VALRAS PROD deruleaza investitii de 5 milioane de euro planificate pentru 2025 |
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 06 Mai 2025 06:15 |
![]() - Care a fost performanta financiara a Valras Prod in 2024 si cum considerati ca vor evolua lucrurile in perioada urmatoare, luand in considerarea realitatea actuala marcata de o serie de factori perturbatori?
- Se pare ca, in pofida tuturor provocarilor care au afectat in ultimii ani o piata pe care activam de trei decenii si care au dus la contractii vizibile ale cererii pe o serie de segmente carora compania noastra li se adreseaza in mod traditional, cifra de afaceri din 2024 a inregistrat un salt semnificativ in raport cu valoarea din precedentul exercitiu financiar, majorandu-se cu 17%. Pentru 2025, desi provocarile sunt departe de a se fi incheiat, iar orizontul pe termen scurt este marcat de o serie de pericole de natura extrinseca, nefiind cauzate de actiuni ale companiilor din domeniu, ne propunem sa mentinem tendinta actuala de crestere, desi nu credem ca vom mai reusi sa raportam un avans de doua cifre, asa cum s-a intamplat in precedentul an fiscal.
- Cum caracterizati cererea din Romania pe segmentul vitrajelor, in contextul crizelor care s-au succedat in ultima perioada? Ce impact a exercitat asupra livrarilor Valras scaderea sectorului rezidential?
- Dupa cum se stie si cum ne-am obisnuit clientii in cei 30 de ani in care am fost activi pe piata, compania noastra promoveaza vitraje termoizolante din categoria premium, constand atat in pachete termoizolante destinate utilizarii in cadrul unor proiecte de mare complexitate, cat si in produse pentru aplicatii rezidentiale. Avand in vedere ca partenerii nostri - firmele specializate in productia de tamplarie termoizolanta si fatade cortina - sunt, la randul lor, orientati catre calitate, iar oferta lor nu se adreseaza pietei rezidentiale low-cost (cea care in 2024 a inregistrat cele mai mari scaderi), nu am fost afectati de asa-numita criza a acestui sector al constructiilor.
- Enumerati cateva proiecte importante la care ati livrat solutii in ultima perioada.
- Conform traditiei si a filosofiei pe care am aplicat-o inca de la infiintare, ne-am axat exclusiv pe obiective de inalta calitate. Dintre acestea, pot fi amintite complexurile rezidentiale Amber Forest - Tunari, Sisesti - Grozavesti, aeroportul Craiova, spitalul "Agrippa Ionescu", sediul Gebrüder Bucuresti, New York - Manhattan (trei cladiri) etc.
- Data fiind evolutia ostilitatilor de la granita Romaniei si oportunitatile oferite de procesul de reconstructie ce va fi demarat dupa incheierea razboiului, intentionati sa accesati cererea ce va veni dinspre piata constructiilor din Ucraina?
- Lucrurile sunt destul de complexe din acest punct de vedere. Ceea ce vom face in viitor in legatura cu potentiala cerere depinde in foarte mare masura de contextul momentului, care, la randul sau, va fi dependent de numeroase variabile. Desigur, insa, ca este o optiune pe care o vom lua in considerare atunci cand aceasta se va contura cu mai multa precizie, dar fara a face rabat de la principiile care ne-au consacrat.
-Care este stadiul transformarii digitale la nivelul Valras Prod?
- Digitalizarea, dupa cum am afirmat mereu, nu mai este demult o optiune, ci o obligativitate. Noi am fost oarecum inaintea trendului si am reusit sa prevedem cu precizie modul de evolutie a lucrurilor. Astfel, au trecut mai bine de cinci ani de cand am demarat implementarea consistenta a unor solutii digitale care sa ne ajute in desfasurarea cu succes a activitatii. Am ajuns ca, in prezent, proportia in care operatiunile curente sunt sustinute de aceste tehnologii sa fie deja foarte mare. Ne aflam, de asemenea, intr-un proces continuu de identificare a directiilor in care putem implementa in continuare solutii digitale. Dupa definirea precisa a strategiilor de dezvoltare si identificarea avantajelor ce rezulta dintr-o astfel de abordare, urmeaza aplicarea punctuala a instrumentelor respective, astfel incat sa nu genereze perturbari ale activitatii si sa asigure consolidarea operationala urmarita.
- Ce masuri adoptati in vederea atingerii tintelor de limitare a amprentei de carbon? Aplicati o strategie ESG la momentul actual?
- Din perspectiva protectiei mediului, masura cea mai eficienta pe care am luat-o se refera la instalarea de panouri fotovoltaice care in acest moment acopera integral consumul de electricitate al fabricii noastre. Practic, in acest fel am reusit o limitare drastica a amprentei de carbon legate de productie si ne aliniem obiectivelor europene extrem de ambitioase din acest punct de vedere.
- Cum gestionati problematica economiei circulare, avand in vedere complexitatea reciclarii in domeniul sticlei provenite din geamurile termoizolante?
- Aceasta reprezinta, la randul sau, o problema foarte spinoasa, care nu ne priveste exclusiv pe noi, ci toata industria globala a vitrajelor, data fiind complexitatea proceselor de eliminare a contaminantilor din deseurile de sticla. Compania noastra a incheiat deja contracte cu firme specializate in domeniul reciclarii materialelor, care colecteaza atat cioburile provenite din procesul de productie, cat si vitrajele izolante rezultate in urma operatiunilor de demontare.
- Care sunt elementele principale ale strategiei de marketing pe care o veti implementa in perioada urmatoare?
- Putem spune cu satisfactie ca anul trecut am reusit sa finalizam o investitie de circa 2,5 milioane de euro. Aceasta a vizat crearea de noi spatii de productie, precum si achizitia de utilaje care sa ne permita sa tinem sus in continuare stacheta calitatii. Eforturile noastre nu se opresc insa aici. Pentru exercitiul financiar curent ne-am propus alocarea unei sume semnificative, in cuantum de aproximativ 5 milioane de euro, ce va fi utilizata pentru cresterea semnificativa a capacitatilor de fabricatie. Aceasta abordare reflecta in mare masura optimismul cu care privim dezvoltarea pietei, a carei evolutie va avea loc, fara indoiala, in directia cresterii performantei tehnice si calitatii panourilor vitrate, ca elemente esentiale in asigurarea standardelor ridicate de eficienta energetica a cladirilor viitorului.
|