Produse & Tehnologii
Publicat de Ovidiu Stefanescu
28 Feb 2018 14:41
|
Divizia Polymer Technologies din cadrul Schüco va fi prezenta la expozitie in cadrul Pavilionului 7 sub mottoul „Valoare adaugata pentru succesul partenerilor”. Cu o experienta de peste trei decenii in productia de sisteme din PVC, oferta furnizorului german vizeaza piata high-end, caracterizata prin calitate premium a sistemelor, solutii inovatoare la problemele curente, serii complete si servicii de exceptie, in toate fazele procesului de productie. La Fensterbau/Frontale 2018, standul Schüco va fi organizat in patru categorii distincte - si anume: design, confort, securitate si servicii. Unul dintre cele mai inovatoare produse va fi sistemul liftant-glisant LivIng Slide, destinat constructiilor noi si reabilitarilor, avand o adancime constructiva de 82 mm si un coeficient de transfer termic de 1,2 W/mpK. Valoarea adaugata pentru producatori rezida in garnitura EPDM integrata si sudabila, procesarea speciala pentru asigurarea ventilatiei, instalarea facila, falturile de geam cu grosimi cuprinse intre 24 mm si 52 mm, similitudinea accesoriilor cu elementele folosite la sistemul Schüco LivIng lansat in urma cu doi ani etc. Armatura din otel este inlocuita de sistemul patentat Schüco LivIng Alu, complet reciclabil si care asigura o clasa de rezistenta antiefractie RC2. In ceea ce priveste finisajele, acestea sunt realizate fie prin laminarea cu folii nuantate in gama exclusiva Schüco AutomotiveFinish, fie prin clipsarea de capace din aluminiu Schüco TopAlu. Noile elemente de siguranta si solutii de ventilare, la care se adauga gama extinsa de fitinguri, pragul de 0 mm pentru imbunatatirea caracteristicilor de accesibilitate si optiunile de design al conturului capacelor din aluminiu sunt doar cateva din argumentele ce justifica in totalitate vizitarea standului organizat la centrul expozitional din Nürnberg.
|