Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 05 August 2020
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - SOLUTIILE moderne de inchidere - deschidere si adaptarea la epoca digitala
SOLUTIILE moderne de inchidere - deschidere si adaptarea la epoca digitala
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 31 Iul 2020 06:28
A trecut demult vremea in care sistemele de feronerie constituiau elemente din structura unui ansamblu de tamplarie ce facilitau doar actionarea acestuia in conditii de siguranta. In epoca moderna, arhitectii si beneficiarii finali sunt atenti la alte detalii, desigur, fara a neglija functionalitatea produsului finit. Este vorba printre altele, de disimularea reperelor de feronerie pentru maximizarea spatiului de acces si eliminarea barierelor din calea luminii naturale, instalarea unor sisteme cu o functionare silentioasa si care sa nu necesite forte deosebite de operare, integrarea in cadrul sistemelor de management al cladirilor, dotarea cu dispozitive electronice speciale pentru a asigura indeplinirea unor functii suplimentare etc. Toate cele enumerate anterior reprezinta o consecinta directa a perseverentei cu care piata s-a indreptat in ultimii ani in directia dezvoltarii durabile, cu tot ceea ce inseamna conceptul respectiv. Mai mult, cea de-a patra revolutie industriala a influentat puternic inclusiv sectorul analizat, digitalizarea intensiva punandu-si puternic amprenta asupra sa.
 
Cresterea sigurantei, confortului si eficientei energetice
Automatizarea completa a operatiunilor, stabilirea unor protocoale clare pentru sistemele de acces si cele de interfata, digitalizarea produselor si interconectarea acestora constituie deja realitati palpabile in domeniul analizat, care s-a adaptat deja exigentelor pe care le presupune conceptul Industry 4.0. Cu toate ca securitatea antiefractie reprezinta un obiectiv major, fiind asigurata, in principal, prin dezvoltarea unor mecanisme speciale care sa zadarniceasca tentativele de patrundere neautorizata in incinte, demersurile de siguranta pot fi gestionate inclusiv prin metode digitale, al caror scop este acelasi - si anume prevenirea efractiilor si descurajarea acestor infractiuni, prin instituirea unor metode inovatoare de alarmare. In acest peisaj complex, integrarea are un rol tot mai important de la o zi la alta, fiind singura metoda prin care tehnologiile de o complexitate crescanda pot fi puse sa actioneze sinergic in vederea atingerii scopului comun - cresterea sigurantei, confortului in utilizare si eficientei energetice.
 
Controlul accesului cu ajutorul dispozitivelor mobile de comunicare
Unul dintre conceptele cele mai populare din perioada actuala este reprezentat de folosirea dispozitivelor mobile de comunicare (smartphone, tablete), care au devenit deja veritabile computere in miniatura, pentru a comanda functionarea diverselor sisteme electronice de feronerie. Accesul folosind astfel de dispozitive nu a putut fi pe deplin integrat in toate domeniile, dar exista sectoare economice, cum ar fi, de exemplu, cel al ospitalitatii care se vor adapta mai rapid la noul sistem, datorita specificului activitatii. In general, protocoalele de lucru sunt accesibile si solicita instalarea unei aplicatii pe dispozitivul clientului, prin intermediul carora acesta poate comunica ulterior cu sistemul central de gestiune a operatiunilor. Acelasi program mai permite optimizarea serviciilor contractate, precum si un controlul nemijlocit al costurilor. Desi in prezent omenirea traverseaza o perioada de accelerare a proceselor de digitalizare, in mare parte fortata de imprejurarile specifice pandemiei Covid-19, exista inca destula reticenta in aplicarea metodelor respective, inclusiv pe segmentul HoReCa. De asemenea, in sectorul imobilelor de birouri succesul metodei descrise anterior este limitat, fiind preferate cardurile cu cip de securizare, data fiind prezenta indelungata pe piata a acestor sisteme, care le confera incredere din partea utilizatorilor si justifica refuzul acestora de a accepta implementarea unor tehnologii mult mai avansate. Totusi, realitatea arata ca smartphone-urile sunt folosite intensiv pentru controlul logic al tranzactiilor bancare, permitand folosirea unui sistem dual de autentificare. Este de asteptat ca in perioada urmatoare, solutii similare sa fie aplicate inclusiv pentru acreditarea accesului fizic. Aceasta se va intampla insa atunci cand vor fi acoperite toate bresele de securitate cibernetica, pentru a impiedica accesul neautorizat ce ar periclita securitatea unor arii protejate. Este de asteptat ca, pe termen scurt si mediu, eforturile respective sa se intensifice, iar furnizorii sa devina mult mai persuasivi pentru a depasi reticentele si ideile preconcepute care mai intarzie inca implementarea acestor solutii. Studii recente arata, de altfel, ca probabilitatea ca peste o treime din imobilele de birouri de pe intregul mapamond sa adopte sistemul de autentificare cu telefonul mobil in urmatoarele 12 luni a crescut foarte mult odata cu instalarea pandemiei Covid-19. Un avantaj suplimentar este dat inclusiv de capacitatea acestor dispozitive de a capta si compara date biometrice relevante, ceea ce va duce, probabil, la o fortificare rapida a nivelului de securitate si la o pliere perfecta peste exigentele specialistilor in siguranta accesului.
 
Metode de securizare a controlului prin canale alternative
O alta metoda de comunicare aflata in voga la momentul actual este cea cunoscuta sub denumirea de bluetooth, desi aceasta prezinta o serie de dezavantaje, cum ar fi cel dat de faptul ca sistemul respectiv este deschis, de aici fiind induse anumite riscuri atunci cand se transmit informatii de la si spre sistemele de control al accesului. In plus, exista specialisi care obiecteaza impotriva tehnologiei in cauza afirmand ca se afla inca intr-un stadiu incipient de dezvoltare, iar utilizarea sa in aplicatii ce presupun controlul accesului ar duce la aparitia unor probleme daca operatiunile de instalare nu sunt realizate in mod profesionist. Rezervele sunt justificate mai ales de faptul ca dispozitivele conectate prin bluetooth sunt vulnerabile din cauza faptului ca permit coectarea la retelele interne din afara perimetrelor consacrate de securitate. Astfel de riscuri justifica ingrijorarea expertilor ce considera ca dispozitivele mobile inteligente reprezinta cea mai mare bresa de securitate aparuta in cadrul sistemelor pe care le gestioneaza. Dintre pericolele cele mai uzuale se remarca infestarea acestora cu malware sau crearea de porturi wireless false etc. In mod suplimentar, exista un control limitat asupra comportamentului utilizatorului, care poate neglija actualizarea permanenta a sistemelor de operare, ceea ce induce alte riscuri de securitate informatica. Desigur, exista si specialisti care sunt optimisti in ceea ce priveste viitorul conexiunilor prin bluetooth, ei propunand deja solutii concrete la problemele ridicate, cum ar fi, de exemplu, acordarea permisiunii accesului unei liste verificate de dispozitive, care este permanent supravegheata de experti in siguranta cibernetica. Acestia din urma ar putea accesa complet si permanent dispozitivele in cauza si efectua toate reglajele necesare pentru a garanta un nivel optim de protectie.

Fiabilitate maxima a sistemelor integrate in BMS
Dupa cum se mentiona anterior, reperele de inchidere/deschidere a ansamblurilor de tamplarie termoizolanta au deja capacitatea de a functiona in mod integrat cu alte elemente comandate direct prin sistemul de management integrat al imobilelor (BMS), cum ar fi, de exemplu, solutiile de ventilare si purificare a aerului din incinte. Automatizarea ansamblurilor de ferestre este deja o realitate palpabila, impusa, printre altele, de necesitatea controlului proceselor de ventilare - complementare procesului de limitare a transferului termic. Deja furnizorii consacrati din bransa au introdus in portofoliile proprii o multitudine de solutii complexe, cum ar fi sistemele ce permit actionarea instantanee a unui element de tamplarie, deschiderea fiind controlata prin intermediul unei comutator special. Elementele de transmitere a semnalelor electrice sunt disimulate in rame, iar dispozitivele de comanda sunt semnalate prin leduri. Tehnologiile informatice si de comunicatii disponibile in prezent ofera posibilitatea controlului unui numar mare de ansambluri mobile cu ajutorul unei interfete unice, folosindu-se panouri de comanda, cu o structura usor de gesitonat. Ajungand din nou la siguranta, inginerii care s-au ocupat de dezvoltarea lor le-au prevazut inclusiv cu senzori de protejare impotriva accidentarii. Conform masuratorilor efectuate, fiabilitatea acestor solutii este maxima, iar capacitatea de integrare in BMS le va asigura o evolutie optima in noul context al digitalizarii.
 
rehau
ghid_montaj
athena_370px
A aparut editia
IUNIE-IULIE 2020!

Autentificare

Conferinta EURO-Fereastra - 2019
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
hautau 2017
hospice doneaza
SIMONSWERK
 
Culisante cu ridicare SUKI
deceuninck_belgium
nhdp
dualsoft

Parteneri

VBH
trocal
ROTO
ALUPROF
2020_bife-sim
URBAN
PC-500-2019
GHID de INSTALARE