DRUTEX: Modificari in conducerea afacerii de familie, contestate in instanta |
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 19 Iul 2019 06:43 |
![]() Problemele nu au afectat afacerile companiei
Aceste probleme legate de drepturile de proprietate asupra Drutex – ce au fost reflectate pe larg in mass-media nationale si chiar internationale - nu au afectat totusi afacerile companiei, noua echipa fiind completata si cu alti directori ai departamentelor comercial si de productie, iar pe linia investitiilor s-a decis ca, la Bytów, sa se construiasca o noua cladire de birouri, precum si o alta hala de productie, lucrarile urmand sa fie initiate in 2019. Potrivit celor mai recente informatii financiare, numai in luna mai a.c. Drutex a raportat o crestere-record a vanzarilor, de +19,5%, iar cumulat, in primele cinci luni ale exercitiului financiar in curs, majorarea a fost de +14,5%. Interesant este si faptul ca prezenta in mass-media, chiar si cu aceste probleme, nu numai ca a fost de natura sa impulsioneze afacerile, ci a consolidat si marca Drutex, care se bucura de o larga reputatie in randul clientilor. Astfel, in editia din acest an a sondajului Premium Brand, recent publicat, au fost selectate cele mai reputate 14 marci din Polonia, printre care se afla si brandul Drutex.
De asemenea, la inceputul lunii iulie 2019, a aparut un clasament al Rzeczpospolita, care include cei mai dinamici exportatori polonezi (companii ale caror venituri din exporturi au depasit 50 de milioane PLN ca valoare, respectiv cel putin 20% ca pondere in cifra de afaceri). Au fost selectate in total 50 de companii din 246 de firme, analizate pe baza a opt indicatori, iar clasamentul a fost ordonat in functie de cea mai buna dinamica a operatiunilor de export. Desi marii exportatori polonezi sunt din alte industrii, companiile locale active pe piata tamplariei termoizolante au reusit sa ocupe locuri fruntase in top. Astfel, Drutex - aflata pe pozitia generala a 10-a, este prima din industria sa (ca dinamica a livrarilor din afara granitelor Poloniei), cu venituri la export de 685,7 milioane PLN si o cifra de afaceri totala de 926,6 milioane PLN in 2018. Urmatorul grup specializat din lista este Grupa Kęty (pe locul al 13-lea), dar in acest caz exportul insumeaza peste 1,39 miliarde PLN, dintr-o cifra totala de afaceri ce depaseste 3 miliarde PLN. Pe locul al 23-lea se situeaza producatorul de ferestre Eco-Okna, cu export de 999 milioane PLN si vanzari totale de 1,27 miliarde PLN. O pozitie distincta in clasament este detinuta de Grupa Kęty – Aluprof (locul 26), calculele demonstrand ca valoarea exportului a fost de 433,7 milioane PLN, in timp ce vanzarile totale au insumat 1,22 miliarde PLN. Informatii suplimentare, la www.drutex.pl
|