentru 2014 o cifra de afaceri de 16,4 miliarde coroane daneze – DKK (la fel ca in anul anterior), insa in conditiile unei rate a profitului de 12,3% (fata de 8,3%). Aceasta performanta a fost posibila in pofida efectelor amplificate ale crizei ce au marcat sectorul european de constructii. Astfel, consideram ca fondurile alocate pentru dezvoltarea noii generatii de ferestre de mansarda, care ofera mai multa lumina naturala in aceste incinte speciale, cu o eficienta energetica sporita si in conditii de maximizare a confortului, precum si lansarea in premiera a unui produs cu totul inovator, Velux Modular Skylights (luminatoarele modulare Velux – n.r.), au avut un impact maxim in 2014. Strategia ofensiva initiata inca din 2009, care a presupus efectuarea celei mai mari investitii din istoria companiei, in cuantum de 1,7 miliarde DKK, pentru dezvoltarea noii platforme de produse, in acelasi timp cu dezvoltarea unui sistem special creat pentru segmentul comercial, in contextul derularii celei mai grave crize financiare cu o durata extrem de indelungata pe piata de constructii (si care inca nu s-a finalizat), a avut astfel rezultatele scontate”, a subliniat Jørgen Tang-Jensen, CEO al Velux.
Primele sase luni din 2014 au reprezentat un moment propice pentru Velux, care a consemnat un progres notabil al vanzarilor pe cateva dintre pietele sale de referinta din Europa. Cu toate acestea, in ultima parte a anului trecut trendul ascendent s-a inversat, din cauza conflictului geopolitic ruso-ucrainean, care a descurajat multi investitori europeni sa mai achizitioneze ferestre de mansarda si alte asemenea produse de folosinta indelungata. Velux a reusit insa sa contracareze dificultatile generate de instabilitate prin faptul ca livrarile subsidiarelor din Marea Britanie si America de Nord s-au plasat mult peste asteptari. De vreme ce intreaga platforma sortimentala a fost transpusa cu succes la toate fabricile grupului, aceasta asigurand si o reducere a costurilor, compania se va focaliza in 2015 pe consolidarea cresterii vanzarilor si pe castigarea de noi cote de piata, insa strategia de afaceri, moderat-optimista, ia in considerare un trend ascendent sustenabil doar in SUA, de vreme ce in Europa se preconizeaza o continuare a starii de incertitudine.
Activitatea VKR, diversificata prin intermediul Dovista
Accentuand faptul ca in 2014 cifra de afaceri a corporatiei daneze VKR s-a plasat pe un trend de stabilizare, Jan Lundsgaard Jensen, director executiv al VKR Holding, a explicat ca in acest fel au fost create premisele pentru o dezvoltare ulterioara pe baze sustenabile, creandu-se fundamentul unei expansiuni durabile. „Pentru segmentul principal al afacerilor – Velux – tranzitia spre o noua gama de produse s-a finalizat si, pentru a veni in intampinarea noilor exigente ale clientilor, nucleul activitatilor de baza include acum si afacerile cu ferestre verticale Dovista, cu entitati precum Velfac si Rationel Vinduer. Astfel, livrarile la export au crescut vizibil, mai ales in Marea Britanie si Irlanda. Totusi, in 2015 ne fundamentam parcursul pe o strategie precauta, deoarece anul trecut un progres semnificativ s-a observat numai in ceea ce priveste segmentele de afaceri cu dimensiuni relativ reduse. De aceea, in prezent, activitatile in domeniul energiei solar-termice se focalizeaza exclusiv pe solutiile implementate la scara larga, cum ar fi centralele de cartier si cele destinate diverselor procese industriale. La inceputul lui 2015, Arcon Solar – Danemarca, aflata in portofoliul propriu, a preluat activitatile Sunmark si actiunile Pipeteq Systems, pentru a-si putea spori gradul de expunere internationala. Tot in prima parte a lui 2015, desi incasarile producatorului de sisteme de ventilatie naturala WindowMaster A/S au consemnat un record istoric in 2014, am renuntat la compania respectiva tocmai pentru a ne putea concentra asupra afacerilor de baza”, a subliniat oficialul VKR.
Referindu-se strict la perspectivele anului in curs, intr-o maniera mai ampla, Jan Lundsgaard Jensen a avertizat ca situatia din 2014 (cu semnale de crestere economica la inceputul anului si ponderare a tendintei de recuperare spre final) s-ar putea repeta in 2015. Pentru VKR, aceasta premisa inseamna adoptarea unei atitudini precaute, mai ales deoarece structura incasarilor din 2014 indica o orientare preponderenta spre piata europeana, unde, din cele 16,4 miliarde DKK, s-au obtinut incasari de 15,1 miliarde DKK, iar diferenta (de 1,2 miliarde DKK, mai redusa ca in 2013) a revenit filialelor din restul lumii. De aceea, managerul grupului considera ca prognoza de crestere economica globala este nesigura, iar volumul lucrarilor de constructii in 2015 ramane la randul sau supus unor fluctuatii majore, in special pe segmentul imobilelor rezidentiale. Cel putin in Europa, volatilitatea pietei specifice va fi astfel mult exacerbata de conditiile geopolitice generale. Cu o posibila sporire moderata a rulajului in acest an, VKR Holding urmeaza sa-si adapteze afacerile la contextul reliefat de principalii indicatori macroeconomici, in fiecare tara in care activeaza, demonstrand astfel flexibilitatea necesara pentru a-si mentine profitabilitatea la cota din 2014.
***
Grupul Velux realizeaza o gama larga de ferestre de mansarda si lucarne, furnizand o paleta diversa de solutii pentru acoperisurile plane. Velux livreaza numeroase tipuri de rulouri decorative si parasolare, obloane, elemente de instalare, dispozitive de comanda si control si alte categorii de produse. Totodata, detine unitati de fabricatie in 11 tari si centre de comercializare in 40 de state din intreaga lume. Velux lucreaza cu aproximativ 10.000 de persoane si a ramas in proprietatea VKR Holding A/S, companie ce are raspundere limitata, detinuta de catre familie si fundatii, ce integreaza activitatea a 13.444 de specialisti.  
Anul trecut, cifra de afaceri a VKR Holding s-a situat la 16,4 miliarde DKK (circa 2,19 miliarde euro la un curs actualizat), nivel similar celui din 2013 (inclusiv in ceea ce priveste echivalentul in moneda unica europeana), dar acesta a fost, la randul sau, mai redus fata de cele 17 miliarde DKK (sau 2,28 miliarde euro) din 2012, in contextul in care si in al patrulea an de recesiune s-a constatat o scadere de 3,41% a vanzarilor. Astfel, pentru VKR, precedentele 12 luni au reprezentat primul moment al stabilizarii, dupa o perioada extrem de dificila, marcata de fluctuatii deosebite pe plan international.
In tara noastra, furnizorul de ferestre de mansarda este prezent din anul 1997, prin intermediul subsidiarei Velux Romania – Brasov. Potrivit celor mai recente date oficiale, filiala a raportat pentru 2013 o cifra neta de afaceri ce insumeaza 21,4 milioane de lei (+7%), in timp ce in exercitiul financiar anterior indicatorul rulajului s-a plasat la 20 de milioane de lei (-4,3% fata de 2011). Informatii suplimentare, la www.vkr-holding.com
 
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left