Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 03 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - LME: Noua criza din UE imprima fluctuatii majore ale cotatiei aluminiului
LME: Noua criza din UE imprima fluctuatii majore ale cotatiei aluminiului
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 06 Oct 2011 16:27
Dupa ce la data de 23 septembrie 2011, in urma anuntului conducerii Federal Reserve – SUA (Fed) referitor la problemele deosebite ale economiei americane, a avut loc o scadere la 2.284 USD/tona a cotatiei aluminiului, in perioada 26-30 septembrie accentuarea starii de incertitudine a dus la aparitia unor fluctuatii majore. Astfel, in prima parte a intervalului analizat, investitorii implicati in cadrul tranzactiilor efectuate la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange - LME) au incheiat sedintele la preturi cuprinse intre 2.190 USD/tona si 2.240 USD/tona, pentru ca, la data de 29 septembrie a.c. sa se inregistreze o valoare de numai 2.185 USD/tona, dupa care s-a remarcat un trend puternic ascendent. In acest sens, vineri, 30 septembrie 2011, pretul aluminiului primar a ajuns din nou la 2.240 USD/tona, fiind destul de clar faptul ca piata nu este pregatita pentru o coborare a pragului de referinta sub 2.200 USD/tona pentru contractele incheiate la trei luni. Pe piata secundara din Marea Britanie (a lingourilor de aluminiu), deprecierea continua a euro in raport cu USD, diminuarea preturilor la materiile prime, pierderile consemnate la LME si intrarea intregii industrii europene intr-o stare ce denota lipsa de competitivitate au dus la o scadere fara precedent a cotatiilor. Astfel, pentru lingourile de tip LM24 pretul s-a diminuat la 1.580 USD/tona (de la 1.680 USD/tona in saptamana anterioara), iar in cazul celor tip LM6/LM25 s-a ajuns la 1.880 USD/tona (de la 1.970 USD/tona). Retrogradarea cu trei trepte a ratingului Italiei, de catre agentia Moody's, care a anuntat un nou nivel "A2", cu perspectiva negativa pentru aceasta tara, avertizand si ca a remarcat o crestere semnificativa a riscurilor de finantare pentru statele din zona euro cu niveluri ridicate ale datoriilor, nu este un semnal de bun augur pentru investitori, care vor prezenta o mare aversiune fata de risc, inclusiv in ceea ce priveste tranzactiile cu aluminiu primar. Totodata, noul val posibil de recesiune din zona euro se afla si in atentia oficialilor din SUA, iar in acest sens, presedintele Fed, Ben Bernanke, a aratat ca "tensiunile financiare din UE reprezinta in continuare riscuri pentru dezvoltarea economica din SUA si au avut deja un impact asupra perceptiei populatiei si companiilor americane". Problemele structurale au dus si la deprecierea monedei europene pana la cel mai redus nivel din ultimele opt luni si jumatate fata de dolar si la un minim al ultimului deceniu fata de yen, dupa ce pericolul default-ului Greciei a amplificat temerile investitorilor privind situatia sectorului bancar din zona euro. Declinul ratei de schimb dintre euro si principalele valute continua, fiind amplificat de divergentele dintre principalii lideri europeni, referitoare la solutiile de iesire din criza si de riscurile aferente economiilor celor mai puternice tari din UE. Astfel, pentru intervalul urmator mentinerea pragului de 2.200 USD/tona pentru aluminiul primar pare a fi imposibila, odata cu aprecierea continua a monedei americane. Informatii suplimentare, la www.lme.com
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left