Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - EXALCO a sporit prezenta sistemelor arhitecturale proprii pe piata din Romania
EXALCO a sporit prezenta sistemelor arhitecturale proprii pe piata din Romania
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 23 Apr 2024 06:30
Dimitris Michailidis, Managing Director, Exalco Romania, a subliniat recent ca ”firma noastra si-a propus si a reusit sa dezvolte o serie de sisteme arhitecturale, care au fost implementate cu succes in piata din Romania. Am sporit prezenta produselor noastre in proiectele de arhitectura locale atat pentru piata rezidentiala, cat si pe cea comerciala si industriala. Avand in vedere scaderea preturilor aluminiului inceputa in 2023, credem ca aceasta va stimula cererea, in ciuda conditiilor instabile ale pietei, astfel incat estimam o crestere a cifrei de afaceri in 2024. Pentru piata din Romania, dezechilibrele provin din cresterile de pret de la furnizorii de utilitati si din inflatie, care afecteaza pretul final al produselor si genereaza timp mai lung in luarea deciziilor, precum si solutii potential mai ieftine, dar nu la fel de eficiente din punct de vedere energetic. Totusi acestea au dus, in multe cazuri, la o alegere mai responsabila a sistemelor de tamplarie de aluminiu, care, puse in opera, genereaza costuri de intretinere mai mici, iar acest lucru se observa la nivelul cresterii livrarilor pe aceste segmente de sisteme. Sectorul cladirilor rezidentiale a scazut in 2023 cu aproximativ 20% fata de anul precedent. Chiar daca cererea pe acest segment este in crestere, potentialii cumparatori se asteapta la scaderi de pret, lucru care este greu de realizat avand in vedere costurile cu materialele de constructie. Este totusi o majorare la nivelul sectorului rezidential de lux, pentru care parametrii se schimba mult mai greu in timp si acest lucru a general un avans al cererii pentru sistemele eficiente energetic. Credem ca 2024 va fi un an al revenirii acestui segment, proiecte noi fiind in constructie in toate marile orase ale Romaniei (Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi etc.). In ceea ce priveste sectorul cladirilor comerciale, acesta a fost in scadere in 2023, dar s-au constatat cresteri in sectorul cladirilor industriale pentru care am avut sporuri la nivelul cifrei de afaceri de 18% pe acest segment, care estimam ca se vor mentine si la nivelul lui 2024. Pentru noi, 2023 s-a incheiat cu vanzari similare exercitiului financiar precedent, prin cresterea cantitatii vandute, in conditiile in care preturile au scazut fata de 2022. Avansul s-a bazat in mod special pe sistemele arhitecturale si industriale. Ne propunem o crestere de 15% pentru 2024 si intentionam sa avem o prezenta mai puternica in piata, prin accentuarea unor segmente noi de sisteme de aluminiu, prin implementarea unei strategii de promovare a produselor catre clientul final, indiferent daca este dezvoltator imobiliar, arhitect sau investitor privat. Referitor la noutati, avand in vedere trendurile actuale, am dezvoltat cateva solutii noi care vin in intampinarea cerintelor designerilor. Astfel, vom lansa in curand noul sistem minimal SPACE – pentru usi glisante. In plus, urmam cererile de eficienta energetica la nivel european, care se regasesc si in Romania, cu doua sisteme noi pentru usi si ferestre cu izolare termica imbunatatita la nivelul ramei de 1,2W/mpK, respectiv 1,4W/mpK. Pe segmentul sistemelor de mana curenta, lansam Exalco EX 154 – o solutie noua, mai robusta, potrivita pentru sticla cu grosimi de 16 si 20 mm si cu inaltime de pana la 1,3 m. In ultima perioada, echipa noastra tehnica impreuna cu clientii au oferit suport pentru mai multe proiecte din Romania, printre care se numara Biblioteca Academiei Romane, Aeroportul Cluj Napoca, One Cotroceni Park, complexul rezidential Amber Forest, Afi Loft, FZEEN, Patinoar Berceni atat cu sisteme de inchideri de aluminiu, cat si cu ExalcoBond sau sisteme de umbrire. Ecosistemul a devenit una din prioritatile noastre la nivel de grup. Din acest motiv, Exalco s-a angajat sa il protejeze in fiecare etapa a procesului de productie, investind in energia verde si dezvoltarea durabila, cu scopul de a produce aluminiu 100% verde in urmatorii trei ani, adica sisteme din aluminiu cu zero amprenta energetica. Reciclam 100% din deseurile provenite din productia primara si secundara, in acelasi timp cu monitorizarea emisiilor de poluanti gazosi (in unitati de tCO2eq/an), toate acestea pentru a ne aduce contributia la imbunatatirea calitatii vietii si la crearea unui mediu curat. In prezent, mai mult de 80% din energia pe care o consumam in procesele noastre provine surse regenerabile de energie (sisteme fotovoltaice instalate pe acoperisurile industriale ale fabricilor noastre si in parcuri fotovoltaice proprii). Scopul este sa atingem 100% din necesarul curent de functionare pana in 2025. In ceea ce priveste transformarea digitala, in activitatea curenta folosim deja programe moderne si actualizate de calcul. Daca ne referim la  gestiunea inteligenta si rationalizata a datelor si resurselor companiei, la sfarsitul anului trecut am integrat unul dintre cele mai inovatoare programe din categoria ERP dupa modelul SaaS, pe care continuam sa il imbunatatim pas cu pas. De asemenea, am implementat un sistem CRM care ne ajuta in gestionarea businessului cu fiecare client in parte. Avem totodata in vedere pentru anul 2024 implementarea unor noi tehnologii AI, care sa ne permita sa dovedim ca suntem o companie flexibila si adaptata la cerintele si nevoile clientilor”.
 
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left