Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GRUPA KĘTY anunta o noua strategie de afaceri, cu cresteri peste media pietei
GRUPA KĘTY anunta o noua strategie de afaceri, cu cresteri peste media pietei
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 12 Ian 2021 06:00
Recent, managerii corporatiei Grupa Kęty au dat publicitatii noua strategie de afaceri, aferenta anilor 2021-2025, care va permite obtinerea unor rezultate financiare cu o crestere peste cea medie a pietei, indiferent de impactul preconizat al pandemiei globale de coronavirus, care provoaca maladia Covid-19. Potrivit conducerii furnizorului polonez de sisteme din aluminiu, feronerie si accesorii, unul dintre cei mai importanti din zona est-europeana, in urmatorii patru ani, atentia va fi indreptata asupra dezvoltarii organice, sustinuta de un program de investitii (cheltuieli de capital) in valoare de 1,1 miliarde zloti polonezi - PLN, care ar trebui sa contribuie la generarea unor venituri din vanzari de 4,6 miliarde PLN, respectiv a unui indicator EBITDA de 787 milioane PLN si a unui profit net de 470 milioane PLN in anul 2025. Toate aceste cifre indica o dezvoltare extensiva a grupului, iar in acest timp, compania va urmari sa achite dividende consistente actionarilor sai.
„Este deja a patra strategie implementata de Comitetul de Conducere pe care il conduc. Toate strategiile anterioare au fost aplicate cu succes, desi in momentul anuntarii acestora, participantii la piata de capital ce le-au analizat le-au receptat deseori cu precautie si chiar cu scepticism. Strategia de afaceri actuala, pentru intervalul 2021-2025, se bazeaza pe fundatii solide, consolidate mai ales de realizarile anului 2020, care au generat un surplus, daca le comparam cu previziunile din planul strategic care a fost implementat pana in prezent. Absolut toate prevederile strategiei aferente anului 2020 au fost indeplinite si chiar depasite, iar in cifre aceasta inseamna ca veniturile din vanzari au fost mai mari cu 141 milioane PLN (reflectand o crestere de +4%), EBITDA a sporit cu 142 milioane PLN (+28%), iar profitul net s-a majorat cu nu mai putin de +58%, mai precis cu 154 milioane PLN”, a declarat CEO-ul Grupa Kęty, Dariusz Mańko.
***
Activitatea Grupa Kęty – care integreaza in structura sa marcile/companiile GK, Aluprof, Metalplast Stolarka, Krajowe Akcesoria i Rozwiaznia Okuciowe (Karo, actuala Romb SA), Alutrans System si Alupol Packaging – se deruleaza intr-o forma complexa, prin intermediul mai multor departamente specializate pentru fiecare segment de afaceri in parte (produse extrudate destinate aplicatiilor industriale, sisteme din aluminiu pentru tamplarie, fatade cortina si constructii, ambalaje flexibile, servicii pentru ramura de constructii, segmentul accesoriilor – inclusiv feronerie si altele). In tara noastra, Grupa Kęty este reprezentata prin intermediul Aluprof System Romania (cu sediul social in Capitala), prin cel al societatii ABM Construct din Targu Jiu – judetul Gorj (pentru Metalplast Karo – sistemele de feronerie Romb) etc. Pentru informatii suplimentare si descarcarea raportului integral, click aici!
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left