Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - PREMIILE EURO-FEREASTRA - EURO-FEREASTRA 2015: Distinctii pentru furnizorii de sisteme din aluminiu
EURO-FEREASTRA 2015: Distinctii pentru furnizorii de sisteme din aluminiu
PREMIILE EURO-FEREASTRA Publicat de AG&F 02 Iun 2015 16:35
Aflata la editia a doua, gala premiilor EURO-Fereastra 2015, ce a avut loc la data de 25 mai a.c. in sala Atlas a hotelului Radisson Blu, din Capitala, a constituit cel mai potrivit prilej de a recompensa activitatea unor furnizori consacrati de sisteme din aluminiu utilizate la fabricarea de ferestre, usi, pereti cortina si constructii speciale (luminatoare, sere etc.). Astfel, in fata unui auditoriu format din mai mult de 360 de specialisti, reuniti cu prilejul derularii in plen a lucrarilor Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade (editia a saptea) si Conferintei Internationale despre Sustenabilitate si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a patra), sapte companii din categoria furnizorilor de profile din aluminiu, elemente de placare a fatadelor si produse conexe au fost distinse cu trofeele si premiile EURO-Fereastra, dupa cum urmeaza:  
Alumil Rom Industry, Bucuresti, la sectiunea Dezvoltare & Afaceri, pentru ca reprezinta o firma solida din punct de vedere financiar, cotata la BVB, cu un portofoliu extins de sisteme pentru tamplarie si fatade cortina;
Alukönigstahl Sisteme de Aluminiu, Otel si Plastic, Bucuresti, la sectiunea de Inovatie si Tehnologie, pentru ca, pe segmentul profilelor arhitecturale din aluminiu si otel, Schuco si Jansen reprezinta repere esentiale in ceea ce priveste inovativitatea, performanta energetica, aspectul etc.;
Aluminios Cortizo Romania, Bucuresti, la Sustenabilitate & CSR, intrucat compania promoveaza o gama extinsa de solutii perfect adaptabile strategiilor actuale de dezvoltare durabila, compatibile cu exigentele sistmelor de certificare a sustenabilitatii;
Leykom Import-Export, Bucuresti, la categoria Sustenabilitate & CSR, deoarece sistemele Metra – Italia, furnizate de societate, constituie solutii viabile pentru constructiile verzi, incluzand inovatii de ultima generatie ce faciliteaza obtinerea unor caracteristici optime de performanta pentru cladirile viitorului;
Aluprof System Romania, Bucuresti, la Reliable Brands, pentru ca firma – parte a grupului polonez Kety, reprezinta unul dintre cei mai dinamici furnizori de solutii arhitecturale din aluminiu, care se afla in competitie directa cu firmele situate in topul mondial pe acest segment de activitate si promoveaza produse performante, integrate in constructii deosebite, ce asigura clasificari de top din punct de vedere al sustenabilitatii;
Reynaers Aluminium Romania, Bucuresti, la categoria Reliable Brands, intrucat marca belgiana Reynaers, de inalta recunoastere internationala, a reusit sa se impuna pe piata din Romania prin calitatea seriilor promovate, care respecta in totalitate exigentele actuale de eficienta energetica si design;
Steelmet Romania SA, Bucuresti, la sectiunea Reliable Brands, intrucat, prin notorietatea marcii, este lider de piata pe segmentul materialelor compozite din aluminiu, avand o cota de aproximativ 40%, aceasta pozitie fiind sustinuta prin disponibilitatea permanenta a unor stocuri suficiente de sisteme, intr-o paleta larga de culori si dimensiuni, pentru comenzile speciale livrarile efectuandu-se in timp record.
Premiile EURO-Fereastra se acorda in fiecare an pentru a recunoaste excelenta in afaceri a companiilor din industria de tamplarie si din segmentele adiacente si pentru a prezenta realizarile acestui sector intregii comunitati de afaceri, iar premiile EURO-Constructii evidentiaza aspecte fundamentale ale activitatii societatilor ce formeaza piata de constructii/ instalatii, care contureaza imaginea acestui sector economic, in ansamblul sau.
***
Cu prilejul Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra (editia a opta) si Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a cincea), evenimente ce se vor derula in paralel pentru a cincea oara consecutiv, la data de 24 mai 2016, in cadrul Salii Atlas a Radisson Blu Hotel, din Capitala, va avea loc gala premiilor EURO-Fereastra si gala premiilor EURO-Constructii, festivitate ce face parte integranta din cadrul ambelor manifestari. In consecinta, anul viitor, cele mai importante firme furnizoare de sisteme pentru tamplarie, producatori de ansambluri finite, de fatade cortina si geam termoizolant, respectiv companii din sectorul de constructii/ instalatii, din domeniile conexe, asociatii si institutii relevante etc. vor primi trofeul EURO-Fereastra sau trofeul EURO-Constructii si/ sau diplome de excelenta – Award of Excellence. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left