Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - YPRADO PRODUCTION vizeaza dezvoltarea unei retele interne de dealeri
YPRADO PRODUCTION vizeaza dezvoltarea unei retele interne de dealeri
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 08 Mar 2017 15:40
In cadrul celor doua fabrici detinute de compania Yprado Production in localitatea Priboiu, din judetul Dambovita, s-au realizat, anul trecut, ferestre si usi din aluminiu a caror comercializare a contribuit cu aproximativ 80% la cifra totala de afaceri, diferenta reprezentand aportul executiei de pereti cortina. La productia ansamblurilor, se folosesc exclusiv profile din aluminiu cu bariera termica realizate intr-una din cele doua unitati, iar la fabricarea peretilor cortina (de dimensiuni reduse) se integreaza repere marca Reynaers. Mai multe detalii referitoare la evolutia firmei si a domeniului specific de activitate sunt oferite, in cele ce urmeaza, de Ionel Gheorghe, Deputy General Manager in cadrul Yprado Production.
 
- Precizati pe ce piete sunt distribuite produsele pe care le realizati.
- Intreaga cantitate de produse realizate se distribuie exclusiv la export, in zona Europei de Vest. Desi initial ansamblurile Yprado ajungeau si in Marea Britanie, in prezent, din cauza problemelor cauzate de fenomenul Brexit, livrarile se efectueaza doar in Franta si Belgia. In ambele tari sunt in derulare colaborari cu contractori importanti, carora le comercializam in mod direct produsele noastre, iar la randul lor, acestia au parteneriate cu subcontractori pentru montaj.
 
- Cum ati reusit sa atingeti acest nivel de dezvoltare al activitatii?
- Yprado Production este o companie membra a Yprado Group - Belgia, ce reprezinta un operator important, de anvergura europeana, specializat in domeniul executiei de pereti cortina, ferestre si usi termoizolante. Cea mai mare parte a activitatilor acestui grup multinational s-au concentrat, in ultimul timp, in Romania, unde lucreaza o echipa de aproximativ 60 de angajati angrenati in activitati de productie, ofertare sau management. In Romania, desi am inregistrat, in 2015, un usor regres al incasarilor, am reusit sa recuperam toate aceste pierderi anul trecut, cand am inregistrat vanzari in valoare de aproximativ trei milioane de euro. In 2017, avand in vedere ca numarul comenzilor este in crestere, preconizam ca vanzarile ne vor permite sa inregistram, din nou, profit. Pe termen scurt, cel mai important proiect pe care il avem in vedere presupune dezvoltarea unei retele de dealeri pentru ansamblurile termoizolante din aluminiu.
 
- Ce produse sunt incluse in portofoliul de ferestre/usi din aluminiu?
- In oferta destinata acestui segment de piata se regaseste gama Alu-One, care include mai multe sisteme de profile din aluminiu cu bariera termica (doua la exterior si o bagheta termica) ce raspund cu usurinta, atat din punct de vedere termic, cat si estetic, celor mai exigente cerinte. Ferestrele si usile proprii sunt realizate cu modele diferite de profile, grupate in sase serii distincte, dupa cum urmeaza: Alu-One 100 HI si Alu-One 80 HI (pentru ferestre si usi cu termoizolare sporita), Alu-One 80 (pentru modele din gama premium), Alu-One 80 HV (ansambluri cu cercevea ascunsa), Alu-One 70 si Alu-One 40 SL. Mentionam ca ferestrele noastre sunt configurate cu suprafete vitrate generoase care asigura in coeficient de tranfer termic si acustic la nivel european. Totodata, desi ferestrele traditionale din aluminiu sunt potrivite pentru zonele calde, tamplaria termoizolanta Yprado poate fi utilizata si in zone cu climat extrem. 
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left