Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 08 Ianuarie 2025
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Dumitru Oancea, VEXAL: Grad sporit de instabilitate pe piata din Moldova in 2025
Dumitru Oancea, VEXAL: Grad sporit de instabilitate pe piata din Moldova in 2025
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 07 Ian 2025 06:15
Principalul obiectiv pe care firma Vexal (din judetul Iasi) il are in vedere pentru anul urmator este reprezentat de mentinerea cifrei de afaceri la un nivel cel putin similar celui inregistrat in 2024. „Situatia a fost asemanatoare si anul acesta, pe care il incheiem cu rezultate financiare in valoare de aproximativ 11,5 milioane de lei, similare celor din 2023. Estimarile noastre rezervate se datoreaza mai ales faptului ca exista semnale negative din piata constructiilor din zona Moldovei pe care ne derulam preponderent activitatea pentru anul viitor, care indica stoparea proiectelor noi. Multe dintre santiere au fost inchise sau blocate inca de anul acesta, ceea ce sporeste gradul de instabilitate a pietei locale. In 2024, activitatea proprie nu a fost afectata nici de dezechilibrele geopolitice, nici de cele mai recente modificari legislative. Astfel, am reusit sa implementam cu succes in activitate noile reglementari nationale E-Factura, E-Transport etc. Totodata, suntem foarte preocupati de protectia mediului si reciclam absolut tot ceea ce se poate. In cadrul companiei noastre sunt deja functionale multiple masuri de digitalizare. Anul acesta am reusit sa ne pastram bunele relatii de colaborare atat cu furnizorii, cat si cu beneficiarii, clientii nostri traditionali. In 2025, unul dintre principalele obiective pe care il avem in vedere consta in extinderea portofoliului de produse. In prezent, acesta include trei categorii principale (accesorii si sisteme de feronerie, paneluri si de profile din PVC/ aluminiu), cu o contributie egala la cifra totala de afaceri. Ne distribuim toate produsele in principal in zona Moldovei, livrarile fiind realizate prin intermediul celor doua depozite proprii din Iasi”, a declarat Dumitru Oancea, reprezentantul Vexal. Informatii suplimentare, la www.profile-usi-ferestre.ro 
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left