Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 19 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ANALIZA: Majorare de 5,4%, estimata pentru productia de tamplarie din PVC
ANALIZA: Majorare de 5,4%, estimata pentru productia de tamplarie din PVC
Producatori de tamplarie Publicat de Elena Icleanu 01 Mar 2021 06:55
Pe baza unor date certificate de Eurostat, cu privire la productia reala de tamplarie PVC din tara noastra (ce includ indicatori valorici si cantitativi), precum si in functie de unele previziuni ale Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza - CNSP, referitoare la evolutia volumului lucrarilor de constructii pe termen mediu (pana in anul 2024), incluse in varianta de iarna pentru proiectul de buget 2021 (elaborata la 18 ianuarie a.c.), s-au putut stabili anumite estimari, cu un anumit grad de acuratete, referitoare la dinamica productiei de tamplarie din PVC. Inca de la inceput, trebuie afirmat faptul ca evolutia acestui segment, marcata doar partial, din cate se observa, de restrictiile impuse de pandemie, o va trasa pe aceea a intregii piete de ferestre si usi termoizolante, avand in vedere ponderea majoritara a sortimentelor din PVC, care nu se va schimba prea curand. De asemenea, producatorii de profil isi diversifica permanent oferta, inclusiv la export, care a continuat sa fie foarte profitabil in ultimul timp, in pofida problemelor privind circulatia persoanelor si a marfurilor la nivelul UE.
Potrivit Eurostat, la nivelul lui 2019 (cel mai recent an pentru care exista date statistice complete), ca valoare, ansamblurile din PVC au avut o cota de peste 75% din totalul productiei vandute. La o anumita distanta, urmeaza usile din lemn, cu 8%, respectiv ansamblurile din aluminiu (tot circa 8%), ferestrele din lemn (5%) si cele din otel (4%), toate ponderile fiind rotunjite. Trebuie precizat ca, la acest capitol, nu sunt incluse operatiunile de import/export, iar codurile PRODCOM pe baza carora s-au stabilit datele referitoare la productia din Romania se refera doar la ferestre, usi, tocuri, cercevele, rame si praguri ale acestora din PVC, lemn, otel si aluminiu, fara a fi evaluate constructiile speciale, gen fatade cortina, sere si luminatoare, care, nici de aceasta data, nu au putut fi identificate. In orice caz, se poate lua in considerare ca, daca indicatorii de crestere indicati de CNSP pentru volumul lucrarilor de constructii se vor transpune in realitate pentru fiecare segment analizat al pietei de ferestre, cota majoritara a ferestrelor din PVC nu se va modifica, macar pana in 2024.
Potrivit calculelor pe baza datelor disponibile, in 2020, productia de ansambluri din PVC se pare ca s-a plasat la cel putin 6,32 milioane de unitati si circa 558,8 milioane de euro, iar in acest an se va situa la 5,66 milioane de unitati si 588,7 milioane de euro, reflectand o sporire de +5,4%. In urmatorii trei ani, se vor realiza 7,25 milioane de unitati si aproape 640,5 milioane de euro (in 2022), circa 7,98 milioane de bucati si 704,8 milioane de euro (in 2023), respectiv 8,6 milioane de unitati si 758 milioane de euro (in 2024), moment in care va avea loc si prima incercare de atingere a unor noi praguri psihologice atat din punct de vedere cantitativ, cat si ca valoare.
Analiza cuprinde date specifice centralizate de la Eurostat,pe baza codurilor PRODCOM - importuri/ exporturi, estimari generale privind evolutia sectorului de constructii, cadru general, de la CNSP, precum si opinii ale reprezentantilor principalilor producatori de ansambluri din PVC activi pe piata locala, precum Casa Noastra (QFort), Lamar, Aterm, Bucovrad, Deco Plast, Gamma Axial, Izo Concept, Izotec Group, Romserv, Tamistef, TC Construct si YTP Fenêtre.
Pentru informatii suplimentare. click aici!
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left