SISTEMELE din aluminiu şi oţel – un potențial uriaş de dezvoltare |
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 22 Mar 2017 09:13 |
![]() Confruntare permanentă între furnizori, cu efecte benefice pentru utilizatori
În această conjunctură favorabilă dezvoltării de produse noi, este firesc pentru competitori să exploateze la maximum fiecare oportunitate comercială şi de marketing ce apare la un anumit moment, pentru a-şi asigura o poziţie competitivă favorabilă. Expoziţiile internaţionale reprezintă o astfel de ocazie care, în ultima perioadă, a fost folosită la maximum, cu efecte imediate în ceea ce priveşte extinderea masivă a portofoliului de produse disponibile. Dacă aplicaţiile majore rămân cele legate de imobilele comerciale şi clădirile de birouri, nu înseamnă că restul tipurilor de lucrări au fost neglijate de furnizori. Dimpotrivă, se manifestă la un nivel destul de acut interesul pentru obiectivele rezidenţiale, unde, până nu demult, „jocurile erau făcute” de alte categorii de sisteme. Fără a se consemna modificări structurale majore în ceea ce priveşte sectorul de profil, se observă însă un interes evident de acaparare a unei cote de piaţă deloc de neglijat inclusiv pe acest segment de activitate destul de dinamic şi care, în opinia analiştilor, are şanse de creştere masivă în perioada următoare, atât din considerente demografice, cât şi de mobilitate a populaţiei, urbanizare, modificare a percepţiilor de design etc. Se anunţă, aşadar, o confruntare acerbă din care cel mai mult vor avea de câştigat beneficiarii.
|