Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - PINUM: Finisajele in nuante care imita lemnul raman intre cele mai solicitate
PINUM: Finisajele in nuante care imita lemnul raman intre cele mai solicitate
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 18 Dec 2018 06:07
Detaliind evolutia pietei nationale de usi, Costin Petrescu, arhitect-consultant in cadrul Pinum Doors & Windows, precizeaza: „Clientii romani au devenit tot mai atenti la designul si raportul calitate-pret al produselor pe care le achizitioneaza. De exemplu, daca pana acum doi-trei ani nu se punea accent pe clasa de siguranta a usilor de intrare, acum tot mai multi beneficiari se intereseaza de acest aspect, dar si de structura usilor. Totodata, au inceput sa se caute tot mai des produse cu inaltime mare (230 cm/ 240 cm/ 270 cm), cele realizate din materiale de calitate (precum furnirul natural sau sticla securizata) sau cele din gamele premium. In general, beneficiarii romani au inceput sa inteleaga faptul ca, la orice produs, calitatea conteaza foarte mult, chiar daca, in acelasi timp, ii creste si pretul, motiv pentru care nu mai cauta strict produsele cu pretul cel mai mic. In acelasi timp, fie ca este vorba despre clienti persoane fizice, fie de beneficiari persoane juridice, acestia apreciaza tot mai mult daca pot achizitiona dintr-un singur loc intreg pachetul de produse (usi, ferestre, parchet), existand discount-uri semnificative in acest sens. Iar atunci cand pot primi si consultanta in vederea achizitiei produselor, precum si a amenajarii spatiului, sunt si mai multumiti. Astfel, faptul ca in cadrul Pinum exista un departament de consultanta specializat in amenajari de interior reprezinta un avantaj atat pentru noi, cat si pentru clientul final. Tendintele anului 2018 in materie de finisaje, dar si cele mai solicitate de catre clienti, sunt nuantele de alb, cele de gri si cele de lemn natural, cum ar fi stejarul. Se cauta foarte mult usile cu toc ascuns sau cele coplanare, dar si cele echipate cu balamale 3D ascunse sau de tip pivot. Modelele din lemn masiv sau lemn stratificat se afla, de asemenea, in topul cerintelor beneficiarilor si incet-incet revin in actualitate stilul clasic si tendintele de clasic imbinat cu modern”.
Portofoliul companiei include usi (cu o contributie de 70% la cifra totala de afaceri), tamplarie din PVC (15%) si din aluminiu, segment pentru care sunt solicitate mai ales solutii cu profile minimale (subtiri), dar cu performante de top.
Povestea Pinum in Romania a inceput in anul 1981, prin intermediul colaborarii pe care compania Nusco Porte a avut-o cu fabrica de mobila din Pipera. Ulterior, in anul 1992, a fost infiintata firma Pinum Productie, companie care s-a ocupat cu fabricarea de usi care se distribuiau pe pietele din Italia si Romania. Incepand cu anul 2002, Pinum Productie a preluat integral unitatea Pipera SA. In prezent, Pinum Doors & Windows este recunoscuta pe piata prin calitatea produselor si serviciilor acordate de specialistii sai. Informatii suplimentare, la www.pinum.ro 
 
 
 
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left