Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 19 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ARCER si-a planificat obtinerea unei cresteri de 10% a cifrei de afaceri in 2021
ARCER si-a planificat obtinerea unei cresteri de 10% a cifrei de afaceri in 2021
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 09 Iul 2021 06:10
In vederea dezvoltarii activitatii, compania Arcer si-a propus ca anul acesta sa investeasca atat fonduri proprii, cat si europene pentru retehnologizarea procesului de productie. „Alte obiective de dezvoltare stabilite pentru 2021 constau in achizitia unor noi spatii de productie in acelasi loc in care se afla cele actuale si renovarea lor, realizarea unei centrale fotovoltaice, reinnoirea parcului auto pentru cresterea calitatii serviciilor de livrare-montaj, respectiv investitii in echipamente software performante pentru design-ul, proiectarea si executia produselor personalizate. Din punct de vedere financiar, pentru 2021 preconizam o majorare de 10% a cifrei de afaceri, dupa ce am incheiat anul 2020 cu un rulaj de 2,5 milioane de euro, respectiv cu o crestere de 30% fata de 2019. Aceste rezultate financiare sunt generate de productia si distributia de tamplarie din lemn stratificat pentru exterior (aceasta reprezinta aproximativ 30% din totalul activitatii), cea pentru interior (25%), mobilier (30%), precum si de confectii de interior/exterior (scari, diferite placari de pereti etc.). Din totalul ansamblurilor termoizolante, care constituie 55% din livrarile efective, ferestrele reprezinta 75%, iar usile de exterior, 25%. Ferestrele pe care le producem integreaza profile din esente de stejar, molid, pin si meranti, feronerie Roto si geam termoizolant fabricat de diversi producatori regionali, dar mai ales de firma Olin, componenta a grupului Abitare - Brasov (ce este partenerul nostru de peste 20 de ani) si care realizeaza cu precadere comenzile speciale. Ferestrele noastre sunt executate fie cu profile de 68 mm (pachet de geam termoizolant dublu), fie de 78 mm (pachet de geam termoizolant triplu), in diferite variante constructive, precum lemn stratificat, lemn-aluminiu, profil de tip «gura de lup» cu cremon special (model preferat de clientii din Franta) sau ferestre duble cu captuseli. Usile de exterior sunt grupate in mai multe game. Un procent de 15% din ansamblurile termoizolante de la Arcer se exporta in Germania, Franta si Ungaria, restul fiind distribuit pe plan national. Cererea pe piata nationala de ferestre/usi din lemn stratificat este in crestere, iar la nivel international se mentine la acelasi nivel. Principalele probleme pe care le intampinam in acest moment in derularea activitatii sunt reprezentate de cresterea pretului materiilor prime, materialelor si accesoriilor, precum si intarzierile mari inregistrate la incasarea contravalorii comenzilor clientilor. Alte efecte negative ale pandemiei au constat in instabilitatea si incoerenta legislativa, care au avut efecte nefavorabile asupra procesului decizional la nivel de management. In prezent, avem in derulare cateva proiecte semnificative in domeniile comert, HoReCa, institutii bancare si spitalicesti, lucrari consistente castigate in urma participarii la procese de licitatii”, a precizat Dan Ofrim, administratorul firmei. Informatii suplimentare, la www.arcer.ro
 
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left