 La jumatatea secolului trecut, o inovatie cu un impact decisiv asupra industriei era lansata pe piata: sticla plana sau float (realizata pe baza tehnologiei, patentate de Alastair Pilkington, de plutire in baie de staniu, dupa mai multe incercari esuate ale unor producatori din SUA). Practic, in 1960 a avut loc prima operatiune profitabila de comercializare a acestui nou material. Desigur, folclorul dezvoltat in jurul subiectului este destul de amplu, insa realitatea arata ca procedeul respectiv s-a aflat in atentia oamenilor de stiinta timp de mai bine de 100 de ani, in care au fost inregistrate incercari repetate de fabricare a unei sticle cu suprafata perfect plana prin tehnologia de turnare a materialului topit peste un lichid cu o densitate mai mare, respectiv cositorul. Pana la acel moment, cel mai avansat produs era cel dezvoltat in 1848 de inginerul britanic Henry Bessemer, care presupunea producerea sticlei plane prin trecerea sa printre doua role de presare. Principala problema in cazul respectiv era constituita de costurile de productie, avand in vedere ca era necesara slefuirea ulterioara a materialului obtinut in urma procesului de „tragere”. Faptul ca Pilkington a reusit sa transpuna in practica o idee mai veche si - cel mai important lucru - sa o faca rentabila din punct de vedere economic a reprezentat un veritabil impuls pentru produsele care incorporeaza astfel de solutii, deschizand larg calea procesului de eficientizare a cladirilor, care a urmat. La momentul actual, sticla float are o rata de utilizare de peste 90% in aplicatiile arhitecturale, singurele exceptii fiind reprezentate de proiectele individuale la care se impune utilizarea altor modele (cum ar fi, de exemplu, sticla trasa sau cea armata).
Geamul termoizolant, de la Thermopane la versiunile de ultima generatie
In aceeasi perioada in care se definitivau amanuntele legate de sticla, a fost pus la punct si procesul de fabricare a geamului termoizolant. Desi inclusiv in acest domeniu incercarile dateaza din secolul al XIX-lea (anul 1865), primul produs concret, care prezinta aproximativ aceleasi caracteristici constructive cu modelele contemporane, a aparut in 1941, fiind promovat de compania nord-americana Libbey-Owens-Ford Glass sub marca Thermopane (de unde a survenit si denumirea populara a produsului), brandul respectiv fiind inregistrat in acelasi an. Cele dintai versiuni realizate peste ocean includeau doua panouri vitrate, lipite intre ele in zona de margine, astfel incat intestitiul ramas masura circa 6,5 mm, continand aer uscat (in mod similar tehnologiei termosurilor). Produsul a avut un urias succes comercial in SUA, astfel incat, in mai putin de doua decenii, la peste jumatate dintre cladirile noi se folosea respectiva solutie constructiva. Atunci cand producatorii au luat decizia de a dubla grosimea interstitiului pana la nivelul de jumatate de inch, s-a constatat ca procesele de dilatare si contractie a gazului generau tensiuni foarte mari asupra cordonului de lipire - fapt ce a determinat optarea pentru distantieri din cauciuc sau otel, ce erau lipiti pe sticla in zona de margine a acesteia si aveau rolul de a absorbi miscarile generate de procesele fizice mentionate anterior. Desigur, produsul analizat a evoluat rapid pana la forma cu care sunt familiarizati beneficiarii contemporani, iar gradul de utilizare a geamului termoizolant a ajuns in prezent, conform datelor statistice disponibile, la o cota de aproape 97%.
|
.gif "ABONARE REVISTE")
